Localitatea Capu Piscului, situată într-o zonă cu o bogată vegetație și o luncă fertilă de-a lungul râului Bughea, prezintă o istorie și o evoluție demne de explorat. Așezarea sa geografică, la o altitudine de 450 de metri, este marcată de relieful specific al zonei, cu coline împădurite precum Pristosul la intrarea dinspre Schitu-Goleşti, și zone precum Groşatul la sud, Bahna la apus, care separă satul de alte localități.
Locuitorii, descendenți ai foștilor clăcași ai mânăstirii Aninoasa, au transformat pământul prin muncă asiduă, făcându-l productiv și contribuind la dezvoltarea economică a așezării.
Evoluția Demografică
Populația satului a cunoscut o creștere semnificativă de-a lungul timpului. În 1970, satul număra 1150 de locuitori. Comparativ cu 1835, când existau 51 de case, se poate observa o dezvoltare considerabilă. Numărul familiilor a evoluat de la 62 în 1859 la 182 în 1904, indicând o expansiune a așezării.
Trăsături Arhitecturale și Stiluri de Construcție
În ceea ce privește arhitectura locuințelor, se observă o păstrare a elementelor specifice zonei Muscelului, coexistând cu o tendință de modernizare. Stilurile de construcție anterioare se regăsesc alături de cele noi, adesea într-o combinație eclectică. Se tinde către construcții spațioase, luminoase și prevăzute cu geamlâcuri, elemente menite să sporească confortul și sănătatea locuitorilor.
Evoluție Istorică
Satul Capu Piscului este atestat documentar începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cel mai vechi act cunoscut, din 5 iunie 1776, stabilește obligațiile locuitorilor față de mânăstirea Aninoasa, indicând o existență de aproximativ 200 de ani. Mai recent, au fost identificate acte mai vechi, precum hrisovul din 22 aprilie 1713 și cel din 11 aprilie 1737, care menționează vânzări de fân și locuri de fâneață, confirmând o istorie și mai îndepărtată.
Participarea la Războaie și Evenimente Naționale
Localitatea a contribuit cu eroi și ostași la conflictele importante ale țării. În războiul din 1877-1878, satul l-a avut ca erou pe soldatul Gheorghe Miriţă, alături de alți participanți la lupte. În Primul Război Mondial (1916-1918), numeroși soldați din Capu Piscului au căzut la datorie, printre aceștia sublocotenentul Ion Nicolae Costescu. În cel de-al Doilea Război Mondial, de asemenea, au murit ostași din sat, precum Florian N. Dumitru și Ștefan Petre Scarlat.
Resturile satului au fost legate istoric de satul Cotești și de mânăstirea Aninoasa. În 1930, satul avea 202 alegători. În anii 1930-1931, locuitorii au fost implicați în rezolvarea problemei izlazurilor, primind noi terenuri agricole.
La 18 octombrie 1864, satul a participat la alegerea consiliului județean, cu o listă numeroasă de candidați, reflectând implicarea civică a comunității.
Viața Economică
Economia satului Capu Piscului s-a bazat tradițional pe munca agricolă, îmbunătățirea pășunilor, cultivarea pomilor fructiferi și creșterea animalelor. Rapoarte din secolul al XIX-lea indică producții semnificative de țuică, fân, precum și activități legate de cuptoarele de var.
Ocupațiile locuitorilor s-au diversificat, incluzând producția de pânzeturi, dimie, zidărie și cărăuşie. Comuna dispunea de herăstraie, producând diverse materiale din lemn, precum scânduri și doage.
Activitatea Agricolă Colectivă
În perioada postbelică, activitatea agricolă a fost organizată prin Gospodăria Agricolă Colectivă și ulterior prin Cooperativa Agricolă Colectivă. Aceste entități au gestionat suprafețe extinse de teren agricol, livezi și pășuni, concentrându-se pe cultivarea cerealelor (grâu, porumb), cartofilor și pomicultură (meri, peri, pruni, coacăzi).
Producția animalieră a inclus lapte de vacă și oaie, lână, precum și creșterea tineretului bovin și ovin. Cooperativa a desfășurat o activitate apreciată, obținând recunoașteri pentru producția de măr.
Inventarul Cooperativei Agricole
Valoarea de inventar a mijloacelor fixe ale cooperativei era substanțială, incluzând grajduri, sediul cooperativei, silozuri pentru fructe, varnițe, bazine de borhot, utilaje agricole și mijloace de transport. Stocul de animale cuprindea vaci de lapte, boi de muncă, cai, oi și tineret.
Consiliul de conducere al cooperativei, în 1974, era compus din președinte, vicepreședinte, ingineri și membri activi. Aparatul administrativ asigura buna funcționare a operațiunilor contabile, financiare și zootehnice.
Educația în Capu Piscului
Prima școală din Capu Piscului a funcționat în locul unde ulterior s-a construit primăria, în anul 1923. Aceasta era o construcție modestă, cu o singură încăpere, dotată cu mobilier rudimentar și material didactic adaptat perioadei.
Anterior, începând cu 1842, școala a funcționat în alte locații, inclusiv alături de școala din Cotești. Ulterior, s-a construit un nou local, pe terenul unde, între 1956-1960, a fost ridicată școala generală, utilizată astăzi ca școală de ciclu primar.
De-a lungul timpului, numeroase cadre didactice au predat în școlile din localitate. Ciclul secundar a funcționat în școala generală până în 1975, când elevii au fost transferați la școala din Cotești. Mai mulți elevi din Capu Piscului au absolvit instituții de învățământ superior, precum Școala Normală din Câmpulung.
Activitatea Culturală
În 1930, s-a reorganizat Căminul Cultural, purtând numele studentului Octavian Dragomirescu. Acesta a avut o viață culturală activă, deși a întâmpinat dificultăți legate de lipsa mobilierului, a bibliotecii și a fondurilor necesare. Obținerea unei biblioteci de la Casa Școalelor și existența unui aparat de radio au reprezentat resurse importante.
Învățătorul Nicolae Gh. Soare a condus Căminul Cultural timp de 24 de ani, contribuind la intensificarea activității după 23 august 1944.
Aspecte Progresiste și Instituții de Cult
Dezbaterea privind Cimitirele
O problemă importantă care a generat discuții îndelungate a fost amplasarea cimitirelor. Încă din 1872, s-a interzis înhumarea la biserică, solicitându-se crearea de cimitire în afara spațiului locuit. Locuitorii au formulat un memoriu către domnitor, argumentând că, în zonele montane, casele sunt depărtate, eliminând riscul de molimă, și că cimitirele îndepărtate ar facilita furturile.
Semnatarii memoriului au subliniat povara fiscală asupra țăranilor și au solicitat ca legea privind cimitirele să fie modificată, permițând amplasarea acestora în orașe, unde populația este mai densă. Memoriul a fost semnat de numeroși locuitori din comunele plaiului Nucșoara, inclusiv din Capu-Piscului, și a fost certificat de primar și notar.
Prima Biserică și Instituții Religioase
Prima biserică din sat a fost sfințită la 26 august 1811, inițiată de arendașul moșiei, căpitanul Petre Arnăutu, și mânăstirea Aninoasa. După 100 de ani, s-a ridicat o nouă biserică, mai încăpătoare, sprijinită de preoți ai familiei Dragomirescu. Biserica dispune de o pictură valoroasă realizată de pictorul Ion Dogărescu.
Din acest sat s-a ridicat și preotul Ovidiu Musceleanu, un important cleric și profesor, licențiat în teologie, director al Cancelariei Sfântului Sinod și profesor de religie.