Displazia de Șold la Bebeluși: Cauze, Simptome și Metode de Tratament

Displazia de șold, cunoscută și sub denumirea de displazie de dezvoltare a șoldului (DDS), reprezintă o afecțiune ortopedică congenitală ce afectează dezvoltarea articulației șoldului încă din primele săptămâni de viață. Aceasta se manifestă printr-o poziționare incorectă a capului femural în cavitatea acetabulară (acetabulul fiind o componentă a osului coxal), fie din cauza unei anomalii de formare a articulației, fie ca urmare a unei dezvoltări anormale a componentelor sale. Netratată la timp, displazia de șold poate evolua către luxația șoldului, implicând deplasarea parțială sau totală a osului femural din articulație.

În lipsa corectării acestei poziții vicioase cât mai devreme de la momentul nașterii, se pot dezvolta complicații serioase, precum mersul anormal, dureri cronice la vârsta adultă, artroză precoce și limitarea funcțională a membrelor inferioare.

Ce este Displazia de Șold și Cum Apare?

Termenul de „displazie” se referă la o poziționare incorectă a unuia sau mai multor segmente componente ale unei structuri anatomice. În cazul displaziei de șold, capul femurului prezintă o poziție vicioasă și, astfel, nu este poziționat corect în cavitatea articulară corespunzătoare (acetabul).

Displazia de șold este o afecțiune destul de comună, intervenind la aproximativ 1 din 1000 de nou-născuți. Cu toate că se poate depista atât la fete, cât și la băieți, riscul de apariție al displaziei este mai mare în cazul fetelor.

În funcție de modul de producere a displaziei, se consideră că există două mari categorii:

• Displazia de dezvoltare a șoldului (cea mai întâlnită): Apare ca urmare a adoptării unei poziții vicioase de către făt a șoldului în uter, în special în ultima lună de sarcină. În lipsa tratamentului, patologia evoluează către luxația propriu-zisă de șold.
• Displazia congenitală de șold: Există o genă specifică ce poate fi transmisă ereditar, fiind responsabilă de această formă de displazie, care ulterior evoluează către luxația congenitală de șold.

Articulația șoldului este o articulație de tip sferoidal. La un sold normal, capul femural se fixează ferm în cavitatea acetabulară. La sugarii și copiii cu displazie de șold, articulația șoldului nu s-a format normal, capul femural fiind liber în articulație și putând fi ușor dislocat. Deși displazia de șold este cel mai adesea prezentă la naștere, se poate dezvolta și în primul an de viață al copilului.

Factori de Risc Implicați în Displazia de Șold

Atunci când se identifică o displazie de șold la bebeluși, se consideră că anumiți factori de risc au contribuit la dezvoltarea acesteia, fie izolat, fie simultan. Printre factorii de risc posibili se numără:

• Sexul: Chiar dacă este o afecțiune întâlnită și la băieți, fetele sunt mult mai predispuse la displazia de dezvoltare a șoldului decât băieții. Statisticile arată că displazia de șold este de aproximativ patru până la cinci ori mai frecventă la fete decât la băieți.
• Istoricul familial: Riscul de displazie de șold este de 12 ori mai mare atunci când în familie există un istoric de astfel de cazuri.
• Poziția la naștere: Copiii cu prezentație pelviană (cu zona fesieră sau picioarele către canalul de naștere) sunt mai predispuși la dezvoltarea displaziei de șold.
• Factori ce țin de sarcină: Prima sarcină a mamei, spatiul insuficient în cavitatea amniotică (oligohidroamnios) sau sarcinile multiple (gemelare, tripleți) favorizează adoptarea unei poziții vicioase a șoldului și, astfel, reprezintă factori de risc pentru apariția displaziei de șold.
• Factori hormonali: Hormonii materni, în special relaxina, produc o relaxare a ligamentelor în timpul sarcinii pentru a facilita nașterea. Această relaxare poate afecta și ligamentele fătului, făcându-le mai elastice și instabile.
• Primul născut: Bebelușii prim-născuți au un risc mai mare din cauza spațiului limitat în uter, care poate împiedica poziționarea și mișcarea optimă a fătului.
• Greutatea mare la naștere a fătului.
• Înfășatul strâns al sugarului: Cercetări recente arată că bebelușii ale căror picioare sunt înfășate strâns, cu genunchii lipiți și picioarele drepte, prezintă un risc notabil mai mare pentru apariția displaziei după naștere.

