Experiența de peste 20 de ani petrecuți în România l-a învățat pe autorul articolului o lecție fundamentală: să evite generalizările. Deși acestea pot oferi o falsă senzație de înțelegere a lumii, ele duc la o gândire îngustă, rigidă și, în cele din urmă, la prejudecăți, cu consecințe negative. Statistic, o mare parte a oricărei populații se va comporta diferit de regula generală enunțată.
De exemplu, românii afirmă frecvent că rromii nu știu să muncească pământul și nu doresc să meargă la școală. Pentru a contrazice această generalizare, autorul a realizat un film documentar, „Mămăliga te așteaptă”, despre o familie rromă cu zece copii, care lucrează pământul și se străduiește să obțină educație, inclusiv la nivel universitar.
Aceste tipuri de generalizări nu sunt noi. Ca și copil, autorul a auzit glume despre zgârcenia evreilor, prostia irlandezilor, lașitatea italienilor și naivitatea americanilor. La școală, francezii erau asociați cu mirosul de usturoi, germanii cu lipsa simțului umorului, iar rușii erau percepuți ca un popor crud. Doar prin călătorii și cunoașterea oamenilor din diverse naționalități, autorul a înțeles inutilitatea acestor generalizări.
În copilăria sa, autorul nu a făcut generalizări despre rromi (sau „gypsies”, cum sunt cunoscuți în Marea Britanie). Acest lucru nu s-a datorat unei simpatii prealabile sau prietenii cu membri ai etniei, ci pur și simplu lipsei de contact. În Marea Britanie, unde trăiesc aproximativ 90.000 de rromi într-o populație de 62 de milioane, autorul nu-și amintește să fi întâlnit rromi britanici până când, locuind singur la țară, doi indivizi cu aspect dur i-au bătut la ușă, căutând antichități. După ce le-a vândut o rachetă de tenis veche, tatăl său a presupus că aceștia veniseră să verifice casa pentru un eventual jaf. Această experiență a generat o atitudine sceptică, dar nu prejudecată, față de rromi, amplificată de faptul că auzeau rar despre ei. Mai mult, autorul era curios, intrigat de capacitatea lor de a trăi aproape nevăzuți.
Martor la Schimbarea României
Mutându-se în România în 1990, autorul a constatat că oamenii erau deschiși să-și împărtășească opiniile, majoritatea fiind inteligente și interesante. Singurele opinii considerate șocante și inacceptabile au fost cele legate de minoritățile etnice. În Târgu Mureș, în 1990, imediat după violențele interetnice, a întâlnit studenți români și maghiari cu atitudini atât de fanatice și pline de ură, încât i-au amintit de propaganda de război. Din fericire, românii au demonstrat o remarcabilă capacitate de a dezamorsa tensiunile și de a găsi soluții pașnice. Previziunile jurnaliștilor din Vest, care anticipau un război interetnic în Transilvania, asemănător celui din Iugoslavia, nu s-au adeverit. Acest succes regional este de altfel recunoscut și astăzi ca „Modelul Transilvania“.
Una dintre schimbările observate în România în ultimii 20 de ani este atitudinea față de rromi. Astăzi, românii educați conștientizează că exprimarea opiniilor rasiste este inacceptabilă, iar nivelul de prejudecată întâlnit în 1990 este mult mai redus. Oamenii sunt mai reticenți în a exprima astfel de păreri, iar oricine a studiat în Occident știe că generalizările etnice sunt descurajate, putând atrage rapid eticheta de rasist. Cu toate acestea, prejudecata nu a dispărut complet. O cunoaștere mai profundă a românilor dezvăluie o bază solidă de prejudecăți, precum „rromii trăiesc din furt și cerșit… nu muncesc… nu vor să-și trimită copiii la școală.” Deși există un sâmbure de adevăr în aceste generalizări (nu este naiv să crezi că niciun rrom nu este implicat în activități ilegale), este incorect să afirmăm că toți sunt astfel.
