Primul an de viață reprezintă cea mai importantă etapă în dezvoltarea copilului. În această perioadă, achizițiile motorii, cognitive sau antropometrice sunt unice în raport cu orice altă vârstă. Copilul cu vârsta între 0-12 luni se definește medical ca sugar, dar termenul larg folosit este de bebeluș.
Definiția și Importanța Primei Perioade de Viață
Alegerea secțiunii: Data ultimei modificări 26 Mai 2025.
Iată o întrebare la care vom propune câteva răspunsuri în articolul care urmează: Ce este un bebeluș? Până nu demult, se considera că un bebeluș nu are o viață psihică proprie și că singurele funcții cu care se naște sunt cele legate de hrănire și defecație. Astăzi cunoaștem mult mai multe despre ce este un bebeluș, despre faptul că bebelușii încep să aibă funcționare psihică, chiar dacă una rudimentară, încă înainte să se nască și că un bebeluș se definește, în primul rând, în raport cu relația pe care o are cu mama sau cu persoana de îngrijire.
Multe dintre aceste realități complexe au fost descoperite și aprofundate de psihanaliză, a cărei preocupare constantă și energică pentru stadiile arhaice ale ființei umane au adus lumină nu doar asupra răspunsului la întrebarea “ce este un bebeluș”, dar și asupra studiului și înțelegerii unor patologii severe precum psihozele, tulburările de limită - borderline, sau tulburările psihosomatice.
Apariția unui bebeluș aduce cu sine nu doar o nouă viață pe cale să înceapă, ci o întreagă țesătură ale altor vieți, fantasme, reverii, proiecții și așteptări transmise inter și transgenerațional.
De la Starea de Neajutorare la Formarea Eului
Prima stare în care se găsește bebelușul odată cu venirea sa pe lume este una de neajutorare completă și dependență totală. Această stare antrenează o comunicare fuzională cu mama sa, comunicare ce asigură supraviețuirea și creșterea sugarului. Principalele nevoi sunt acum cele legate de autoconservare.
Hrana și procesul hrănirii joacă un rol deosebit de important în această fază incipientă a formării Eului. Dacă bebelușul este conținut și acompaniat într-o manieră adecvată de mamă, el reușește să depășească această stare fuzională și să înceapă să-și formeze simțul realității în care există o delimitare clară între bebeluș și mamă, între Eu și non-Eu.
Se trece astfel la dobândirea percepției obiectului ca fiind unul separat de corpul bebelușului. În această etapă, nevoile narcisice și de protecție sunt predominante. Bebelușul este acum capabil să o vadă pe mama ca pe o fiintă separată de el, dar cu care se află în continuare într-o stare de dependență. Principalele nevoi sunt nevoia de protecție și nevoia de comunicare. Este vorba, desigur, nu doar de comunicarea verbală dintre mamă și bebeluș, ci și de comunicarea inconștientă prin care mama reușește să se identifice cu bebelușul și bebelușul reușește să se identifice cu mama.
Urmează o etapă în care bebelușul devine tot mai conștient de sine, în care poate să se refere la sine spunând “Eu”, în care autonomia sa în raport cu figura maternă crește în același timp cu anxietatea de separare și în care începe să se contureze tot mai clar în psihicul său imaginea unui al treilea, tatăl. Sunt primele semne ale intrării copilului în faza complexului Oedip.
Starea de Detresă și Refularea Primară
Să revenim acum la momentul în care bebelușul se naște. Freud a numit această stare de după naștere o stare de completă neajutorare, de detresă. În același timp, el este bombardat cu o serie de stimuli la care răspunde în mod reflex. Studiul acestei perioade a Eului arhaic ne face să înțelegem mai bine patologiile psihotice și de limită - borderline - în care apar disfuncționalități importante în etapele primitive ale dezvoltării psihice.
Starea de neajutorare completă și de dependență absolută față de celălalt este supusă refulării primare. Adică, nu ne vom aminti niciodată de aceste momente care aparțin vieții intrauterine și vieții de după naștere. De asemenea, pe parcursul existenței proprii vom avea tendința să ne apărăm în fața acestei stări de dezorganizare și neputință pe care o vedem la bebeluș în primele luni de viață.
Copilul Imaginar și Preocuparea Maternă Primară
Pentru a înțelege ce se întâmplă în primele etape ale dezvoltării psihicului copilului, este nevoie să amintim că mama își investește copilul încă înainte ca acesta să se nască. Vorbim astfel despre existența unui copil imaginar (Lebovici) care se referă la proiecțiile, fantasmele, reveriile, mandatul transgenerațional pe care mama le atribuie copilului, încă de când acesta a fost conceput.
