În perioada comunistă din România, politica pronatalistă a regimului Ceaușescu a impus restricții severe asupra accesului femeilor la avort și la metode moderne de contracepție. Nașterea de copii a devenit o sarcină politică, iar neîndeplinirea acesteia echivala cu sabotarea regimului. Între 1966 și 1989, regimul a recurs la măsuri prohibitive și represive pentru a spori natalitatea, vizând în principal femeile prin restricționarea accesului la avort (prin Decretul 770/1966) și la contracepția modernă și educația sexuală.
Aceste restricții au fost dublate de sancțiuni penale menite să prevină și să pedepsească întreruperea sarcinii efectuată în afara condițiilor legale. Atât femeile, considerate primele suspecte de "sabotaj" al politicii pronataliste, cât și personalul medico-sanitar, care deținea cunoștințele și mijloacele necesare pentru a efectua o întrerupere de sarcină, erau vizate de aceste măsuri. Complicitatea personalului medical era esențială pentru succesul demografic al regimului.
Sancțiunile penale și profesionale impuse
Prin articolul 482 din Codul Penal, se prevedea că "Acela care, prin orice mijloace, provoacă întreruperea cursului sarcinii în afara condițiilor admise de lege comite infracțiunea de avort." Întreruperea cursului sarcinii, efectuată cu consimțământul femeii însărcinate, se pedepsea cu închisoare corecțională de la 1 la 3 ani și interdicție corecțională de la 1 la 3 ani. Pedeapsa creștea la închisoare corecțională de la 2 la 5 ani și interdicție corecțională de la 2 la 5 ani, dacă se cauzase femeii însărcinate vreo vătămare a sănătății sau o infirmitate, iar dacă i s-a cauzat moartea, pedeapsa era închisoare corecțională de la 5 la 10 ani și interdicție corecțională de la 3 la 6 ani.
Articolul 482.2 stipula că "Deținerea oricăror instrumente speciale pentru întreruperea cursului sarcinii, ca și deținerea, în vederea întreruperii cursului sarcinii, a oricăror alte mijloace abortive stabilite de ministrul sănătății și prevederilor sociale, în afara instituțiilor sanitare de specialitate, se pedepsește cu închisoare corecțională de la 3 luni la 1 an." Articolul 482.3 prevedea explicit că "medicul care, în caz de extremă urgență, a efectuat întreruperea cursului sarcinii fără a avea autorizația legală și nu a anunțat despre aceasta organul competent în termenul prevăzut de lege, se pedepsește cu închisoare corecțională de la 1 la 3 luni."
Articolul 483, aliniatul 1, prevedea sancțiuni profesionale pentru personalul medico-sanitar vinovat: "În cazul când cel ce a săvârșit infracțiunea prevăzută de articolul 482 face parte din personalul medico-sanitar, instanța va pronunța interdicția exercitării profesiei pe o durată de la 2 la 10 ani."
Evoluția legislației penale privind avortul
Noul Cod Penal al României din 21 iunie 1968 (secțiunea III, art. 185-188) a menținut durata pedepsei cu închisoarea corecțională pentru cei care au făcut întreruperea ilegală de sarcină, dar a suprimat interdicțiile corecționale prevăzute de art. 482 din Codul Penal precedent. De asemenea, s-a menținut aceeași pedeapsă (închisoare de la 3 luni la 1 an) pentru cei ce dețineau "mijloace abortive". Sancțiunile profesionale au fost însă înăsprite, vizând exclusiv medicii, personalul mediu sanitar nefiind inclus în aceste măsuri. Înăsprirea sancțiunilor profesionale a fost determinată de eliminarea din lege a unei durate maxime pentru care interdicția funcționa, minimul păstrându-se la 2 ani. Codul Penal din 1968 a sancționat și cazurile în care medicii ar fi acționat de urgență, fără a aștepta avizul Procuraturii sau fără a o anunța la timp.
În a doua parte a anilor 1980, în fața unui succes demografic modest și a unei natalități care scădea în ciuda măsurilor regimului, condițiile restrictive și "limitările" pronataliste s-au înăsprit. Medicii au fost considerați responsabili pentru această stare de lucruri, iar acțiunile represive împotriva lor s-au acutizat. În această perioadă, întreruperea ilegală a sarcinii a devenit tot mai riscantă, iar rolul medicilor a fost preluat de indivizi necalificați, a căror lipsă de expertiză a dus de multe ori la decesul femeilor.
Consecințele politicii pronataliste: mortalitate, abandon și centre de plasament
Politica ceaușistă de sporire forțată a populației a cauzat mii de victime, femei și copii, și a distrus familii. În 1989, peste 100.000 de copii se aflau în orfelinate-ghetou. Nicolae Ceaușescu și acoliții săi considerau "dușmani ai regimului" pe toți cei care puteau avea copii, dar alegeau să nu-i facă. Legile draconice privind avortul, aplicate de Securitate, Miliție, activiști PCR și Procuratură, au lăsat în urmă familii destrămate și copii ajunși în orfelinatele-ghetou, care au oripilat Occidentul după revoluție.