Dacă se urmează logica conform căreia rromii sunt incapabili să muncească sau să studieze și sunt genetic predispuși la furt, concluzia naturală ar fi deportarea sau măsuri și mai drastice. Având în vedere nivelul de prejudecată din România, faptul că situația nu a degenerat în violență și lipsa unui partid extremist (precum Jobbik din Ungaria) demonstrează toleranța poporului român. Cu toate acestea, o conversație cu o familie româno-maghiară a scos la iveală o mentalitate îngrijorătoare: mama susținea că sătenii nu pot recolta fără ca țiganii să fure totul, iar fiica a intervenit cu sugestia că „ar trebui să-i împuște pe toți”. Această atitudine, deși șocantă, pare a fi răspândită în România și implică o logică teribilă: dacă rromii sunt genetic programați să fure și să înșele, atunci nicio investiție sau politică de discriminare pozitivă nu ar putea schimba situația.
Cum se nasc prejudecățile
Deși detaliile istorice nu sunt cunoscute de toți (aproximativ 35.000 de rromi au fost deportați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar un număr estimat de 11.000 au murit), majoritatea românilor au auzit probabil de „soluția” propusă de Mareșalul Antonescu pentru a rezolva așa-zisa „problemă tiganilor”. Amintirea deportărilor pare a fi vie atât în memoria colectivă românească, cât și în cea a rromilor. Nicolae Gheorghe, un influent lider de opinie al etniei rrome, a povestit cum mama sa a scăpat de deportare mituind un ofițer de jandarmerie, afirmând că „Dacă nu era corupția României, mi-aș fi pierdut mama”. Gheorghe a subliniat, de asemenea, că termenul „țigan” a fost folosit la recensământul din 1940 pentru identificarea rromilor, iar un an mai târziu aceștia au fost deportați. El face o paralelă cu încercarea recentă a unui partid politic de a reintroduce termenul „țigan” în detrimentul celui oficial „rrom”, cu un an înainte de un nou recensământ și în contextul deportărilor din Franța. Aceste acțiuni, afirmă Gheorghe, „răspândesc frică printre rromi, le aduc aminte de holocaust și le slăbesc încrederea în Guvern”.
Se poate înțelege dificultatea românilor de a adopta o atitudine pozitivă față de rromi, având în vedere impresiile negative acumulate de-a lungul vieții. De mici, copiii români sunt intimidați cu amenințări precum „te vând la țigani”, ceea ce sugerează transmiterea prejudecăților de la generațiile mai vârstnice la cele tinere. La școală și la serviciu, o atitudine negativă față de rromi este considerată normală (puțini șefi ar interzice discursul anti-rasial). În alte țări europene, mass-media nu are voie să defăimeze un grup etnic (deși presa britanică duce o campanie împotriva cerșetorilor rromi veniți din alte țări). În România, însă, presa pare a fi lipsită de restricții pe această temă.
Emisiunile de Revelion, precum cele de la „Vacanța Mare” de pe Antena 1, au fost pline de glume jignitoare la adresa rromilor, în timp ce majoritatea populației era cu ochii pe televizor. Prezența unor astfel de programe în prime time legitimează rasismul și perpetuează ideea că toți imigranții rromi sunt escroci, cerșetori și hoți. S-a verificat vreodată veridicitatea acestor afirmații? Există cercetări care să le susțină? Ce se întâmplă cu meșteșugarii rromi care călătoresc în străinătate? Și nu există oare și hoți români în Vest?
Autorul a renunțat de mult timp să se contrazică cu românii pe tema etniei rrome. Cum poți discuta cu cineva care are o listă întreagă de povești despre furturile și înșelăciunile rromilor? Se pare că mulți români își construiesc, de-a lungul anilor, un adevărat dosar mental al tuturor crimelor și problemelor atribuite rromilor. Deși rar a întâlnit persoane care să fi fost personal afectate, majoritatea au cunoștințe care au fost furate la piață sau în autobuz. Este dificil să pui sub semnul întrebării aceste declarații, fără a-l face pe interlocutor mincinos. Totuși, autorul încearcă să-i convingă să nu extrapoleze aceste experiențe la întreaga populație rromă, adresând întrebări precum: „chiar dacă din experiența ta rromii sunt necinstiți, asta înseamnă că toți sunt la fel?”. Răspunsurile primesc adesea nuanțe, cum ar fi: „Avem o familie de țigani care locuiește la noi în bloc și care sunt foarte de treabă. Nu am nimic împotriva unor astfel de țigani.”
