În urmă cu două secole, în România, relațiile sexuale în afara căsătoriei erau considerate nu doar un păcat, ci și un delict, pedepsit cu amendă, bătaie sau închisoare. Amenda pentru "păcatul trupesc" era cunoscută sub numele de gloabă. Astăzi, concepțiile s-au schimbat, dar impactul anumitor decizii persistă.
Evoluția Viziunii asupra Relațiilor Prenuptiale și Consecințele
Schimbările în percepția relațiilor premaritale s-au produs rapid în Țările Române, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea. În epoca Belle Époque, o cincime dintre fete aveau relații înainte de căsătorie. Numărul acestora a crescut la o treime în perioada interbelică și a ajuns la jumătate în anii 1950. Cu toate acestea, această liberalizare a dus, la nivel global, la o creștere a numărului de sarcini nedorite.
În America, aproximativ 400.000 de tinere cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani nasc anual. Numărul celor care nasc nefăcând parte dintr-o căsătorie este mai mare în segmentul de vârstă 20-24 de ani. Acest lucru se întâmplă chiar și în condițiile în care 45,3% dintre cupluri folosesc metode contraceptive eficiente, precum anticoncepționalele sau prezervativele. Mai mult, una din cinci tinere a declarat că nu ar fi deranjată dacă ar rămâne însărcinată sau nu.
Mamele tinere reprezintă o problemă de sănătate publică, fiind mai predispuse la consecințe sociale negative, precum abandonul școlar. Un raport al CDC (Centers for Disease Control and Prevention) a analizat datele colectate între 2004 și 2008 de către Pregnancy Risk Assessment Monitoring System (PRAMS), un sistem care adună informații despre atitudinile și experiențele maternale ale tinerelor selectate lunar pe baza certificatelor de naștere din 37 de state americane.
Avortul: Perspective Multiple și Impactul Asupra Părinților
În România, ginecologii raportează mii de avorturi anual. Medicii ginecologi din Timișoara, de exemplu, efectuau zilnic, în fiecare zi lucrătoare, patru întreruperi de sarcină, fără ca acestea să fie motivate de cauze medicale.
Deși adesea se consideră că avortul este o problemă exclusiv feminină, tații suportă, de asemenea, consecințe. După avortul soției, unii bărbați devin depresivi, mânioși, simt rușine sau teamă, autoacuzându-se pentru relațiile distruse, la fel ca femeile. Un soț care a forțat-o pe soția sa să avorteze se poate confrunta cu remușcări profunde, recunoscând vina pentru pierderea copilului.
Pastorul protestant Chuck Colson menționează că bărbatul care o împinge pe soția sa spre avort înțelege, subconștient, că acționează laș și nemernic. Jack, de exemplu, a povestit cum, ani mai târziu, a recunoscut: „Sunt slab, confuz și știu că vor să te ucidă, dar nu mă presa.” Un astfel de comportament nu este specific unui „bărbat adevărat”.
Bărbații conștientizează avortul în mod diferit, dar mulți recunosc în adâncul sufletului lor că este vorba de propriul eșec. Sentimentul de eșec, insuficiență și inferioritate personală îi împiedică să își îndeplinească rolul de protector, întreținător și continuator al neamului. Avortul poate elimina, astfel, funcțiile bărbatului în familie.
Conform cercetărilor lui Anne Pearson, bărbații care au acceptat avortul recunosc ulterior că și-au ucis propriul copil, ceea ce le provoacă un gol interior. Cel care a încredințat soarta copilului voinței mamei simte ulterior că i-a respins pe amândoi. Deși simt rușine și vinovăție, bărbații își ascund adesea emoțiile, părând puternici și cinici, în timp ce interiorul lor este afectat.
Rolul tatălui este crucial în cazul avortului. Anne Pearson subliniază că multe femei întâmpină dificultăți în a-i anunța pe bărbați despre sarcină și își amintesc, chiar și după decenii, reacțiile acestora. Dorința sau lipsa de dorință a bărbatului față de nașterea copilului influențează decizia femeii, mai ales dacă relația lor nu este oficializată. O femeie care caută sprijin și înțelegere nu va alege avortul dacă este susținută de partener.
Atunci când o femeie își exprimă dorința de a avorta, ea îi solicită, implicit, soțului să o sprijine și să o apere. Ea testează, astfel, reacția bărbaților din jur. Dacă femeia nu se înțelege bine cu tatăl copilului sau cu propriul tată, circumstanțele o pot împinge spre decizii dificile.
Specialiștii David Reardon, Susan Stanford și Karin Struck afirmă că multe femei încetează să-și mai iubească partenerii din cauza cărora au recurs la avort. Femeia își pierde încrederea în bărbatul care nu o protejează, o părăsește la greu și se "spală pe mâini", asemenea lui Pilat. Dragostea se poate transforma în ură. Conform sondajelor, 70% dintre cuplurile căsătorite sau necăsătorite se despart la un an după avort, iar în 90% din cazuri, avortul este un factor care contribuie la divorț sau la încetarea relației.
