5 strategii de învățare pentru susținerea dezvoltării

Motivația învățării școlare se referă la totalitatea factorilor care determină, organizează și susțin eforturile de învățare ale elevilor. Pornind de la ideea că motivația constituie un factor cheie în succesul școlar, abilitatea profesorului de a motiva elevii este una dintre cele mai importante abilități necesare în context școlar pentru creșterea eficienței învățării. Crearea unui climat educațional motivant pentru învățare, bazat pe relații interpersonale pozitive, o atmosferă plăcută și suportivă în clasă, presupune o foarte bună cunoaștere a factorilor motivaționali, cât și a individualității elevilor și constituie o provocare pentru profesor.

În procesul de stimulare a motivației elevilor, trebuie avut în vedere faptul că o activitate didactică motivantă este aceea care îi implică în mod activ pe elevi și le captează interesul. Ca modalități de stârnire a curiozității elevilor sunt recomandate introducerea elementelor de noutate și crearea unor conflicte cognitive, prin utilizarea studiului de caz sau prin antrenarea elevilor în realizarea unor proiecte de echipă, organizarea cunoștințelor sub formă de scheme, care permit evidențierea legăturilor dintre concepte, stabilirea unor legături între domeniile de interes ale elevului și activitatea de predare.

Influența evaluării asupra motivației

Felul în care profesorul abordează evaluarea poate influența, de asemenea, motivația elevilor. Atunci când evaluarea se focalizează pe progresul elevilor, pe recunoașterea efortului depus pentru îmbunătățirea propriilor performanțe, îi poate determina pe elevi să se implice mai mult în activitățile de învățare, să persevereze. Feedbackul are rolul de a oferi elevilor informații importante despre nivelul lor de cunoștințe și poate deveni un instrument eficient de motivare a învățării atunci când este oferit într-un interval de timp relativ scurt de la încheierea sarcinii, când se raportează la un nivel de competență care ar trebui atins și nu la un standard de excelență, când are caracter corectiv, oferind și explicații în ceea ce privește greșelile (Opre, Benga, Băban, 2015, p. 44).

Modelul ARCS al lui John Keller pentru susținerea motivației

Conform modelului ARCS al lui John Keller, există patru condiții esențiale pentru promovarea și susținerea motivației în procesul de învățare: atenția, relevanța, încrederea, satisfacția.

Atenția

Atenția, ca primă condiție, poate fi obținută în două moduri: prin stimulare perceptivă - folosind surpriza sau incertitudinea pentru a câștiga interes, dar și evenimente inedite, surprinzătoare, incongruente și incerte, sau prin stimulare a curiozității prin întrebări provocatoare sau probleme care trebuie rezolvate. Adevărata provocare este menținerea atenției pentru un timp cât mai îndelungat, iar acest lucru poate fi obținut prin:

• Participarea activă (adoptarea unor strategii precum jocuri, jocuri de rol sau alte metode practice pentru a-i implica pe elevi)
• Variabilitate (utilizarea unei varietăți de metode în prezentarea materialului)
• Umorul
• Incongruențele și conflictele cognitive
• Exemplele specifice
• Folosirea unor stimuli vizuali

Relevanța

Relevanța conținutului predat pentru interesele personale ale elevilor poate crește motivația acestora. Ea poate fi evidențiată utilizând un limbaj concret și exemple cu care copiii sunt familiarizați. Keller include între strategiile de obținere a relevanței valorificarea abilităților și cunoștințelor preexistente ale elevilor, explicarea utilității conținuturilor predate atât pentru situația prezentă, cât și pentru situațiile viitoare, furnizarea unor metode alternative pentru a-și realiza sarcinile și a-și atinge scopurile.

