Preeclampsia (PE) reprezintă o afecțiune medicală semnificativă la nivel global, manifestându-se ca o formă de hipertensiune arterială specifică sarcinii. Aceasta complică aproximativ 5-8% din sarcini, contribuind la creșterea morbidității și mortalității materne și fetale. Preeclampsia este definită prin asocierea dintre hipertensiunea arterială gestațională - o creștere a tensiunii arteriale peste 140 mmHg (sistolic) sau 90 mmHg (diastolic) după 20 de săptămâni de gestație - și proteinurie (prezența a cel puțin 300 mg de proteine în urina colectată pe parcursul a 24 de ore).
În mod normal, tensiunea arterială la femeia însărcinată scade în trimestrul II de sarcină și revine la normal în trimestrul III. Totuși, în aproximativ 10% din cazuri, tensiunea arterială crește până la niveluri anormal de mari, de obicei în trimestrul II și III de sarcină. Hipertensiunea arterială apărută în timpul sarcinii nu este în mod normal periculoasă, dar necesită o monitorizare atentă, deoarece poate fi primul semn al unei afecțiuni mult mai serioase, preeclampsia. După naștere, tensiunea arterială revine, de obicei, la normal în aproximativ 12 săptămâni.
Hipertensiunea arterială severă limitează rezervele de oxigen ce ajung la făt, ducând la o creștere fetală nesatisfăcătoare, dezlipire prematură de placentă (placenta abruptio) și nou-născuți morți. Din acest motiv, această formă de hipertensiune necesită tratament medicamentos, administrat dacă tensiunea diastolică depășește 100 mmHg.
Hipertensiunea arterială cronică este, de asemenea, o afecțiune cu potențial letal. Una din patru femei însărcinate cu hipertensiune arterială cronică dezvoltă preeclampsie. Preeclampsia este definită ca hipertensiunea arterială (peste 140/90 mmHg) nou instalată, de obicei după 20 de săptămâni de sarcină, care asociază frecvent albuminurie (proteine în urină).
Patofiziologia Preeclampsiei
În forma sa cea mai severă, preeclampsia este o afecțiune cu potențial letal. Deși mecanismul nu este pe deplin înțeles, se pare că totul începe cu o placentă care are o rețea de vase sanguine slab dezvoltată, ducând la un flux sanguin placentar nesatisfăcător. Pe lângă problemele cauzate de hipertensiunea arterială, preeclampsia duce la scăderea oxigenării fătului și, uneori, la probleme ale funcției hepatice, renale sau cerebrale la mamă.
Preeclampsia apare exclusiv în timpul sau după sarcină. Afectează aproximativ 5% din femeile însărcinate, cel mai frecvent apărând în decursul primei sarcini. Preeclampsia dispare în primele 2 săptămâni după naștere și nu duce, de obicei, la instalarea unei hipertensiuni arteriale cronice. Totuși, experții consideră că femeile cu preeclampsie au un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arterială cronică mai târziu pe parcursul vieții.
Atât hipertensiunea arterială, cât și preeclampsia se pot dezvolta gradual sau pot apărea brusc, atât în forma medie, cât și în cea severă. Dacă o femeie însărcinată dezvoltă hipertensiune arterială pe parcursul sarcinii, aceasta trebuie monitorizată atent pentru a diagnostica precoce preeclampsia. Cauzele apariției preeclampsiei și a hipertensiunii arteriale din timpul sarcinii nu sunt încă pe deplin înțelese, de aceea preeclampsia mai este denumită și „o boală a teoriilor” și reprezintă subiectul unor cercetări intense.
Factori de Risc și Cauze Potențiale
Majoritatea medicilor consideră că preeclampsia începe cu o dezvoltare insuficientă a placentei, prin care nu circulă un flux de sânge în limite normale. Cauza dezvoltării acestei placente anormale nu este cunoscută, la fel ca și cauza apariției hipertensiunii arteriale la mamă. Printre factorii de risc și cauzele potențiale identificate se numără:
- Istoricul familial (genetic): Tendința de a dezvolta preeclampsie pare să aibă o componentă ereditară.
- Răspuns imun anormal: Preeclampsia apare în special la femeile aflate la prima sarcină sau la cele care au mai avut o sarcină sau mai multe în trecut, dar sunt la prima sarcină cu un partener diferit. Specialiștii consideră că aceste femei dezvoltă o reacție imună anormală, fapt ce declanșează afecțiunea. Expunerea la un antigen patern poate declanșa, de asemenea, un răspuns imun anormal în corpul femeii.
