Icoana Nașterii Domnului: Simbolism și Tradiție în Arta Ortodoxă

Nașterea Mântuitorului din Pururea Fecioara Maria este actul fundamental care legitimează imaginea icoanei Nașterii Domnului. Păstrând unitatea dogmatică în reprezentarea scenelor și personajelor sfinte, icoana ortodoxă este o „teologie în imagini“. Icoana Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos insuflă, în mod special, sentimentul bucuriei, atât prin momentul pe care îl marchează, cât și prin detaliile descriptive, prin persoanele reprezentate sau prin elementele compoziționale.

Dezvăluind însăși esența evenimentului, icoana Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne înfățișează natura umană a Cuvântului care S-a făcut trup, dar și dumnezeirea Sa. Având darul de a face trecerea de la vizibil la invizibil, de la imaginea văzută la cea duhovnicească, icoana Nașterii Îl înfățișează pe Dumnezeu, cel mai înainte de veci, care S-a făcut Om pentru a mântui lumea căzută în păcat. Nașterea Mântuitorului Hristos este, așa cum spunea Sfântul Grigorie Teologul, „nu o sărbătoare a creației, ci o sărbătoarea a recreării lumii“, iar prin întruparea Sa, întreaga creație capătă un nou sens.

Sursa iconografică: Sfânta Scriptură și Tradiția

Reprezentarea scenei Nașterii poartă amprenta textelor din Sfânta Scriptură, din relatările Evangheliilor canonice ale Sfinților Matei și Luca, dar și din cele ale Sfintei Tradiții și ale textelor liturgice.

În Sfânta Evanghelie după Luca, cea care încheie șirul Evangheliilor sinoptice, aflăm despre timpul, locul, personajele și detaliile care sunt reprezentate în icoana Nașterii Domnului: pruncul înfășat în scutece, care se afla într-o iesle, într-un loc unde se țineau animalele; Maica Domnului și prezența Dreptului Iosif la locul Nașterii; păstorii și turmele de pe câmp și apariția îngerilor care vesteau și slăveau Nașterea Domnului.

Partea descriptivă a icoanei corespunde Condacului sărbătorii Crăciunului: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci“.

Elemente iconografice specifice

În „Ghidul de iconografie bizantină“ al lui Constantine Cavarnos, Nașterea lui Hristos, prăznuită pe 25 decembrie, apare reprezentată în icoane astfel:

• Un munte stâncos, cu ierburi și tufișuri, iar la mijloc, peștera.
• În peșteră, o iesle în formă dreptunghiulară în care se află Pruncul Hristos înfășat, cu aureolă în jurul capului.
• În apropierea Pruncului se află un bou și un măgar sau un cal, care privesc spre El și Îl încălzesc cu respirația lor.
• În fața ieslei, la intrarea în peșteră, Maica Domnului se apleacă spre iesle. Expresia feței este calmă, blândă, meditativă, arătând că a dat naștere Pruncului în chip suprafiresc, fără durere.
• Deasupra muntelui se află bolta cerului în formă semicirculară. Din bolta cerului coboară o rază de lumină dumnezeiască, ce ajunge până spre capul pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o stea.
• În partea de sus, în dreapta compoziției, în afara peșterii, un înger vestește Nașterea Mântuitorului unuia sau mai multor păstori.
• În apropierea păstorului se văd câteva oi.
• În partea de jos a icoanei, în planul frontal, apare Dreptul Iosif, înfățișat fie în colțul din stânga, fie în dreapta.
• În colțul opus Dreptului Iosif apar două femei. Una dintre ele, mai în vârstă, Salomeea, ține Pruncul dezbrăcat în poală, gata să Îl scalde în vasul cu apă aflat în fața ei. Cealaltă femeie, mai tânără, stă în fața primei, lângă vas, și toarnă apă în el.

Evoluția iconografiei și inovații

Descrierea lui Cavarnos păstrează, în mare, tradiția iconografică, cu unele excepții. Spre exemplu, scena îmbăierii pruncului Iisus, deși prezentă în descrierea sa, nu se regăsește la toți iconografii, precum Dionisie din Furna. Alți iconari admirați de Dionisie, Manuil Panselinos și Teofan Cretanul, includ această scenă în reprezentările lor.