Încrederea

În ceea ce privește încrederea, pentru ca elevii să fie motivați este important ca ei să cunoască și să înțeleagă cât de probabil este succesul personal în sarcină. Dacă ei consideră că nu pot îndeplini obiectivele sau că o pot face, dar cu costuri prea mari de timp și efort, motivația lor va scădea. Astfel, elevii ar trebui ajutați să estimeze probabilitatea succesului prin prezentarea cerințelor de performanță și a criteriilor de evaluare și să simtă că dețin un anumit control asupra învățării și evaluării lor, să creadă că succesul lor este un rezultat direct al efortului depus.

Satisfacția

Învățarea în sine devine motivantă atunci când aduce satisfacție elevului sau sentimente de realizare. Elevii vor identifica beneficiile abilităților dezvoltate prin activitățile școlare dacă li se oferă oportunitatea de a utiliza cunoștințele și deprinderile dobândite recent într-un cadru real.

Strategii pentru creșterea încrederii și auto-eficacității

Dacă problemele de motivație ale elevului au la bază percepțiile acestuia cu privire la competențele sale de a îndeplini sarcinile și la gradul de control pe care crede că îl exercită asupra activității de învățare, R. Viau recomandă câteva strategii ce pot crește nivelul încrederii și al auto-eficacității (Sălăvăstru, 2004, p. 94):

• Învățarea elevilor să gândească pozitiv în situația unei activități dificile.
• Obișnuirea elevilor să își stabilească standarde de reușită realiste, prin raportare la succesele anterioare.
• Oferirea elevilor ocazia să își stabilească singuri obiectivele învățării.
• Solicitarea elevilor să verbalizeze operațiile pe care le execută în timpul rezolvării unei sarcini.
• Învățarea elevilor să nu se culpabilizeze și să nu se judece sever atunci când greșesc.

Managementul mediului de învățare, timpului și efortului

Menținerea și dezvoltarea motivației școlare se poate realiza și prin:

• Stabilirea unor scopuri adecvate.
• Managementul mediului de învățare (controlul distractorilor).
• Managementul timpului.
• Managementul efortului și al reacțiilor emoționale (Opre, Benga, Băban, 2015, pp. 47-52).

Stabilirea scopurilor

Stabilirea scopurilor se referă la propunerea unui standard de performanță în ceea ce privește realizarea unei sarcini și presupune un demers în cinci pași (Dembo, 2004, pp. 101-105):

1. Identificarea și definirea scopului.
2. Generarea unor modalități de atingere a scopului respectiv.
3. Realizarea unui plan de acțiune pentru atingerea scopului.
4. Implementarea planului.
5. Evaluarea progreselor.

Anumite caracteristici ale scopurilor determină măsura în care acestea influențează pozitiv motivația: specificitatea (sunt formulate în termeni clari, preciși), proximitatea (scopurile pe termen scurt sunt preferate celor pe termen lung), gradul de dificultate (perceperea unui scop ca fiind dificil de atins poate avea ca rezultat implicarea activă în sarcină atunci când copilul are un nivel ridicat al sentimentului de autoeficacitate, dar și abandonarea sarcinii, dacă propriile abilități sunt văzute ca fiind insuficiente). Caracteristicile dezirabile au fost grupate sub acronimul SMART; așa-numitele scopuri SMART trebuie să fie specifice (S), măsurabile (M), orientate către acțiune (A), realiste (R) și proxime în timp (T).

Managementul timpului

Managementul timpului se referă la strategiile prin care timpul este utilizat în mod optim în procesul de învățare. Pentru început, elevii trebuie să observe și să autoevalueze modul în care își petrec timpul, activitățile pe care le desfășoară și distribuirea lor pe parcursul unei zile. Dezvoltarea unui sistem de management al timpului presupune:

• Realizarea unui orar, program al activităților zilnice, săptămânale, semestriale.
• Planificarea sarcinilor astfel încât să poată fi îndeplinite în 30-60 de minute.
• Stabilirea unor scurte pauze (5-10 minute) la fiecare oră de studiu.
• Estimarea timpului necesar îndeplinirii fiecărei sarcini.
• Stabilirea priorităților.
• Rezolvarea sarcinilor mai puțin plăcute înaintea celor plăcute.
• Anticiparea situațiilor de suprasolicitare și realizarea în avans a unor activități de studiu.