- Factori biochimici: Aceștia pot determina îngustarea vaselor sanguine și creșterea presiunii arteriale. Preeclampsia poate fi o reacție a organismului la funcționarea deficitară a placentei, sau atât dezvoltarea anormală a placentei, cât și simptomele de preeclampsie pot fi determinate de același factor.
- Afecțiuni preexistente: Boala renală în stadiu incipient, diabetul zaharat sau alte afecțiuni care pot duce la afectarea vaselor sanguine.
Diagnostic și Monitorizare
Apariția hipertensiunii arteriale este, de obicei, asimptomatică și este descoperită întâmplător la verificarea de rutină a tensiunii arteriale. Valorile tensionale de 140/90 mmHg sau mai mari sunt clasificate ca hipertensiune arterială medie, iar cele peste 160/110 mmHg ca hipertensiune arterială severă.
Simptomele de preeclampsie pot apărea gradual sau brusc. În mod normal, tensiunea arterială a unei femei însărcinate scade în timpul trimestrului II și revine treptat la normal pe parcursul trimestrului III. Totuși, la aproximativ 10% dintre gravide, tensiunea arterială începe să crească până la niveluri alarmante după a 20-a săptămână de sarcină. Această afecțiune este denumită hipertensiune indusă de sarcină.
Medicul nu poate preciza de la început dacă hipertensiunea arterială nou diagnosticată va rămâne în forma sa medie, se va agrava sau reprezintă un simptom incipient de preeclampsie. Diagnosticul diferențial cu preeclampsia se pune pe prezența proteinelor în urină, un semn că funcția renală este afectată de preeclampsie.
Diferențierea cu Hipertensiunea Arterială Cronică
În cazul în care hipertensiunea arterială s-a dezvoltat înaintea sarcinii, nașterea nu va reduce valorile tensionale. Hipertensiunea arterială apărută înainte de a 20-a săptămână de sarcină este, de obicei, semn al unei tensiuni arteriale crescute anterior sarcinii sau al unei hipertensiuni tranzitorii. În cazuri rare, reprezintă un semn precoce al preeclampsiei. Hipertensiunea arterială ce apare după a 20-a săptămână de sarcină (frecvent după săptămâna 24) este, de obicei, semn al apariției preeclampsiei.
Femeile cu hipertensiune arterială cronică și care rămân însărcinate au, de obicei, o scădere a tensiunii în primele două trimestre de sarcină. Începând cu trimestrul al treilea, tensiunea revine la valori anormal de mari și rămâne mare și după naștere. Hipertensiunea arterială cronică crește riscul dezvoltării preeclampsiei; astfel, 15% până la 25% dintre femeile cu hipertensiune arterială cronică anterioară sarcinii dezvoltă preeclampsie.
Impactul Preeclampsiei asupra Mamei și Fătului
Preeclampsia afectează tensiunea arterială, ficatul, placenta, sângele, rinichii și creierul. Poate fi moderată sau severă și se poate agrava rapid sau treptat.
- Tensiunea arterială: Volumul sanguin nu crește atât cât ar trebui pe parcursul sarcinii, putând afecta astfel creșterea și dezvoltarea fetală.
- Placenta: Vasele sanguine ale placentei nu cresc atât cât ar trebui în interiorul peretelui uterin sau sunt mai înguste.
- Ficatul: Funcția hepatică poate fi afectată.
- Rinichii: În timpul sarcinii cu evoluție normală, funcția renală crește cu aproximativ 50%.
- Creierul: Tulburările de vedere, cefaleea persistentă și eventual apariția convulsiilor apar datorită reducerii fluxului sanguin cerebral. Convulsiile apar însă la mai puțin de 1% dintre femeile cu preeclampsie. Eclampsia poate duce la comă sau moarte maternă și fetală. Preeclampsia trebuie bine monitorizată și tratată pentru a preveni apariția eclampsiei.
- Sângele: În cazuri rare, pot apărea hemoragii sau tromboze cu potențial letal. Această afecțiune este denumită coagulare intravasculară diseminată și, de obicei, dispare după naștere.