Semne și Simptome ale Displaziei de Șold

Tabloul clinic întâlnit într-o displazie de șold este destul de sugestiv pentru această afecțiune și poate orienta diagnosticul către o certitudine. Semnele și simptomele diferă în funcție de vârstă.

La nou-născuți și sugari:

• Asimetria pliurilor fesiere sau cutanate: Pliurile de la nivelul coapselor sau feselor nu sunt simetrice atunci când copilul este întins pe spate cu picioarele ușor îndoite.
• Mobilitate redusă sau inegală a membrelor inferioare: Unul dintre picioare nu poate fi mișcat la fel de liber ca celălalt, în special în timpul mișcării de abducție (depărtarea piciorului de linia mediană a corpului) sau rotație.
• Instabilitatea articulației șoldului: Se poate simți o instabilitate în timpul schimbării scutecului sau în timpul examinării fizice. Testele Ortolani și Barlow pot evidenția un „clanc” distinct, un zgomot sau o senzație de deplasare a capului femural în sau din cavitatea acetabulară.
• Clicuri sau pocnituri la nivelul șoldului.

La copiii care încep să meargă:

• Lungimea diferită a membrelor inferioare.
• Mersul șchiopătat, mersul pe vârful picioarelor sau un mers leganat.
• Lipsa coordonării sau o instabilitate în timpul mersului.
• Întârzierea achizițiilor motorii, cum ar fi mersul „de-a bușilea” sau evitarea ridicării în picioare.

Durerea poate fi, de asemenea, un simptom asociat semnelor vizibile, deși sugarii nu pot exprima clar această senzație.

Complicatiile Displaziei de Șold Netratate

Ca urmare a poziției vicioase a capului femural față de cavitatea corespunzătoare a osului coxal, contactul suprafețelor se produce mult mai des, fapt ce conduce la generarea unor presiuni mai mari de contact. Acest lucru poate duce la:

• Uzura cartilajului: Cartilajul moale ce căptușește pereții cavității începe să se uzeze și să își piardă din cantitatea de țesut viabil.
• Osteoartrită (artroză) precoce: Crește riscul de apariție, pe viitor, a unor afecțiuni degenerative ale țesutului osos, precum artroza, chiar de la vârsta adultă tânără. Riscurile cresc cu vârsta pacientului și cu deformările articulare preexistente.
• Luxația de șold: Procesul patologic devine deplasarea parțială sau totală a capului femural în raport cu partea fixă a articulației.
• Subluxația: Reprezintă deplasarea parțială a capului femural din acetabul, putând fi intermitentă și greu de detectat clinic.
• Diferențe de lungime a picioarelor: Pot apărea atunci când un șold displazic afectează creșterea normală a oaselor.
• Durere cronică și limitare funcțională.
• Necroză avasculară a capului femural.
• Pensarea nervului femural cu paralizia acestuia.

Dacă displazia de șold nu este tratată, poate deteriora semnificativ calitatea vieții, afectând mobilitatea și cauzând dureri cronice.

Diagnosticarea Displaziei de Șold

Diagnosticul displaziei de șold poate începe cu preluarea istoricului pacientului de la unul dintre părinți, unde se pot evidenția simptome precum durerea la nivelul articulației șoldului sau o predispoziție genetică.

Examenul clinic este crucial și poate releva mișcări anormale ale articulației șoldului, lungimea inegală a membrelor inferioare, instabilitatea articulației sau pliuri asimetrice la nivelul pielii. Medicul evaluează aceste semne prin mișcarea pasivă a membrelor în diferite poziții și testarea mobilității articulare.

Pentru a vizualiza mai bine părțile componente ale articulației și raporturile dintre ele, medicul poate recomanda investigații imagistice suplimentare:

• Ecografia de șold: Este o metodă neinvazivă, nedureroasă și ușor de acceptat de către pacient, fiind utilizată în special la bebeluși pentru evidențierea unei displazii de dezvoltare a șoldului. Este metoda standard de screening și permite diagnosticarea precoce, când articulația este încă în formare și poate fi corectată mai ușor.
• Radiografia: O măsură iradiantă, recomandată doar după vârsta de 6 luni a copilului sau pentru copiii mai mari și adulții, pentru a oferi imagini detaliate ale articulației.
• CT-ul (computerul tomograf): O investigație imagistică iradiantă ce oferă imagini mai detaliate decât radiografia.