De-a lungul timpului au apărut și unele inovații în Apus. Peștera a fost înlocuită cu o construcție umană, pruncul a fost înfățișat dezbrăcat în loc să fie înfățișat în scutece. Iosif, în loc să fie reprezentat așezat într-unul din colțurile planului frontal, apare lângă iesle, fața în față cu Maica Domnului, îngenunchind, ca și ea, lângă prunc. Măgarul și boul sunt scoase din compoziție, la fel și scena îmbăierii. Au fost introduse multe elemente nesemnificative care distrag atenția, cum ar fi cai, cămile, câini, mulțimi de oameni și așa mai departe, uneori supraîncărcând scena.

Iconografia clasică și originea ei

Iconografia clasică a Nașterii lui Hristos, reprodusă de celebra școală rusă de pictură de la Novgorod, își are originea în secolele V-VI. Dovezile istorice constau în diverse obiecte de cult aduse la locurile sfinte, pe care se inscripționau imagini și texte ce descriau scena Nașterii cu exactitate istorică. Arheologii consideră că această reprezentare a existat în biserica ridicată de împăratul bizantin Constantin cel Mare la Betleem, a cărei criptă era chiar peștera din Betleem.

Rolul Dreptului Iosif în icoană

În Icoana Nașterii Domnului, Dreptul Iosif este reprezentat, ca și Pruncul Iisus, Maica Domnului și îngerii, cu aureolă. Temeiul scripturistic pentru acest fapt îl găsim la Sfânta Evanghelie după Matei (1, 19) unde este prezentat ca „dikaios“ (drept). El nu este plasat în centrul compoziției, ci mai departe, într-un colț, pentru a evidenția învățătura Bisericii că Hristos S-a născut din Fecioară.

În fața lui, sub chipul unui păstor bătrân, ghebos, stă diavolul ispitindu-l. În unele icoane apare cu coarne mici și coadă scurtă. Prezența diavolului și rolul său de ispititor capătă un sens deosebit de adânc în relația cu „sărbătoarea facerii din nou a lumii“. Azi, pe baza tradiției, icoana dezvăluie sensul anumitor texte liturgice care vorbesc despre îndoiala lui Iosif și despre tulburarea sufletului său. Tradiția, transmisă și prin apocrife, povestește cum diavolul l-a ispitit pe Iosif spunându-i că nu este posibilă o naștere feciorelnică, deoarece ar contrazice legile naturii. Acest argument, luând diferite forme de-a lungul istoriei, continuă să existe, stând la baza multor erezii.

Semnificația Stelei de pe cer

Steaua de pe cer, care lumina deasupra Pruncului Iisus, a fost cea care a indicat celor trei magi locul nașterii Domnului. În icoana tradițională, steaua nu se reprezintă ca fenomen natural, ci ca fenomen supranatural. Ea a coborât din cer ca o rază de lumină care, la mijlocul drumului, ia formă de stea. Sfântul Evanghelist Matei spune: „Și iată, steaua mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era pruncul“ (2, 9).

Centrul compozițional și simbolic

Centrul de greutate al icoanei Nașterii Domnului, atât din punct de vedere al sensului, cât și al compoziției, este pruncul înfășat, culcat în iesle, având peștera întunecată în care s-a născut ca fundal. Michel Quenot spunea că negrul peșterii este ca și „negrul nopții care deține promisiunea răsăritului, așa cum iarna o are pe cea a primăverii“. Într-o omilie atribuită Sfântului Grigorie de Nyssa, întunericul peșterii este, în înțelesul ei simbolic, lumea copleșită de păcat prin căderea omului, în care strălucește „soarele dreptății“.