Când bebelușul se va naște și mama îl va vedea pentru prima oară, imaginea copilului imaginar nu va fi dispărut. Copilul va trăi și va crește într-o bună măsură cu bagajul acestor proiecții materne și paterne. Totuși, în situația în care mama este suficient de sănătoasă psihic, ea va reuși să se acordeze afectiv nevoilor bebelușului ei real. Este vorba despre ceea ce pediatrul și psihanalistul D. Winnicott numea preocuparea maternă primară și care se referă la identificarea mamei într-un mod adecvat la nevoile bebelușului ei.
O mamă suficient de bună, așa cum a descris-o Winnicott, este o mamă care acordă semnificații gesturilor bebelușului ei, care pune în cuvinte aceste semnificații și prin aceasta validează trăirile bebelușului. Este o mamă care prin felul în care hrănește, îngrijește și susține bebelușul contribuie într-un mod fundamental la formarea Eului bebelușului.
Eșecul Matern și Conceptul de "Mamă Moartă"
Există însă și situația în care o mamă, din diverse motive, eșuează în îndeplinirea adecvată a responsabilităților sale materne. Este vorba, de pildă, despre mamele depresive care, deși fizic sunt prezente cu copilul lor, psihic sunt absente. În acest tablou relațional, pulsiunea de moarte domină pulsiunea de viață. Din punct de vedere afectiv și psihic, aceste femei care nu reușesc să se acordeze afectiv cu bebelușul lor întruchipează mama moartă, așa cum a conceptualizat-o André Green.
Acestor mame le lipsește capacitatea de oglindire (Lacan) atât de importantă pentru formarea narcisismului primar. Atunci când un bebeluș își privește mama, el o vede nu doar pe mama, ci și imaginea sa reflectată în ochii mamei. Prin intermediul identificărilor primare ale mamei cu bebelușul său și ale bebelușului cu mama sa, ia naștere prima schiță de Eu și sunt făcuți primii pași pentru dobândirea simțului realității.
Dezvoltarea Eului: De la Starea Vegetativă la Halucinația Sânului
Să privim mai deaproape acest fenomen extrem de complex și important. La începutul vieții sale, bebelușul trăiește predominant într-o stare vegetativă inconștientă. Acestei stări i se asociază scurte momente de conștiență care sunt legate de senzația de foame. Când îi este foame, bebelușul plânge, țipă, îi transmite mamei că este timpul să fie hrănit.
Mama va veni în întâmpinarea acestei nevoi și va hrăni copilul. După acest moment, dacă totul merge bine, copilul trăiește o experiență de satisfacere. Pe baza acesteia, el va putea ulterior să halucineze sânul care îl hrănește. Cu alte cuvinte, el va reuși să tolereze pentru scurt timp absența mamei, halucinând sânul care este asociat cu experiența de satisfacere.
Acest proces este strâns legat de sentimentul de omnipotenta al bebelușului (Winnicott) care îi dă iluzia creării sânului și a unei satisfacții în absența obiectului. Dacă mama este absentă fizic sau psihic prea mult timp, bebelușul va cădea într-o pasivitate omnipotentă care va trezi în el angoase arhaice ameninătoare și care îi vor pune în primejdie supraviețuirea și dezvoltarea psihică.
Cantec animat pentru copii – Transformările apei, explicate simplu prin desene animate
Eul-piele: Filtru de Excitatie și Constituirea Realității
Prin îngrijirile pe care le oferă mama, prin gesturile sale de hrănire, prin gândurile, afectele și sentimentele ei, prin interpretarea și felul în care atribuie semnificații comportamentului bebelușului, ea contribuie în mod fundamental la formarea unei funcții a Eului deosebit de importantă, numită filtru de excitație. Anzieu a numit această funcție Eul-piele.
Este vorba despre acea capacitate a Eului de a filtra, de a lua în interior ceea ce este bun și satisfăcător și de a respinge ceea ce constituie o amenințare. Este vorba, de asemenea, despre o capacitate de conținere a afectelor și de o delimitare între Eu și non-Eu. Filtrul de excitație sau Eul-piele este cu atât mai important cu cât una dintre componentele sale este de limitare, ceea ce pune bazele constituirii și funcționării principiului realității.
În patologiile în care Eul-piele este inexistent sau deteriorat, "găurit", individul va avea mari dificultăți de a diferenția imaginarul de realitate, de a se apăra împotriva angoaselor arhaice și de a menține o distanță adecvată în relațiile cu ceilalți. Tendința va fi fie spre fuziune, fie spre retragere autistă.
Perioada de Nou-Născut și Primele Săptămâni de Viață
Perioada de nou-născut este etapa din viața omului cuprinsă între naștere și vârsta de 28 de zile. Este urmată de perioada de sugar. Cu toate că este o etapă scurtă, perioada de nou-născut are consecințe importante pentru tot restul vieții. Organismul este supus efortului de adaptare la un nou mediu de viață, cu numeroase fenomene tranzitorii. Aceasta implică o serie de schimbări rapide, majoritatea predictibile, dar și modificări care pot semnala apariția de fenomene patologice.