Academia Americană de Pediatrie recomandă screening-ul ecografic pentru toți sugarii, mai ales pentru fetițe, copiii născuți în prezentație pelviană, cu istoric familial de displazie sau cu pliuri asimetrice la nivelul coapselor.

Tratamentul Displaziei de Șold

Tratamentul în displazia de șold este orientat către ameliorarea simptomatologiei, prin reducerea durerii resimțite, și prevenirea evoluției către o luxație de șold. Modalitățile de abordare terapeutică diferă atât în funcție de vârstă, cât și de severitatea tabloului clinic prezentat.

Tratament Conservator (non-chirurgical):

• Hamul Pavlik: Folosit în intervalul de vârstă 0-6 luni, cu scopul menținerii membrelor inferioare într-o poziție corectă față de cavitățile articulare. Acest dispozitiv ortopedic ajută la menținerea capului femural în cavitatea șoldului și la dezvoltarea corectă a articulației, evitând necesitatea intervențiilor chirurgicale în multe cazuri.
• Orteze și dispozitive de poziționare: Pentru copiii care încep să meargă sau pentru cei cu stabilitate redusă, se pot utiliza diverse orteze.
• Ghipsuri (spica cast): În cazurile în care hamul nu reușește să stabilizeze articulația, se poate aplica un aparat gipsat pentru a menține oasele la locul lor și a stabiliza articulația. Această procedură se face, de obicei, sub anestezie.
• Kinetoterapie și fizioterapie: Utile pentru dezvoltarea musculaturii și a sistemului ligamentar, precum și pentru îmbunătățirea flexibilității și recuperarea mobilității după tratament.

În majoritatea cazurilor, dacă diagnosticul este pus devreme, peste 90% dintre cazuri se rezolvă complet fără intervenție chirurgicală. Părinții joacă un rol esențial în succesul tratamentului, asigurând purtarea corectă a hamului sau a ortezei și efectuând îngrijirea zilnică a copilului conform indicațiilor medicului.

Tratament Chirurgical:

Intervenția chirurgicală este considerată în cazurile în care tratamentul conservator nu dă rezultate sau în formele severe de displazie. Aceasta poate include:

• Reducere închisă: Medicul manipulează soldul sub anestezie generală, realiniind capul femural în cavitatea acetabulară, urmată de aplicarea unui ghips.
• Reducere deschisă: Implică o incizie chirurgicală pentru a accesa articulația soldului, corectarea poziției capului femural și eliminarea țesutului anormal care împiedică reducerea corectă.
• Artroplastia (totală sau parțială) a șoldului: Recomandată în cazurile severe la copiii mai mari sau adulți, când alte metode nu mai sunt eficiente.

Recuperarea postoperatorie implică, de obicei, purtarea unui aparat gipsat și/sau a unui ham, urmate de fizioterapie pentru refacerea forței musculare și a mobilității.

Prevenție și Rolul Părinților

Deși nu toate cazurile de displazie de șold pot fi prevenite, există măsuri care pot reduce riscul, în special la sugari și copii mici:

• Monitorizarea sarcinii: Identificarea factorilor de risc, cum ar fi poziția anormală a fătului.
• Utilizarea sistemelor de purtare ergonomice pentru bebeluși: Se recomandă accesorii care susțin poziția naturală a șoldurilor, cu picioarele departate și genunchii îndoiți (poziția „M”). Evitați înfășatul strâns al picioarelor.
• Încurajarea mișcării libere: Copiii trebuie să fie încurajați să se miște liber, să se rostogolească, să stea în șezut și, ulterior, să meargă într-un mod natural.
• Controale medicale regulate: Evaluări periodice, în special în primele luni și ani de viață, pentru depistarea timpurie a oricăror probleme.

Un simplu control la timp poate face diferența între un pas nesigur și o copilărie sănătoasă.

tags: #cum #arata #un #bebe #cu #displazie