Uneori, femeia percepe o sarcină neplanificată ca pe o verificare a sentimentelor bărbatului. Ea ar dori să nască și să consolideze relația, dacă va primi sprijin. Soții sau concubinii, încercând să estompeze durerea, au tendința de a se justifica, invocând circumstanțe externe și acuzând partenerele că nu s-au protejat corespunzător. Aceasta este o abordare greșită.
Pentru a depăși stresul post-avort, bărbatul trebuie să își recunoască partea de vină și să se pocăiască. Un bărbat pe nume Vladimir a avut o vedenie în care i s-a arătat "lumea cealaltă" și i s-a cerut socoteală pentru viața sa. Întrebat despre o persoană pe nume Sașa, el a realizat că se referea la copilul pe care prietena sa din tinerețe îl avortase. Din punct de vedere creștin, fiecare părinte se va întâlni la judecată cu sufletele pe care le-a pierdut prin avort.
AVORTUL - Alegerea care schimbă vieți - cu Alexandra Nadane | PulsUrban S2E10 #avort #viata
Impactul Avortului Asupra Copiilor Născuți și Asupra Generațiilor Viitoare
Cercetătorii de la Centrul Maternal din Seattle au constatat că 85% dintre femei se răzgândesc să avorteze după ce au văzut imaginea ecografică a fătului. În cazul bărbaților, vizualizarea acestor imagini a condus întotdeauna la decizia de a păstra copilul.
Filmul "Strigătul mut" al lui Bernard Nathanson, vizionat de studenți la un seminar despre etica medicală, a generat discuții aprinse. Un student a remarcat: "În timpul filmului i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că m-a ferit de păcat." Altul a spus: "Atunci când s-a născut copilul, mi s-a părut că a apărut unde nu trebuia. Dar acum nu-mi pot imagina viața fără el. Slavă Domnului că am avut suficient creier, încât să nu insist să facă avort!"
Mulți bărbați au crescut fără tată, iar băieții din familiile monoparentale nu au o noțiune completă a responsabilității și curajului. Modelul tatălui adevărat nu este format în conștiința lor sau este reprezentat neclar. Educația unilaterală și grija excesivă a mamei pot împiedica dezvoltarea băiatului ca bărbat. Dacă tații divorțați nu se implică activ în educația fiilor, aceștia nu înțeleg corect rolul bărbatului în familie, lipsindu-le un model pozitiv.
Anne Ancelin Schiitzenberger, psiholog și psihoterapeut renumit, afirmă că suntem verigi în lanțul generațiilor și uneori plătim pentru "datoriile strămoșilor". Ea a constatat că mama și copilul sunt legați la nivel subconștient, iar pruncul "ghicește" și "simte" ce s-a întâmplat cu mama sa, bunica, bunicul etc. Informația din trecut poate fi dureroasă și distructivă.
Copiii care au scăpat de avort sau frații și surorile copiilor nenăscuți pot suferi de pe urma "sindromului post-avort" trăit de mamă. Profesorul Philip Ney distinge o categorie specială de oameni: cei care au scăpat de avort. Aceștia, deși frații lor au fost uciși în pântecele mamei, au supraviețuit datorită schimbării deciziei părinților. Ney este convins că fătul "înțelege" subconștient că predecesorul său a fost omorât și se teme pentru propria soartă. Copilul născut după un avort poate manifesta complexe psihologice, precum frică pentru viața sa, anxietate inexplicabilă, sentiment de vinovăție și inferioritate, neîncredere în sine și în părinți.
Din perspectiva lui Philip Ney, situația care produce traumatism psihic îl determină pe copil să gândească: "De ce trăiesc eu și nu fratele sau sora mea? Vreau să trăiesc, dar mi-e frică, pentru că aș putea fi ucis dacă nu voi mai fi dorit!" Frica și disperarea generează un protest împotriva necesității de a merita să fii dorit.
Psihoterapeuții occidentali presupun că acei copii născuți după un avort au mai multe probleme: legătura cu mama este slabă, sentimentul de apropiere este firav și, cel mai grav, au sentimentul de vinovăție față de frații/surorile lor nenăscuți (principiul "eu trăiesc în locul vostru"). Astfel de copii își găsesc greu locul în viață, încercând subconștient să trăiască "viața altcuiva".
Lista complexelor și disfuncțiilor posibile la frații și surorile copiilor avortați este impresionantă. Este simplist să reducem cauzele acestor probleme exclusiv la consecințele avortului. În primul rând, vorbim despre tendințe și frici subconștiente care predispune (nu obligă) omul spre comportamente negative. În al doilea rând, un păcat de moarte atrage după sine și alte păcate. Porunca "Să nu ucizi" este legată spiritual de porunca "Să nu fii desfrânat". Cele mai multe avorturi sunt precedate de relații intime înainte sau în afara căsătoriei.