Pruncul Hristos este reprezentat fie dormind, fie treaz, privind la Maica Sa. Sfântul Evanghelist Luca vorbește de iesle și de scutece: „și L-a înfășat și L-a culcat în iesle“. Un detaliu căruia iconografia bizantină îi acordă o atenție foarte mare este prezența în peșteră, aproape de iesle, a unui bou și a unui asin. Aceștia sunt poziționați în apropierea Mântuitorului, deci în plan central. Aceste două animale reprezintă profeția lui Isaia (1, 3) care conține o bogată semnificație pedagogică: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaște; poporul meu nu mă pricepe“. Prin prezența animalelor, icoana ne amintește profeția lui Isaia și ne aduce la cunoașterea și înțelegerea tainei voinței dumnezeiești.

Rolul Maicii Domnului în iconografie

În partea stângă a icoanei sunt reprezentați cei trei magi care vin să se închine Pruncului Iisus, aducându-i fiecare daruri: aur, smirnă și tămâie.

Privind la icoana Nașterii Domnului, primul lucru care ne atrage atenția este așezarea Fecioarei Maria, locul pe care ea îl ocupă în încadrare. În această sărbătoare a facerii din nou a lumii ea este „înnoirea tuturor celor născuți pe pământ“, noua Evă. Scriitorul bisericesc Tertulian, care a trăit în a doua jumătate al secolului al II-lea - prima jumătate a secolului al III-lea, a descris foarte frumos că, așa cum prima Evă a fost mama tuturor celor de pe pământ, tot așa, noua Evă a devenit Maica întregii omeniri înnoite, îndumnezeite prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, după cum Adam a fost făcut dintr-un pământ feciorelnic, tot așa Hristos trebuia să Se nască dintr-o mamă fecioară. Eva era încă fecioară când a primit cuvântul morții, Maria trebuia să fie fecioară spre a-L primi pe Cuvântul vieții. Eva crezuse în șarpe, Maria trebuia să creadă celor spuse de îngerul Gavriil.

Icoana Nașterii subliniază rolul important al Maicii Domnului, singularizând-o între celelalte personaje prin poziția ei centrală și, uneori, prin mărime. Ea stă pe un pat de felul celor purtate de evrei în călătoriile lor. În unele icoane bizantine ale Nașterii, cum este mozaicul Mănăstirii Hosios Lukas (secolul al XI-lea), Maica Domnului stă pe jumătate ridicată. În acest fel, iconarul a căutat să sublinieze faptul că ea l-a născut pe Hristos fără durerile facerii. Această idee a nașterii suprafirești, fără durere, își găsește deci expresia și în iconografia bizantină. Astfel, în „Imnul Acatist“, poetul spune, adresându-se Maicii Domnului: „Prea Sfântă Fecioară, tu ai născut fără durere“.

Faptul că, de obicei, ea apare înfățișată sprijinindu-se nu trebuie luat drept indiciu al extenuării fizice de după naștere, ci pur și simplu ca pe o nevoie a tuturor ființelor de a se odihni peste noapte. Descrierea Maicii Domnului îngenunchind înaintea Pruncului într-o atitudine de adorare, care se întâlnește în unele icoane ortodoxe din perioada postbizantină, este de origine apuseană. A apărut prima oară în Apus, în secolul al XIV-lea, și s-a generalizat în secolul al XVII-lea. Acest tip de reprezentare a Maicii Domnului a început să fie adoptat de unii iconari greci pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Icoana Nașterii ca istorie consecutivă

Icoana realizată de școala rusă de pictură de la Novgorod, reprodusă și explicată în cartea „Călăuziri în lumea icoanei“, scrisă de Leonid Uspenski și Vladimir Lossky, este un exemplu caracteristic de icoană complexă, cu multe figuri, datând din secolul al XVII-lea. Este alcătuită din mai multe scene, care se leagă, direct sau indirect, de Nașterea Domnului, grafic, fiind suprapuse una peste alta, astfel încât să confere icoanei un caracter de istorie consecutivă.