Prețul, Calitatea și Rezultatul Educației
Argumentul central în astfel de discuții este educația. Nu se pot nega sau justifica acțiunile unor rromi în România sau în afara ei (cerșetoria în capitalele europene a alimentat ura față de rromi în ultimii ani). Însă, dacă oamenilor li se interzice accesul la educație, servicii publice și muncă, este foarte probabil ca aceștia să aleagă să trăiască în afara legii. Acest lucru poate fi explicat, dar nu justificat.
Mai mult, trebuie menționat că rromii au trăit ca sclavi în România timp de 500 de ani (până în 1865), un aspect rar abordat. Aceasta duce inevitabil la întrebarea: „și totuși, ce e de făcut?”. Adesea, șoferul de taxi propune soluția Antonescu, iar autorul răspunde că „singura soluție este educația”.
Un raport al Băncii Mondiale susține că, de fapt, costul educației rromilor este mai mic decât veniturile pe care aceștia le-ar genera pentru PIB-ul unei țări. Același raport indică faptul că un rrom român ar avea un venit semnificativ mai mare dacă ar finaliza o formă de educație secundară. Baza acestui raport este că etnia rromă reprezintă aproximativ 10% din populația României și că ei sunt viitorul forței de muncă. A nu investi în educația lor înseamnă a săpa groapa propriei economii românești. Autorul consideră că, deși rromii sunt pedepsiți pentru neconformism, adevăratele victime (cel puțin din punct de vedere economic) sunt chiar românii.
Mulți români ar putea fi surprinși de această perspectivă. În ciuda cinismului românesc și a lipsei de încredere în guvern, există o tendință ciudată de a crede că toate problemele vor fi rezolvate prin legislație. Într-un sistem monopartid, o lege poate fi implementată imediat, dar într-o democrație este necesară conștientizarea populației, dezvoltarea mecanismelor de aplicare a legii și asigurarea fondurilor necesare pentru ca aceasta să funcționeze.
Există numeroase legi care susțin accesul gratuit al tuturor românilor la educație, sănătate și asistență socială. Mulți români intervievați chiar își imaginează că acest lucru se întâmplă. Astfel, cel mai frecvent răspuns este: „problema este că rromii nu vor să-și dea copiii la școală.” Însă, o vizită în comunitățile rrome, la școlile unde învață acești copii, sau discuțiile cu ONG-urile rrome, dezvăluie o altă realitate: populația rromă este sistematic împiedicată să aibă acces la educație de calitate.
Cuvântul „calitate” este esențial aici. Deși fiecare familie rromă ar putea să-și trimită copiii la școala locală, mulți aleg să nu o facă din cauza calității proaste a instituției respective. Deci, problema este că rromii nu prețuiesc educația sau că școlile la care au acces sunt slabe? Majoritatea etniei rrome trăiește la țară, unde școlile dispun de resurse minime, în special cele din comunitățile rrome. Cele 48 de inspectorate școlare au cerințe urgente la un buget insuficient, mai ales pentru educația populației rrome. Se luptă să plătească salariile profesorilor (cele mai mici din UE) și facturile la încălzire. Aceste inspectorate trebuie să prioritizeze, iar este ușor de înțeles de ce aleg să susțină școlile cele mai bune din centrele orașelor. O vizită la orice școală din centrul unui oraș din România va dezvălui clădiri proaspăt zugrăvite și terenuri de joacă pavate. În schimb, o vizită la o școală dintr-o comunitate rromă va scoate la iveală clădiri dărăpănate și curți pline de noroi. Din experiența autorului, este greu să găsești un român care să recunoască această situație.