Managementul mediului de învățare

Managementul mediului de învățare vizează identificarea și eliminarea surselor care pot fi responsabile pentru perturbarea concentrării atenției. În acest sens, se recomandă automonitorizarea mediului de studiu și identificarea factorilor responsabili pentru distragerea de la studiu, fie că sunt externi: sursele de zgomot, prezența altor persoane, televizorul, calculatorul, telefonul, fie interni: îngrijorarea, problemele somatice, visatul cu ochii deschiși. Pentru controlul distractorilor externi se recomandă stabilirea unui spațiu destinat doar învățării, înlăturarea zgomotelor sau a persoanelor care pot distrage atenția. Pentru controlul distractorilor din sursă internă se recomandă programarea activităților de studiu după masă și odihnă, pentru a preveni oboseala, alternarea materiilor de studiu pentru a preveni plictiseala, stabilirea obiectivelor învățării, identificarea unor surse de informație care pot facilita învățarea, monitorizarea nivelului de concentrare a atenției (Opre, Benga, Băban, 2015, p. 49).

Rolul monologului interior în motivația pentru învățare

Asupra motivației pentru învățare își exercită influența și stările emoționale ale elevului. Rolul de mediator între reacțiile emoționale și comportamentele de învățare îi revine monologului interior, dialogului pe care fiecare îl poartă cu propria persoană (self-talk). Monologul poate fi pozitiv sau negativ, de unde rezultă și impactul lui asupra învățării: gândurile negative (ex. „Nu o să reușesc niciodată să rezolv probleme la chimie”) dau naștere emoțiilor negative, disfuncționale (ex. frustrare, nemulțumire) și comportamentelor dezadaptative (ex. evitarea sarcinilor, dezinteresul), în timp ce gândurile pozitive dau naștere emoțiilor funcționale și comportamentelor adaptative. Monologul interior negativ poate fi modificat într-unul pozitiv prin căutarea și formularea unor afirmații cu caracter pozitiv care să crească nivelul motivației.

Perspectiva didactică asupra motivației

Motivația elevilor pentru învățare va fi întotdeauna condiționată de cât de mult îi place profesorul și disciplina predată de către acesta. De-a lungul activității didactice, am observat că elevilor le este mai ușor să comunice cu un dascăl care este empatic, cu un stil de predare democratic, calm și care arată față de elevi înțelegere. Fiecare elev este diferit, iar cadrele didactice au obligația de a se adapta stilurilor de învățare ale elevilor, pe nevoile individuale ale fiecăruia.

Din punct de vedere teoretic, motivația pentru învățare a elevilor este „acea categorie de stimuli care îl determină pe individ să întreprindă o serie de acțiuni. Motivația învățării se definește ca totalitatea mobilurilor care susțin energetic, activizează și direcționează desfășurarea activității de învățare. Ea conferă sens și coerență actelor de învățare și se trăiește subiectiv ca o stare de tensiune, rezultată din confruntarea trebuințelor celui care învață cu modul cum își reprezintă acesta diferitele conținuturi, cerințe, situații și rezultate ale activității de învățare. În funcție de sursa din care provine, distingem între motivația extrinsecă (sursa este externă activității de învățare: competiția, încurajarea, lauda, recompensa, dojana, mustrarea, pedeapsa etc.) și motivația intrinsecă (sursa este internă: dorința de cunoaștere, de perfecționare, trebuința de statut ridicat, aspirațiile profesionale, dorința de a fi util etc.)” - Daniela Crețu, Adriana Nicu, Pedagogie, pentru definitivat și gradul didactic II, Editura ULBS, 2009, p.

