Modelul edenic de căsătorie, așa cum este prezentat în Scripturi, subliniază unirea profundă dintre un bărbat și o femeie. Chiar și în afara Grădinii Edenului, intenția divină pentru căsătorie rămâne constantă. Aceasta este concepută ca o unire permanentă, bazată pe un legământ solemn între soț și soție, având pe Dumnezeu ca martor principal, alături de oameni. Natura de legământ a căsătoriei implică permanență, un principiu implicit în relatările biblice despre cuplurile căsătorite din Vechiul Testament.
Porunca divină privind permanența în căsătorie, dată în Eden, a fost însă afectată de practica divorțului. Deși Vechiul Testament menționează divorțul în numeroase pasaje, este remarcabil faptul că legislația divină nu prescrie, nu laudă și nici nu aprobă divorțul. Acesta este, cel mult, tolerat sau permis.
Exemple Biblice de Divorț și Recăsătorire
„Divorțul” Patriarhal
În Cartea Genezei, găsim un exemplu de situație etichetată drept „divorț” în cazul lui Avraam și Agar (Geneza 21:9-14). De asemenea, Avraam este prezentat ca un prim exemplu de erou din Vechiul Testament care s-a recăsătorit după moartea primei sale soții (Geneza 25:1).
Divorțul și Recăsătorirea în Deuteronomul 24:1-4
Acest pasaj este crucial pentru înțelegerea indicațiilor divine referitoare la divorț:
- Deuteronomul 24:1-3 descrie condițiile divorțului, în timp ce versetul 4 interzice fostului soț să o ia înapoi pe fosta soție.
- Versetul 1 descrie motivele divorțului prin expresia ebraică 'erwat dabar (literal, „goliciunea unui lucru”).
- Folosirea unei forme gramaticale rare în versetul 4 sugerează că divorțul nu este aprobat divin. Legea explică faptul că soția a fost „provocată să se pângărească” prin recăsătorirea sa forțată, vina fiind atribuită primului soț.
- Plasarea acestei legi în contextul capitolelor 12-26 din Deuteronom, care amplifică Decalogul, indică o legătură cu furtul, nu neapărat cu a șaptea poruncă, sugerând o abordare mai complexă a problemei.
- Deși tolerează inegalitățile suferite de femei, legea din Deuteronom trimite la idealul edenic de permanență în căsătorie și la o viitoare rezolvare a acestor inegalități.
Abandonul și Divorțul în Profeții
Două pasaje din profeții timpurii (Judecători 14:20; 15:2; 1 Samuel 25:44) tratează situații de abandon. Totuși, cei care au pus capăt acestor relații au fost descriși ca fiind „necredincioși”.
Divorțul la Nivel Metaforic
Profeții preexilici folosesc metafora divorțului pentru a descrie ruptura dintre Dumnezeu și poporul Său din cauza infidelității spirituale (Osea 2:2, Isaia 50:1, Ieremia 3:1-8). Pasajele din Osea și Ieremia sugerează posibilitatea iertării soțului față de o soție infidelă.
Legături Păgâne în Pasajele Postexilice
În Maleahi 2:10-16, este prezentat cazul bărbaților evrei care își părăsesc soțiile din tinerețe pentru a se căsători cu femei păgâne. Acest context conține o declarație puternică a lui Dumnezeu împotriva divorțului, subliniind legătura intertextuală cu Geneza 2:24.
Perspectiva Noului Testament asupra Căsătoriei și Divorțului
Permanența legăturii de căsătorie este accentuată și în Noul Testament. Iisus Hristos permite dizolvarea căsătoriei doar în caz de „porneia” (un termen grecesc ce cuprinde diverse forme de act sexual ilicit, conform interpretărilor biblice).
Discuția cu Fariseii
În Matei 19, discuția lui Iisus cu fariseii se concentrează pe motivele de divorț din Deuteronomul 24:1. Școala lui Shammai interpreta „erwat dabar” ca expunere indecentă sau adulter, în timp ce Școala lui Hillel o extindea la orice neregularitate. Iisus admite divorțul doar în cazuri echivalente cu practicile care, în Vechiul Testament, atrăgeau pedeapsa cu moartea (Leviticul 18 și 20).
Matei prezintă această excepție în contextul în care pedeapsa cu moartea pentru adulter nu mai era în vigoare. Marcu și Luca nu includ această excepție, probabil pentru că era implicită în legea Vechiului Testament. Traducerea corectă a versetului 4 din Deuteronomul 24 stă la baza cuvintelor lui Iisus din Matei 5:32, referitoare la prilejul de a preacurvi prin recăsătorire.