În cadrul acestei icoane avem reprezentate, pe lângă scena Nașterii Domnului, cu toate elementele ei tradiționale (steaua, îngerii, păstorii, peștera etc.), și alte episoade:

• Închinarea magilor
• Un înger îi poruncește lui Iosif să ia Pruncul și pe Fecioara Maria și să plece în Egipt
• Fuga în Egipt
• Irod îi întreabă pe arhierei și cărturari despre regele care s-a născut
• Uciderea pruncilor și altele.

Se observă, așadar, preocupările istorice ale iconarului, mai mult decât cele care țin de compoziție, de planul central ce se pierde printre evenimente.

Expoziția „Colinde în chipuri sfinte”

Marți, 18 decembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dimitrie Stăniloae“ din Iași s-a deschis expoziția de icoane „Colinde în chipuri sfinte“. Ajunsă la ediția a XII-a, ea numără lucrări ale studenților de la secția Artă Sacră a facultății, coordonați de cadrele didactice de la secția Artă Sacră. Expoziția a demonstrat calitatea excepțională a lucrărilor, realizate atât în stilul bizantin, cât și în stilul gotic, occidental, subliniind polivalența pregătirii studenților și universalitatea bucuriei sărbătorii.

Simbolismul Registrelor în Icoana Nașterii Domnului

Icoana Nașterii Domnului este una dintre reprezentările cele mai des întâlnite, însă simbolismul ei a rămas mult timp necunoscut. Deși ne-am închinat în fața ei de multe ori, puțini au observat că Icoana Nașterii Domnului este împărțită în trei registre:

1. Primul registru (sus): Apare bolta cerească. O singură rază răsare din ea, descoperind că Dumnezeu este unul în ființă. Raza se desface în trei, arătând că în Dumnezeu sunt prezente trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, toate participând la mântuirea omului. Raza de lumină dumnezeiască ajunge până spre capul Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o stea. Muntele auster sugerează lumea neprimitoare și ostilă, lumea de după căderea în păcat. Stâncile ascuțite ale acestui munte sunt redate asemenea unor trepte, sugerând unirea cerului cu pământul, prin pogorârea lui Dumnezeu la om și urcarea omului la Dumnezeu, prin minunea Întrupării lui Hristos. În partea de sus, în dreapta compoziției, în afara peșterii, un înger vestește Nașterea Domnului unuia sau mai multor păstori. În partea opusă a compoziției sunt mai mulți îngeri, iar sub ei, trei magi, venind călare, aducând daruri. Magii nu au aceeași vârstă.
2. Al doilea registru: Este reprezentată Maica Domnului, stând pe o hlamidă purpurie, culoarea imperială bizantină, simbol al faptului că este „Imparateasa îngerilor“. Mama își privește pruncul, iar prezența ei arată că Hristos nu a avut un trup aparent, ci unul real. Acest registru nu este pur uman, căci este reprezentat și pruncul. Trecerea pe pământ a Logosului întrupat s-a petrecut între două peșteri: cea din Betleem (locul nașterii Sale) și cea din Ierusalim (locul înmormântării Sale). Peștera simbolizează lumea căzută în păcat, fiind un loc întunecat, lipsit de lumină. Cele mai apropiate de prunc sunt animalele.
3. Al treilea registru: Este prezent Iosif, mai mult îndoielnic decât credincios celor descoperite. El ascultă cuvintele unui bătrân, care potrivit apocrifelor ar fi Thyrreos - personificarea diavolului. Acest bătrân îi vestește lui Iosif că o fecioară nu poate naște, că acest lucru este contrar legilor firii. Sunt și icoane în care Fecioara Maria nu privește spre Prunc, ci spre Iosif. Tertulian a spus că după cum Adam a fost făcut dintr-un pământ feciorelnic, tot așa Hristos trebuia să Se nască dintr-o mamă fecioară. În partea dreaptă este redată scena îmbăierii pruncului. Din mărturiile episcopului Arnulf, pelerin la Betleem în secolul al VII-lea, reiese că lângă peștera în care S-a născut Hristos, exista o cuvă de piatră, care potrivit tradiției ar fi cea în care a fost spălat Pruncul după nașterea Sa. În Evangheliile apocrife ale lui Iacov și Matei, se vorbește despre două femei, Salomeea și Zelemi, chemate de Iosif pentru a o asista la naștere pe Sfânta Fecioară. Această scenă a spălării Domnului a provocat multe controverse, uneori lipsind din reprezentarea Nașterii Domnului, crezându-se că redarea acestui episod ar putea sugera că Hristos a fost un simplu om. Însă, dacă întâlnim această scenă, ea are rolul de a întări adevărul fundamental al mântuirii: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Potrivit Sfinților Părinți, ceea ce nu a fost asumat, nu poate fi mântuit.