Patologia acestei perioade poate avea consecințe importante pentru evoluția ulterioară a copilului. În primele patru săptămâni de viață pot fi descoperite majoritatea malformațiilor congenitale și a defectelor genetice. Nu toate anomaliile genetice au manifestări clinice de la naștere, dar o mare parte din acestea pot fi descoperite prin manevre de screening și tratate, pentru a se preveni evoluția lor nefavorabilă.
Caracteristici Fizice ale Nou-Născutului
Imediat după naștere, pielea nou-născutului este subțire și fragilă, de culoare roz-albăstruie. Are resturi de sânge pe suprafață și este acoperită de un strat gras, albicios, cremos, numit vernix caseosa, care a avut rol protector în viața intrauterină.
Capul este mare în raport cu corpul. Datorită presiunii la care a fost supus în timpul expulziei, suturile pot fi încălecate, conferind un aspect neregulat suprafeței craniului. Fontanela mare (zona moale din creștet) poate fi pulsatorie. Nasul poate fi, uneori, turtit, iar bărbia asimetrică. Pleoapele sunt umflate, iar pe conjunctiva bulbară (albul ochilor) se pot observa mici pete roșii (hemoragii conjunctivale). Sânii și organele genitale pot fi tumefiate, ca efect al hormonilor materni transmiși prin placentă înainte de naștere.
Aspecte Religioase și Sociale
Botezul nou-născuților este necesar în religia catolică. În legătură cu aceasta, afirmă Catehismul Bisericii Catolice: "Născându-se cu o natură umană decăzută și întinată de păcatul strămoșesc, copiii au și ei nevoie de nașterea cea nouă prin Botez (cf DS 1514), ca să fie eliberați de puterea întunericului și să fie strămutați în Împărăția libertății fiilor lui Dumnezeu (cf Col 1,12-14), la care toți oamenii sunt chemați. Pura gratuitate a harului mântuirii se arată în chip deosebit în Botezul copiilor. Biserica și părinții l-ar priva pe copil de harul inestimabil de a deveni fiu al lui Dumnezeu, dacă nu i-ar conferi Botezul la puțin timp după naștere (cf CIC can. 867; CCEO, can. ...)."
Unele mame, care nu își doresc sau nu își pot crește copilul nou-născut, recurg la abandonarea acestuia. Pentru a preveni abandonul bebelușilor în condiții care le-ar pune viața în pericol, unele state oferă mamelor posibilitatea de a-și abandona copiii în anumite condiții, fără a suporta rigorile legii. Trapa pentru copii (sertarul sau coșul pentru bebeluș) (în franceză Tour d'abandon, în germană Babyklappe) este una din aceste opțiuni.
Dezvoltarea Limbajului la Bebeluși
Pe lângă celelalte dezvoltări fizice și cognitive ale bebelușului, primul cuvânt pe care îl rostește este deosebit de important. Nu există un moment exact când bebelușul începe să vorbească. Evenimentul poate avea loc oricând între 9 și 14 luni. La prima aniversare, e probabil ca cel mic să spună de la unul până la trei cuvinte simple.
Dacă după 12 luni încă nu pot să formeze cuvinte complete, nu este nevoie să te îngrijorezi, dacă observi că scoate multe sunete, ceea ce indică faptul că bebelușul încearcă să spună ceva. E un semn bun și atunci când pare că micuțul te înțelege când vorbești. Înainte să rostească primul lor cuvânt, copiii "exersează" scoțând sunete care seamănă, pe parcurs, din ce în ce mai mult cu silabe care formează cuvintele pe care le vor cunoaște. Uneori, chiar și cuvintele întregi nu se aud așa de bine.
De obicei, copiii își strigă prima dată părinții, un frate sau o soră. Este important pentru dezvoltarea limbajului să vorbești cu copilul și să-i citești mult mai devreme de șase luni. Astfel, și primele cuvinte pot apărea mai repede și, în plus, va acumula mai repede un vocabular bogat.
Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său. De aceea și perioada în care poate rosti primul cuvânt este de la 5, la 9 sau 14 luni. Uneori, există semne care îți arată că ceva nu este în regulă în ceea ce privește dezvoltarea limbajului bebelușului. Deși fiecare copil se dezvoltă în ritmul său, este necesar ca anumite etape ale dezvoltării să apară mai devreme sau mai târziu în cazul tuturor.
Referințe:
- Prof. dr. Mircea Geormăneanu, Dr.
- Dezvoltarea copilului - nou-născutul Arhivat în 25 octombrie 2010, la Wayback Machine.