Abandonaul în Scrierile Apostolului Pavel
Pavel, urmând un precedent din Vechiul Testament, descrie situația abandonării unui soț credincios de către un soț necredincios (1 Corinteni 7:15). El susține că, în acest caz, credinciosul nu este legat de partenerul necredincios, fiind eliberat de responsabilitățile conjugale.
Acest abandon este definit ca situația în care un soț necredincios alege să se despartă de partenerul său credincios. Pavel subliniază egalitatea responsabilităților conjugale, indiferent de sex.
Fidelitatea și Unitatea Căsătoriei Creștine
Fidelitatea dintre soț și soție reflectă iubirea lui Dumnezeu. În Noul Testament, fidelitatea divină se întrupează în Cristos, care este mereu cu noi. Soții creștini sunt chemați să ilustreze această dimensiune divină a iubirii prin fidelitatea lor, caracterizată prin răbdare și milostivire.
Secretul unității și indisolubilității căsătoriei creștine constă în această fidelitate bogată în iertare. Dumnezeu este fidel, iar Sacramentul Căsătoriei îi face pe soți să intre în fidelitatea lui Cristos față de Biserică.
Gândirea teologică actuală fundamentează unitatea conjugală pe realitatea iubirii, care implică dăruire reciprocă, exclusivitate și irevocabilitate. Unitatea este favorizată de complementaritatea sexelor și de angajamentul într-un schimb reciproc de daruri.
Indisolubilitatea Căsătoriei
Comunitatea conjugală cere nu doar unitatea, ci și indisolubilitatea. „Această unire intimă, dăruire reciprocă dintre două persoane, precum și binele copiilor, cere deplina fidelitate a soților și unitatea indisolubilă dintre ei” (GS 48).
Deși contextul cultural actual pune sub semnul întrebării indisolubilitatea, Biserica susține, în fidelitate față de cuvântul lui Cristos, că nu poate recunoaște o nouă uniune ca validă dacă prima căsătorie este validă. Cei divorțați și recăsătoriți civil se află într-o situație care contravine legii lui Dumnezeu.
Copilul: Darul Divin și Responsabilitatea Părintească
Căsătoria și dragostea conjugală sunt rânduite spre procreare și creșterea copiilor. Copilul este considerat „darul cel mai prețios”, un dar al Domnului, conceput în inima lui Dumnezeu înainte de a fi zămislit în pântecele mamei.
Actul conjugal prin care soții devin un singur trup este sanctuarul în care Dumnezeu săvârșește actul creației. Soții sunt colaboratori ai iubirii lui Dumnezeu Creatorul.
Inseparabilitatea Unirii și Procreării
Actul conjugal, prin structura sa intimă, unește soții și îi face apți pentru nașterea de noi vieți. Menținerea acestor două aspecte esențiale - unire și procreare - păstrează sensul iubirii reciproce și vocația la paternitate/maternitate.
Recurgerea la contraceptive este considerată un act injust, deoarece disociază semnificațiile actului conjugal, falsificând sensul profund al iubirii și contravine vocației la a fi slujitori responsabili ai vieții.
Film educativ...Lectie de viata -Fabiana officialpage
Marturii despre Ajutorul Divin
În fața provocărilor vieții moderne - facturi, economii în scădere, relații în declin, pandemii, stres crescut - este esențial să știm că putem beneficia de ajutor divin. Duhul Sfânt este prezent ca Ajutorul ceresc, mereu plin de putere și mereu aproape.
Cartea „Ajutorul este aici” de Max Lucado explorează persoana, puterea și purtarea de grijă a Duhului Sfânt, amintindu-ne că nu trebuie să parcurgem drumul vieții singuri și să purtăm poveri pe care nu suntem destinați să le cărăm. Această lucrare profundă și practică ne reîmprospătează relația cu Dumnezeu.
Mărturii despre Minuni și Vindecări
Numeroase mărturii descriu intervenții divine în situații dificile, de la sarcini dificile și boli grave, la recuperări miraculoase și depășirea unor probleme medicale considerate incurabile. Aceste relatări subliniază puterea rugăciunii, a credinței și a ajutorului oferit de sfinți, precum Sfântul Nectarie, în momente de mare nevoie.
În fața unor diagnostice medicale alarmante, credința și rugăciunea au adus alinare și au condus la rezultate neașteptate, demonstrând că, prin credință, „se pot muta munții” și minunile sunt posibile.
Claudia Puican, aflată în sarcină, se confruntă cu trombofilia, o afecțiune ce determină coagularea excesivă a sângelui. Pentru a preveni complicațiile, ea urmează un tratament zilnic cu injecții anticoagulante, demonstrând o doză de curaj și responsabilitate în fața provocărilor.