Autorul a discutat cu multe familii rrome despre aceste probleme și a înțeles punctul lor de vedere. Cei intervievați și-ar dori să-și trimită copiii la școală, dar se confruntă cu numeroase obstacole: bariere minore și valoarea generală a educației primite. Problema cea mai imediată este cea a hainelor și a rechizitelor. Pentru a trimite un copil la școală în România, este necesară achiziționarea de haine noi, conform unei legi nescrise care impune ca fiecare copil să fie îmbrăcat frumos. De asemenea, sunt necesare cărți și rechizite, pe care multe familii rrome nu și le permit. O altă problemă este valoarea generală a educației primite. Pentru a beneficia de aceasta, este necesară urmarea a cel puțin 8 ani de școală, iar multe familii rrome prioritizează practicarea meșteșugurilor pentru a obține independență financiară. Dacă tatăl cunoaște un meșteșug din care poate trăi, este natural să dorească ca fiul său să-i devină ucenic.
Îi Cunoaștem?
Unul dintre cele mai importante ONG-uri care susține accesul la educație al copiilor rromi este asociația Ovidiu Rom, condusă de Leslie Hawke. Misiunea acesteia este ca fiecare copil român să meargă la grădiniță până în 2020. De peste 10 ani, Hawke activează în România pe probleme de educație. Inițial, a lucrat cu copii mai mari, dar a ajuns la concluzia evidentă că, dacă un copil nu merge la grădiniță, îi va fi foarte greu să se integreze într-o școală, va suferi un handicap social și îi va fi dificil să contribuie la societate. Ea cunoaște numeroase povești despre familii rrome cărora li s-a interzis accesul la școli de calitate, directori birocratici invocând diverse scuze pentru a refuza copiii pe care nu îi doreau.
Hawke a reușit să atragă fonduri considerabile pentru proiectele sale.
Istoria și Cultura Romilor
Romii reprezintă cea mai mare minoritate din Europa, cu o populație estimată la 10 milioane de persoane, două treimi dintre acestea trăind în Europa Centrală și de Est. BBC a dedicat o serie de programe istoriei, culturii și problemelor sociale ale romilor.
Origini și Migrație
Ipoteza acceptată de majoritatea istoricilor este că strămoșii romilor au migrat din nordul Indiei spre vest, acum mai bine de 1000 de ani. Cauzele migrației sunt complexe: pe de o parte, luptele continue din nordul Indiei și invaziile din nord și vest au perturbat viața, în special pentru grupurile nomade, blocând orice posibilitate de muncă. Pe de altă parte, schimbările granițelor marilor imperii (Persan, Bizantin) au expus migranții la strălucirea marilor orașe precum Teheran, Bagdad, Basra și, mai târziu, Constantinopol, unde găseau mereu de lucru.
Migranții indieni căutau o viață mai bună, iar conducătorii persani și arabi le-au apreciat talentele. Unii aveau cunoștințe necesare în diverse domenii, acceptând salarii mai mici decât localnicii. La un capăt al spectrului ocupațional se aflau secretarii și contabilii, la celălalt soldații mercenari, dar și muzicienii. Mulți erau pricepuți în utilizarea bivolilor pentru cultivarea pământului, o abilitate deosebit de utilă în zone mlăștinoase precum cea de lângă Eufrat. Arabii i-au încurajat să rămână, apreciindu-le priceperea agricolă.
La începutul secolului al IX-lea, acești migranți indieni, numiți „Zott” de către arabi, au început să perceapă taxe pe drumuri și canale. Au format o comunitate autonomă și au rezistat timp de 15 ani armatelor trimise de calif. Unii cercetători susțin că ar fi existat un singur grup de indieni care a migrat spre vest, dar istoricul Donald Kenrick crede că aceștia proveneau din triburi diverse, care s-au căsătorit și amestecat, formând un nou popor, diferit de indienii din India. Aceștia au migrat ulterior spre Europa, devenind strămoșii romilor de astăzi. Kenrick explică că în Orientul Apropiat li se spune încă „Dom”, iar în Europa „Rom”, prima literă fiind pronunțată „dr”.
