Procesul de înscriere a căsătoriilor încheiate în străinătate și desfăcute prin divorț în registrele de stare civilă românești implică o serie de formalități specifice. Acestea se realizează prin mențiune pe marginea actului de naștere, iar cererea, însoțită de certificatul sau extrasul de căsătorie, precum și sentința de divorț, în original, fotocopie și traducere legalizată, se adresează primarului localității care deține actul de naștere.
Documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate, convenții sau acorduri de asistență judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice altă formalitate. În cazul documentelor care nu se încadrează în aceste situații, este necesară supralegalizarea, conform prevederilor legale. Procedura de supralegalizare presupune existența a trei ștampile pe originalul documentului: cea a autorității emitente, cea a misiunii diplomatice românești sau a statului de origine și cea a Ministerului Afacerilor Externe din România.
Pentru înscrierea în registrele de stare civilă române a sentințelor pronunțate în statele membre UE, se aplică prevederile Regulamentului (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25.06.2019, care a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 2201/2003. Acest regulament se aplică începând cu data de 01.08.2022.
Divorțul și Recunoașterea Actelor Străine
În cazul desfacerii căsătoriei printr-un acord în fața notarului public sau printr-un act administrativ dintr-un stat membru UE, este necesară depunerea la dosar a Anexei I, prevăzută de art. 39 din Regulamentul Consiliului. Anexa I este necesară și în cazul în care divorțul s-a pronunțat printr-o hotărâre judecătorească ce nu poartă mențiunea de a fi rămas definitivă. Dacă divorțul a intervenit după data de 01.08.2022, hotărârea de divorț poate fi însoțită fie de Anexa I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, fie de Anexa I din Regulamentul (UE) 2019/1111.
Divorțul intervenit în străinătate se va înscrie pe actul de căsătorie încheiat în România cu aprobarea directorului Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, în cazul în care hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România (emană de la autorități ale statelor membre UE sau ale statelor cu care România are încheiate tratate/acorduri/convenții de asistență juridică).
Dacă divorțul a intervenit într-un stat terț, înscrierea acestuia pe actul de căsătorie românesc se va face fără aprobarea directorului Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. Cererea se adresează primarului localității care are în păstrare actul de căsătorie și se poate depune personal, de către reprezentanți legali sau de o altă persoană împuternicită cu procură specială, autentificată la un notar public.
Stabilirea Paternității prin Recunoaștere
Stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei prin recunoașterea tatălui este reglementată de Noul Cod Civil. Potrivit art. 415 alin. (2) și (3), copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de tatăl său. După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți firești.
Recunoașterea se face prin declarație la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea nașterii, fie ulterior. De asemenea, recunoașterea poate fi făcută prin înscris autentic sau prin testament. Dacă recunoașterea este făcută prin înscris autentic, o copie este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent pentru mențiune.
Recunoașterea paternității este o declarație făcută de bunăvoie de către un bărbat, prin care acesta mărturisește că este tatăl unui copil. Aceasta are o natură juridică mixtă, fiind o mărturisire de paternitate (mijloc de probă) exprimată în forma unui act juridic.
Copiii care pot fi recunoscuți
Potrivit art. 415 alin. (2) din Noul Cod Civil, pot fi recunoscuți numai copiii concepuți și născuți în afara căsătoriei. Explicația constă în faptul că pentru copiii din căsătorie operează prezumția de paternitate a soțului mamei, conform art. 414 din Noul Cod Civil. Prin urmare, recunoașterea paternității este admisă în folosul tuturor copiilor care nu beneficiază de prezumție legală de paternitate, indiferent de vârsta lor.
Nimic nu împiedică recunoașterea unui copil conceput, dar nenăscut, prin testament, în cazul în care tatăl se află în pericol de moarte. În această ipoteză, recunoașterea va fi eficientă doar dacă mama copilului este necăsătorită la momentul nașterii. Dacă se tăgăduiește cu succes paternitatea, copilul devine din afara căsătoriei, iar recunoașterea prin testament își va putea produce efectele.
În cazul recunoașterii paternității copilului care a fost deja recunoscut de un alt bărbat, delegatul de stare civilă va refuza înregistrarea acesteia până când prima recunoaștere va fi înlăturată ca necorespunzătoare realității, pe calea contestației prevăzute de art. 420 din Noul Cod Civil.