Consider că orice persoană, fie copil, elev, adult, va învăța în primul rând, întotdeauna dacă persoana din fața sa, educator/învățător/profesor/formator va fi pe placul său. Un profesor cu un stil de predare democratic va fi cu siguranță mult mai iubit și plăcut de către elevi, decât un profesor cu un stil de predare autoritar. De asemenea, un profesor care va folosi în activitatea instructiv-educativă a elevilor metode atractive, de tipul metodelor activ-participative, va fi cu siguranță mult mai plăcut de către elevi, decât un profesor care va utiliza doar metode de tip tradițional.

Motivația elevilor va crește cu siguranță în rândul elevilor în momentul în care cadrul didactic va utiliza metodele activ-participative prin care aceștia vor fi activizați, responsabilizați, se va ține cont de părerea lor, vor fi antrenați să lucreze în echipă sau în perechi, se va ține seama opiniile și dorințele lor, vor fi lăudați și apreciați pentru fiecare efort și reușită, oricât de mici ar fi ele.

Ca dascăl, am căutat întotdeauna, atât în calitate de profesor de Limba și literatura română, cât și în calitate de diriginte, să motivez elevii să vină la școală, să învețe, să conștientizeze cât de importantă este educația în viața unui om. Întotdeauna am căutat ca indiferent de statutul social și material al elevilor să recompensez echitabil și să încurajez elevii, fie printr-o notă bună obținută la disciplina predată, fie prin implicarea elevilor în activitățile extrașcolare, valorificând și apreciind fiecare reușită a acestora. Așteptările mele, ca dascăl, în ceea ce îi privește pe elevii mei, sunt realiste, în funcție de nivelul fiecărui elev.

Având în vedere faptul că elevii iubesc tehnologia, mă folosesc de acest lucru în creșterea motivației lor pentru învățare, iar celor care își realizează corect sarcinile de lucru le permit să utilizeze instrumentele digitale pentru realizarea temelor, a proiectelor etc.

Studiu de caz: transformarea motivației extrinseci în intrinsecă la un elev din ciclul primar

Prezentul studiu de caz explorează dinamica motivației pentru învățare la un elev din ciclul primar, urmărind modul în care intervențiile educaționale personalizate, fundamentate pe o evaluare riguroasă, pot contribui la transformarea motivației extrinseci în motivație intrinsecă. Cercetarea îmbină observația sistematică cu instrumente de evaluare adaptate vârstei și cu tehnici de monitorizare continuă, într-un demers integrat desfășurat pe parcursul a trei luni. Rezultatele relevă o creștere semnificativă a implicării active în sarcinile de învățare, o ameliorare a perseverenței și o atitudine mai pozitivă față de experiența școlară. Studiul evidențiază importanța abordării centrate pe elev și a evaluării formative ca instrumente esențiale pentru susținerea dezvoltării motivaționale în primii ani de școlaritate.

Rezultatele studiului

1. Motivația pentru învățare reprezintă un factor determinant al reușitei școlare, influențând atât performanțele academice, cât și atitudinea copilului față de școală. La vârsta școlară mică, motivația este profund influențată de experiențele educaționale timpurii, de relația cu cadrul didactic și de climatul socio-emoțional al clasei.
2. Subiectul studiului de caz este un elev în vârstă de 8 ani, înscris în clasa a II-a, cu un nivel de dezvoltare cognitivă corespunzător vârstei.
3. La finalul perioadei de intervenție (trei luni), a fost realizată evaluarea finală, folosind aceleași instrumente aplicate inițial, pentru a asigura comparabilitatea rezultatelor. Fișa de evaluare a motivației a indicat o creștere a interesului pentru activitățile de învățare și o reducere a comportamentelor de evitare.

Integrarea instrumentelor de evaluare în procesul educațional a permis identificarea precisă a dificultăților și monitorizarea progresului elevului. Studiul de caz subliniază faptul că dezvoltarea motivației pentru învățare la vârsta școlară mică este un element-cheie pentru întregul parcurs educativ viitor. Din perspectiva practicii educaționale, studiul de caz confirmă faptul că motivația pentru învățare nu este o caracteristică fixă, ci un construct dinamic, modelabil prin intervenții didactice atent proiectate.