Religii și Erezii
Persanii erau adepți ai zoroastrismului, iar căsătoriile cu hinduşii erau rare. Romii nu s-au convertit, dar 200-300 de ani petrecuți în Persia le-au influențat credința. Elementele dualismului bine-rău („benga”, „devla”) din cultura romilor actuale provin din zoroastrism. Romii au împrumutat cuvinte din persană, cum ar fi „khangeri” (turn), care a căpătat sensul de „biserică”. Pentru crucea creștină, folosesc termenul indian „trushul”, care descrie tridentul zeului Shiva. În Bizanț și Europa, romii au fost asimilați unei secte eretice, „Atsingani” sau „Athinganoi”, din care a derivat termenul „țigan” sau „Zigeuner”, însemnând „de neatins” sau „păgâni”.
Sclavia
În jurul anului 1300, un număr mare de Atsingani au fost înrobiți în principatele românești Valahia și Moldova. Spre deosebire de șerbii europeni, care aveau anumite drepturi, romii din România nu aveau niciunul. Robii nu aveau drepturi legale, nu puteau sta în instanță, nu aveau proprietăți și nu se puteau căsători fără permisiunea stăpânului. Puteau fi vânduți, inclusiv copiii mici. Romii nomazi meșteșugari erau sclavi ai domnitorilor și aveau dreptul să circule, plătind o taxă anuală, dar erau adesea pedepsiți și torturați. Femeile însărcinate erau supuse unor pedepse brutale.
Marșul spre Europa și Persecuția
Se crede că majoritatea romilor au migrat spre Europa fugind de turci și, posibil, de Ciuma Neagră. Europa le oferea oportunități de muncă, în special în Balcani, unde erau bineveniți să se așeze pe pământurile nobililor sau ale bisericii. Romii aveau experiența cultivării pământului, fiind potriviți pentru această ocupație.
În jurul anului 1400, a avut loc o migrație masivă spre Europa de Vest, unde au primit denumirea de „gypsy”, provenind din cuvântul „egiptean”. Unii se prezentau ca pelerini sau penitenți, fiind bineveniți în cetățile medievale, deoarece se credea că ajutându-i pe pelerini se obține răsplată divină. Totuși, când au reapărut cerând din nou ajutor după câțiva ani, fără a se apuca de muncă, au devenit mai puțin bineveniți. Mulți istorici au exagerat poveștile acestor pelerini, fără a cerceta și situațiile altor grupuri.
Mărturiile epocii menționează diverse meserii practicate de romi: fierari, lucrători în aramă, giuvaergii, acrobați, ghicitori, comercianți de cai și câini, sau simpli argați. Înainte de jumătatea secolului al XV-lea, romii erau în general bineveniți în vest. Atitudinea s-a schimbat brusc în jurul anului 1500, din cauza creșterii numărului de imigranți și a oboselii autorităților locale de a oferi ajutor. În 1497, Dieta Sfântului Imperiu Roman a dezbătut problema romilor, acuzându-i de spionaj în slujba turcilor. Legile germane au fost preluate de alte țări, țintind spre nomazi. Mulți romi au fost expulzați sau uciși, iar alții s-au întors spre est, spre Polonia. În vest și centru Europei, anul 1500 a marcat începutul unei represiuni feroce, cu spânzurări, expulzări, însemnări cu fierul roșu, capete rase, tăierea urechilor sau alte mutilări. Această perioadă a fost calificată drept „primul genocid”, al doilea fiind cel din timpul regimului lui Hitler.
Numărul victimelor nu a fost la fel de mare ca în al doilea genocid, dar interzicerea limbii, separarea copiilor de părinți și creșterea lor departe de aceștia au fost practici întâlnite în Ungaria, Scandinavia și Elveția.