Pentru recunoașterea paternității copilului din afara căsătoriei decedat, art. 415 alin. (3) din Noul Cod Civil impune condiția ca acesta să fi lăsat descendenți firești. Această condiție a fost instituită pentru a împiedica recunoașteri de paternitate interesate, făcute doar în scopul de a veni la moștenirea copilului decedat.
Caracterele Juridice ale Recunoașterii de Paternitate
Recunoașterea paternității este:
- Ireversibilă: chiar și atunci când este făcută prin testament (art. 416 alin. (3)).
- Declarativă: producând efecte retroactive de la nașterea copilului.
- Cu efecte erga omnes: față de toată lumea.
- Un act personal al tatălui: netransmisibil moștenitorilor.
- Posibilă și de către tatăl lipsit de capacitate de exercițiu sau restrâns în această capacitate: cu condiția să aibă discernământ la momentul recunoașterii (art. 417).
- Un act juridic pur și simplu: nesusceptibil de modalități (termen sau condiție).
Recunoașterea paternității este un act juridic solemn și unilateral, ce își produce efectele indiferent de acceptarea sa de către cel recunoscut.
Contestarea și Nulitatea Recunoașterii Paternității
Recunoașterea de paternitate care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată (art. 420 din Noul Cod Civil), inclusiv de autorul recunoașterii. Dacă recunoașterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenții acestuia, dovada cade în sarcina autorului recunoașterii sau a moștenitorilor săi. Această intervertire a sarcinii probei urmărește ocrotirea mamei, a copilului sau a descendenților acestuia.
Recunoașterea paternității este sancționată cu nulitatea absolută în următoarele cazuri:
- Când se referă la copii care beneficiază de prezumția legală de paternitate, iar filiația stabilită potrivit legii nu a fost înlăturată.
- Când se referă la copii din afara căsătoriei decedați fără a fi lăsat moștenitori firești.
- Când emană de la un bărbat lipsit de o voință conștientă.
- Când recunoașterea a fost făcută prin alte acte juridice decât cele prevăzute de art. 416 alin. (1) din Noul Cod Civil (declarație la starea civilă, înscris autentic, testament), nefiind respectate formele prevăzute de lege.
În ceea ce privește nulitatea relativă, în literatura juridică au existat controverse. Unii autori susțin că recunoașterea poate fi anulată pentru vicii de consimțământ, în timp ce alții consideră că recunoașterea care corespunde realității, chiar și cu vicierea consimțământului, nu poate fi anulată. Dacă recunoașterea nu corespunde realității, ea poate fi atacată de autorul ei a cărui voință a fost viciată, fie prin acțiunea în contestarea recunoașterii, fie prin acțiunea în anulare.
Ritual de recunoaștere a copiilor nenăscuți
Certificatul din Spania și Tăgăduirea Paternității
Românii rezidenți în Spania nu au nevoie de apostila de la Haga pentru certificatele românești de stare civilă, deoarece România și Spania fac parte din Uniunea Europeană, iar conform legislației europene, certificatele emise de autoritățile române sunt recunoscute automat în Spania. Totuși, în anumite situații, funcționarii locali pot solicita apostila din necunoaștere sau din exces de precauție.
Certificatele românești de stare civilă (naștere, căsătorie, divorț, deces) folosite în Spania trebuie să fie însoțite de traducere autorizată (jurată) în limba spaniolă. Certificatele vechi, emise înainte de 1996, NU mai sunt acceptate de instituțiile din România și nici de cele din Spania. Pentru obținerea unor duplicate actualizate, se poate apela la Consulatul României în Spania, printr-o procură notarială oferită unei persoane de încredere din România, sau prin deplasare personală în România.
Excepție: Certificatul plurilingv (conform Convenției de la Viena din 1976) nu necesită traducere, deoarece este emis direct în mai multe limbi, inclusiv în spaniolă.
Este important de reținut că apostila de la Haga este o certificare pentru utilizarea documentelor oficiale în țări din afara Uniunii Europene.
tags: #modificare #certificat #din #spania #tagada #de