Pentru cadrele didactice, principala implicație constă în necesitatea de a integra sistematic instrumente de evaluare formativă care să permită identificarea timpurie a dificultăților motivaționale și calibrarea continuă a strategiilor de predare. La nivel instituțional și sistemic, rezultatele subliniază valoarea investiției în formarea cadrelor didactice pentru utilizarea instrumentelor de evaluare centrată pe elev și pentru proiectarea intervențiilor diferențiate. Dezvoltarea motivației intrinseci în primii ani de școlaritate reprezintă un factor protector pentru întregul parcurs educativ, reducând riscul de abandon și favorizând performanța academică pe termen lung.

Dimensiunea constructivistă a dezvoltării instituționale

Reguli, legi, constituții și Declarația universală a drepturilor omului, toate pot fi exprimate sumar prin conceptul de instituții. În acest manual, instituțiile sunt văzute ca produse - oamenii au creat aceste instituții cu un anumit scop. Prin urmare, pentru a înțelege instituțiile, trebuie să înțelegem scopul sau interesul pe care creatorii lor l-au avut în vedere. Instituțiile sunt sisteme complexe pentru rezolvarea unor probleme complexe. Ele apar în urma unor procese de negociere și conflict, revoluții sau reforme. Această parte cheie - dimensiunea constructivistă a dezvoltării instituționale - este reflectată de sarcina cheie a acestei unități.

Elevii se confruntă cu o problemă politică și au sarcina de a inventa un set de reguli pentru a o rezolva. Problema de care se ocupă elevii este cum ar trebui o comunitate de pescari să-și gestioneze în mod sustenabil resursa comună, stocul de pește dintr-un lac. Pescarii au nevoie de un set de reguli care să controleze comportamentul oamenilor în vederea îndeplinirii acestor obiective. Sarcina elevilor este să conceapă acest cadru normativ. În sens larg, ei pot alege între două abordări: „stat” și „contract”. Ambele abordări au avut succes în unele cazuri, ambele au și eșuat.

La fel ca unitatea de învățare 4, și această unitate este concepută ca un joc. Elevii au încheiat unitatea 4 cu o idee despre cum să rezolve problema pescuitului excesiv prin adoptarea obiectivului sustenabilității. Ei au discutat despre ce tip de cadru instituțional ar fi indicat, dar nu au explorat acest subiect în detaliu. Unitatea de învățare 5 simulează procesul elaborării și acceptării unui cadru instituțional pentru comunitatea de pescari. Elevii revin prin urmare la rolurile lor de membri ai comunității de pescari, dar sarcina lor este diferită. Ei elaborează acum un set de reguli. Modelul jocului se concentrează pe crearea unui set de reguli. Ca și în realitate, negocierile pot eșua - jucătorii pot să nu ajungă la un acord.

Ca manager de joc, profesorul are (chiar și) mai puține contribuții decât la jocul pescuitului. El acționează ca manager responsabil cu timpul, pentru a da o structură procesului. Altfel, un asemenea joc nu s-ar putea desfășura la orele ECD/EDO. Profesorul nu trebuie să îi îndemne pe elevi să facă anumite alegeri. Procesul de luare a deciziilor este unul deschis - poate să nu reuşească dacă elevii nu pot ajunge la un acord cu privire la un proiect de cadru, dat fiind că sunt posibile diferite alegeri.

Construcția de bază a unității rămâne aceeași. În loc de a acționa ca cetățeni, elevii au rolul de consilieri pentru comunitatea de pescari. Prima lecție este dedicată studierii problemei. Elevii primesc relatarea referitoare la conflictul legat de pescuit și soluția la problema sustenabilității. Elevii nu trebuie prin urmare să rezolve la fel de bine această problemă, dar se pot concentra pe întrebarea referitoare la regulile prin care pescarii pot fi încurajați, controlați sau chiar forțați, cu scopul de a susține obiectivul pescuitului sustenabil.

tags: #enumerati #5 #sarcini #de #invatatre #care