În 1989, rata mortalității materne în România a fost de 170 de decese la 100.000 de nașteri, dintre care 87% erau cauzate de întreruperi de sarcină. Cifrele oficiale arată 9.452 de femei înregistrate în statisticile privind mortalitatea maternă, dar realitatea era mult mai sumbră, neincluzând miile de avorturi clandestine. Mortalitatea în urma întreruperilor de sarcină a atins 2,69 la mie în 1986 și 3,45 la mie în 1988.
În ciuda interzicerii avortului, femeile au recurs la metode barbare de întrerupere a sarcinii. Spitalele aveau o politică draconică în privința chiuretajelor, iar Miliția, Procuratura și Securitatea urmăreau personalul medical. Pacientele sângerânde erau interogate, iar în ultimă instanță erau chiuretate dacă refuzau să spună ce și-au făcut. Multe mureau acasă sau în spital din cauza septicemiei, cauzate de avorturi provocate acasă cu metode improvizate, precum introducerea de alcool, leandru, sau utilizarea de sonde.
Situația copiilor plasați în centre
Și astăzi, în România există mulți copii plasați în diferite centre, unele dintre ele oferind condiții de viață dificile, chiar inumane. Se face diferența între "instituții de tip vechi" și servicii complexe. În 1989 existau 600 de instituții pentru copii, iar în prezent sunt peste 2.500 de servicii. Totuși, centrele de plasament pentru copii sau tineri cu handicap sunt cele mai greu de închis.
Organizația "SERA România" a contribuit la închiderea a peste 55 de instituții după 1990, dintre care 35 erau de tip cămine-spital pentru copiii cu handicap. Un exemplu elocvent este centrul de plasament de la Bilteni, unde, în 1990, copiii mureau de frig, de foame și de abuzuri. Datorită intervenției SERA, situația copiilor s-a îmbunătățit considerabil. Astfel, în 2003, cei 53 de copii cu vârsta mai mică de 18 ani au fost transferați într-o clădire nouă, iar cei 30 de adulți cu handicapuri mai puțin grave au fost integrați în apartamente, urmând o școală profesională. Ceilalți 140 de adulți cu handicap grav au fost transferați într-un centru reabilitat și echipat de SERA, beneficiind de servicii specializate.
Contracepția modernă și planificarea familială
În ciuda restricțiilor, existau medici și profesori-doctori care cunoșteau situația reală și se confruntau zilnic cu efectele negative ale Decretului 770/1966. Aceștia au încercat să remedieze lipsurile din legislația antiavort. În 1969, a apărut propunerea înființării unor centre pentru aplicarea și studierea mijloacelor contraceptive moderne.
Abrogarea Decretului 770/1966 la finalul anului 1989 a redat femeilor libertatea asupra propriului corp, dar a dus și la un număr record de avorturi în 1990, aproximativ un milion, de trei ori mai mare decât nașterile. Medicii amintesc cu groază disperarea femeilor care veneau la spital, unele solicitând întreruperea sarcinii chiar și la 6-7 luni. Această "demență a avortului la cerere" a plasat România pe primul loc în lume la numărul de întreruperi de sarcină și la numărul de copii din orfelinate.
În primii ani de libertate, avortul a fost cea mai utilizată metodă de contracepție. Ulterior, cu sprijin financiar din partea guvernului american și a altor organizații internaționale, s-au înființat primele cabinete de planificare familială. În 1994, Ministerul Sănătății a creat o rețea de planificare familială, prin care medicii erau pregătiți să ofere servicii de contracepție. Până în 2008-2009, s-a înregistrat o tendință clară de creștere a numărului de persoane care utilizau metode moderne de contracepție. Cu toate acestea, după această perioadă, numărul adolescentelor însărcinate a crescut alarmant, din cauza lipsei educației sexuale și a accesului limitat la contraceptive.
România se confruntă și astăzi cu o rată ridicată a sarcinilor nedorite, în mare parte din cauza lipsei educației sexuale și a accesului insuficient la metode contraceptive moderne. 3 din 10 românce nu folosesc nicio metodă de contracepție. Programele de formare a medicilor de familie în servicii de contracepție și planificare familială au fost oprite după 2007, iar educația sexuală în școli este, în mare parte, doar pe hârtie.
Libertatea alegerii momentului aducerii pe lume a unui copil a dus și la scăderea numărului populației. România are cele mai multe mame adolescente din Uniunea Europeană, iar jumătate dintre ele folosesc avortul ca metodă de contracepție. Planul lui Nicolae Ceaușescu de a avea un stat cu 30 de milioane de locuitori până în anul 2000 a rămas un vis neîmplinit, iar estimările ONU indică o scădere continuă a populației.
Adevăruri despre trecut: Emanciparea femeii în perioada comunistă
tags: #reglementarea #accesului #la #avort #si #contraceptia