Romii: Ce îi apropie, ce îi desparte
Astăzi, aproximativ șase milioane de romi trăiesc în centrul și estul Europei, dintre care două milioane și jumătate în România, unde piețele de sclavi au existat până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Nu toate comunitățile și grupările rome se declară parte a comunității rome europene. Sociologul Nicolae Gheorghe menționează grupuri precum rudarii sau băieșii, sau cei care se declară „egipteni” în Kosovo, Macedonia și Serbia, precum și cașkali (romi vorbitori de albaneză). Indiferent de trecutul acestor grupuri, majoritatea par să fi experimentat sărăcia, excluderea și, uneori, sclavia. Totuși, elita romă avertizează asupra riscului de a construi artificial o „entitate romă”, încălcând dreptul la diferență.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) definește termenul românesc ca fiind „țigan”, etnonim reliefat de diverse toponime. Termenul „rom” este considerat artificial și ambiguu. Lingviștii de la Academia Română susțin că nu este necesar un sondaj, ci aplicarea regulilor, care impun evitarea termenilor peiorativi, cum este evident „țigan”. DEX însuși marchează latura negativă a cuvântului „țigan”, prin expresii precum „Epitet dat unei persoane cu apucături rele”. Discuții similare au avut loc și pe alte versiuni ale Wikipedia, unde exonimul nu a fost acceptat din cauza conotațiilor negative.
Pe de altă parte, se argumentează că „țigan” este etnonimul consacrat de uzul limbii, literaturii și literaturii științifice. Dacă prezintă nuanțe peiorative, acestea sunt cunoscute. Termenul „rom” este considerat oficial, iar „țigan” popular. Se consideră că impunerea unui termen oficial ar putea fi o nouă formă de discriminare, deoarece „nomad” are și el conotații peiorative. Se ridică întrebarea ce se întâmplă cu documentele istorice care conțin termenul „țigan” - ar trebui modificate? Se susține că termenul „țigan” a fost asumat de etnie prin istoria sa. Se face o paralelă cu românii, care au renunțat la termenul „valah” fără opoziție, în timp ce acum se cere renunțarea la „țigan”. Se consideră că impunerea cuvintelor prin lege este o formă de dictatură.
Alții susțin că termenul „țigan” nu este per ansamblu peiorativ în limba română, ci doar contextual, având și conotații pozitive (ex. „A arunca moartea în țigani” - a da vina pe un grup nevinovat). Se compară cu expresia „Cum e turcul, și pistolul”, sugerând că existența unor contexte negative nu justifică renunțarea la etnonim. Se consideră că „rom” este o directivă, nu o modă, și că obligarea de a nu utiliza un cuvânt din limba maternă este dictatură. Se afirmă că Wikipedia este o enciclopedie a celor care scriu în limba română, iar cei care scriu „țigănește” ar trebui să-și facă propria enciclopedie.
Se insistă pe faptul că „țigan” este termenul istoric și popular, în timp ce „rom” este folosit în documente oficiale sau științifice de aproximativ 10 ani. Se subliniază că romii au aceleași drepturi ca și românii, dar se invocă expulzările din Franța, Italia, Germania și Spania ca dovadă a lipsei de drepturi. Se menționează că toleranța în România este mare și că, înainte de a cere schimbarea terminologiei, romii ar trebui să contribuie la atenuarea nuanțelor peiorative.
Se respinge ideea de cenzură, afirmându-se că Wikipedia nu impune nimic, ci reflectă uzul comun din surse credibile. Se adaugă că politica Wikipedia cere utilizarea celor mai comune denumiri în limba respectivă, iar termenul „țigan” este mai răspândit în limbajul comun. Se invocă exemplul englezescului „Gypsy”, care a fost considerat nepotrivit pentru Wikipedia în limba engleză.
Se subliniază că Wikipedia nu are o politică de a evita termenii cu conotații negative, ci de a reflecta ce spun sursele. Se consideră că majoritatea surselor serioase actuale folosesc termenul „rom”. Se menționează că termenul „țigan” poate fi considerat peiorativ doar contextual, iar adevăratul termen peiorativ ar fi „cioară” sau „cioroiule”.
În final, se reiterează că politica Wikipedia este de a folosi cele mai comune denumiri din limba respectivă, conform surselor de încredere, și că discuțiile despre artificialitatea termenului „rom” sau peiorativitatea termenului „țigan” intră în categoria cercetării originale, neavând ce căuta pe Wikipedia.