Nașterea Domnului: Jertfa și Mântuirea

În zilele acestea, preotul merge cu Icoana Crăciunului pe la casele credincioșilor, vestindu-le Nașterea Mântuitorului. Aceștia se închină și o sărută. Dar știu ei la ce se închină? Bunăoară, câți dintre dumneavoastră ați observat că Pruncul Iisus, așezat lângă Maica Sa, nu este învelit în scutece, ca orice bebeluș, ci în giulgiu de mort? Nașterea Mântuitorului nu este un capriciu de zeitate greacă, dornică să experimenteze deliciile vieții omenești, ci are un scop clar: Jertfa, Moartea și Mântuirea Lumii. Așa cum Hristos se naște în Peșteră, tot în Peșteră va fi îngropat (mormintele iudeilor erau săpate în stâncă). Câtă deosebire între tablourile Renașterii sau Barocului, dedicate Nașterii, cu un prunc drăgălaș și dolofan, și portretul ascetic, prevestitor al Morții și Învierii din icoana ortodoxă! Iisus nu a fost niciodată bebeluș, ci a fost Dumnezeu pe toată durata vieții sale pământești.

În icoana tradițională, Maica Domnului nu privește nici la Prunc, nici în depărtare, ci ochii îi sunt întotdeauna ațintiți înlăuntrul ei. Ea se află în contemplație. Ea îl ține pe Prunc fără a-L îmbrățișa, așa cum cineva ar ține ceva sfânt pe care îl aduce ca ofrandă. Toată tandrețea și iubirea omenească sunt exprimate de Prunc, nu de mamă. Ea rămâne Maica lui Dumnezeu și se poartă cu Pruncul nu de parcă ar fi bebelușul Iisus, ci Fiul lui Dumnezeu întrupat care S-a făcut fiu al Fecioarei, și El, fiind om adevărat și Dumnezeu adevărat, își arată față de ea toată iubirea și tandrețea omului și a lui Dumnezeu.

Din punct de vedere teologic, icoana Maicii Domnului o reprezintă pe prima ființă umană care a realizat scopul Întrupării: îndumnezeirea omului. Iconografii din toate timpurile au încercat să o prezinte pe Maica Domnului cât mai frumoasă, blândă, demnă și slăvită. Uneori au pictat-o mâhnită și uneori îndurerată, dar întotdeauna plină de tărie spirituală și de înțelepciune.

Doamna Preacurată este prezentată întotdeauna cu capul acoperit cu o năframă, care Îi cade pe umeri, conform cu tradiția iudaică din acele vremuri. Această năframă sau acoperământ de cap este, de obicei, roșu pentru a simboliza suferința și sfințenia astfel obținută. Sub această năframă, hainele Îi sunt albastre, simbolizând umanitatea Maicii Domnului. Sunt pictate și trei stele, una pe frunte și câte una pe fiecare umăr al Maicii Domnului. Aceste stele simbolizează fecioria. Maica Domnului a fost fecioară înainte, în timpul sarcinii și după Nașterea Domnului. Aceste trei stele mai sunt și simbolul Sfintei Treimi. Uneori, a treia stea este acoperită de chipul Mântuitorului Copil, a doua persoană a Sfintei Treimi.

În aceste icoane nu mai este alt subiect, în afara Mântuitorului, care este pictat cu tot atâta dragoste și tot atât de des ca și Maica Domnului.

tags: #icoana #cu #pruncul #asezat #pe #scutec