Tratamentul Preeclampsiei
Nașterea copilului este singurul tratament curativ al preeclampsiei. Dacă afecțiunea devine gravă și pune în pericol viața mamei, se induce nașterea fie medicamentos, fie prin cezariană. Cu cât preeclampsia apare mai devreme, cu atât crește posibilitatea unei nașteri premature. Un copil născut înainte de 37 de săptămâni de gestație poate avea dificultăți de respirație datorită imaturității pulmonare (sindromul de detresă respiratorie).
Un nou-născut afectat de preeclampsie poate fi mai mic decât în mod normal (restricția creșterii intrauterine), fapt datorat în principal nutriției inadecvate furnizate de fluxul sanguin placentar redus. Deși moartea fetală datorată preeclampsiei reprezintă un eveniment destul de rar, riscul pentru aceasta este de 5 ori mai mare la sarcinile cu preeclampsie decât la cele cu evoluție normală.
Rolul Sulfatului de Magneziu
Preeclampsia severă sau eclampsia este tratată cu sulfat de magneziu. Acest medicament previne și tratează convulsiile, oprind apariția acestora sau împiedicând agravarea lor. Dacă starea mamei și a fătului devine potențial letală, sulfatul de magneziu și inducerea nașterii sunt singurele opțiuni terapeutice.
În cazul unei preeclampsii moderat-severe, riscul de a dezvolta eclampsie (convulsii) continuă 24 până la 48 de ore după naștere. Au fost raportate cazuri în care femeia a făcut eclampsie mai târziu după naștere, dar acestea au fost foarte rare. De aceea, se continuă tratamentul anticonvulsivant încă 24 de ore postpartum.
De obicei, tensiunea arterială revine la valoarea normală la câteva zile după naștere, excepție făcând cazurile de hipertensiune arterială cronică preexistentă sarcinii. Uneori, această perioadă se prelungește până la 6 săptămâni postpartum. Se folosesc medicamente antihipertensive care s-au dovedit a nu avea efecte secundare asupra alăptării, cum ar fi labetalolul și propanololul, folosite în mod obișnuit, sau hidralazina și metildopa. Nadololul, metoprololul și nifedipina sunt detectabile în laptele matern, dar se pare că nu influențează copilul.
Preeclampsia severă sau convulsiile din eclampsie sunt tratate cu sulfat de magneziu administrat intravenos. Pentru formele moderate de preeclampsie, sulfatul de magneziu este folosit uneori pentru prevenirea apariției convulsiilor.
Mecanismul de Acțiune al Sulfatului de Magneziu
Sulfatul de magneziu este un compus chimic format din magneziu, sulf și oxigen, prezentând o bună solubilitate în apă. Funcționează prin creșterea nivelurilor de magneziu din organism, un element esențial pentru numeroase funcții fiziologice. Magneziul ajută la relaxarea mușchilor și a nervilor, ceea ce poate reduce riscul de convulsii în eclampsie și poate contribui la deschiderea căilor respiratorii la pacienții cu astm bronșic.
Preeclampsia & eclampsia - causes, symptoms, diagnosis, treatment, pathology
Prevenție și Management
În cazul femeilor gravide, controlul medical periodic este esențial pentru diagnosticarea precoce a preeclampsiei. Un tratament prompt este vital pentru prevenirea agravării acestei afecțiuni.
- Suplimente de calciu: Reduc riscul apariției preeclampsiei și, implicit, al nașterii unui copil cu greutate mică. Sunt indicate în doze de 1200 mg pe zi, în special la femeile cu risc de preeclampsie și niveluri scăzute ale calciului seric.
- Aspirina (doze mici): Se administrează profilactic la femeile cu risc crescut de apariție a preeclampsiei. Un studiu recent a arătat că medicația antiagregantă scade riscul apariției preeclampsiei, a nașterilor premature și a deceselor fetale sau neonatale legate de această afecțiune. Deși unii specialiști au dubii, alții o indică fără rezerve femeilor cu risc crescut.
- Controlul greutății și stilul de viață: O dietă echilibrată, exerciții fizice ușoare și menținerea unei greutăți corporale optime pot contribui la scăderea tensiunii arteriale și, implicit, la reducerea riscului de apariție a preeclampsiei.
- Screening pentru hipertensiune arterială cronică: Anumite investigații sunt efectuate la fiecare control medical pentru monitorizarea hipertensiunii și a preeclampsiei.
Dacă o femeie cu hipertensiune arterială cronică și medicație antihipertensivă dorește să rămână sau este însărcinată, trebuie să consulte imediat un medic. Anumite medicamente antihipertensive pot fi periculoase în sarcină.