După avort, femeia aduce adesea pe lume urmași bolnavi. Deși nu este o consecință directă în toate cazurile, senzațiile interioare și evaluările mamelor care îngrijesc micuți bolnavi sunt importante. Părintele arhimandrit Ioan Krestiankin vorbea despre legătura dintre avort și devierile patologice ale viitorilor copii, avertizând că pruncuciderea este un păcat de moarte cu consecințe asupra sufletului mamei și asupra copiilor născuți, care se vor chinui în viață și se vor "răzbună" pentru fratele ucis.
Un duhovnic bătrân, alinând o mamă cu un copil bolnav psihic, a explicat că boala fiului este o "epitrimie" (cruce) pentru cei care, din cauza ei, nu au văzut lumina soarelui, iar suferința poate aduce iertare. Un preot din Moscova a povestit despre o bătrână căreia i-au murit trei copii, după ce ea făcuse trei avorturi. El a subliniat că viața este în mâna lui Dumnezeu și că El creează omul spre fericire.
Unele femei credincioase înțeleg că boala sau moartea copiilor sunt pedepse pentru avorturile făcute. Există numeroase mărturii în acest sens. O pacientă, confruntată cu certuri în familie din cauza fiului, a realizat că Dumnezeu o lasă să se chinuie din cauza avorturilor făcute.
Perspectiva Creștină asupra Avortului și a Nașterii în Afara Căsătoriei
În învățătura creștină, avortul este considerat un păcat de moarte, un act direct împotriva vieții umane, interzis de porunca a VI-a a Decalogului: "Să nu ucizi". Fătul este considerat o existență umană deplină, autonomă, din momentul procreării.
Biserica consideră femeia care a recurs la avort nu doar vinovată, ci și victimă, primind-o la sânul său dacă se căiește și se îndreaptă. Numai Dumnezeu știe ce se întâmplă cu sufletele copiilor avortați. Rugăciunile specifice și pomelnicele cu nume de copii avortați sau morți nebotezați, deși practicate de unii preoți, nu aduc iertarea păcatului avortului în sine. Aceste practici pot denota o grijă exagerată și o forțare a rânduielilor bisericești.
Conform Sinodului VI Ecumenic (canonul 83), copiii morți nebotezați nu pot fi botezați sau împărtășiți post-mortem, deoarece nu mai sunt vii și nu au nume. Totuși, copiii care mor nebotezați din motive independente de voința părinților sau a preoților se pot considera părtași la botezul dorinței. Părinții acestora se vor spovedi și li se va rândui canon potrivit cu grija sau nepăsarea lor.
În ceea ce privește copiii născuți în afara căsătoriei, creștinii sunt chemați să respecte planul lui Dumnezeu pentru căsătorie, sex și familie. Nesocotirea acestui plan duce la consecințe spirituale sau fizice, precum tristețea Duhului Sfânt, sentimente de vinovăție, rușine, regret, rupturi în familii și un exemplu negativ. Intenția lui Dumnezeu este ca sexul să fie o expresie intimă a dragostei și angajamentului, împărtășită exclusiv între soț și soție.
Cei care au greșit prin relații sexuale în afara căsătoriei pot fi iertați prin mărturisire și pocăință. Deși consecințele faptelor nu dispar, reabilitarea spirituală este posibilă. În anumite cazuri, căsătoria înainte de nașterea copilului poate fi o soluție, mai ales dacă există un angajament preexistent. Însă, în lipsa unui angajament, căsătoria nu va rezolva problemele în ochii lui Dumnezeu.
Biblia subliniază că mântuirea nu se obține prin fapte, ci prin credință în Isus Hristos. "Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Cristos, Domnul nostru." Dumnezeu dorește să-I dăm inima noastră, nu să încercăm să ne îndreptăm singuri greșelile.
Căsătoria este prima alcătuire de viață obștească și mediul cel mai prielnic pentru nașterea, dezvoltarea și desăvârșirea ființei umane. Rugăciunile din Taina Cununiei vizează rodnicia căsătoriei, iar canoanele condamnă abaterile de la porunca "Creșteți și vă înmulțiți". Avortul și mijloacele folosite în acest scop sunt interzise de Biserică și echivalează cu o crimă.
Avortul echivalează cu o crimă evidentă și este un păcat strigător la cer, deoarece rezultatul acestor metode este luarea vieții unei ființe umane. Efectele se transmit asupra părinților și asupra generațiilor viitoare. Biserica Ortodoxă, prin canoanele sale, prevede pedepse aspre pentru femeile care recurg la avort.
În societatea actuală, sexul înainte de căsătorie a devenit obișnuit, mulți creștini considerându-l un lucru normal. Cultura pornește de la premisa că oamenii nu dețin autocontrolul necesar pentru a se abține până la căsătorie, făcând ideea nerealistă. Totuși, oricine devine creștin născut din nou nu își mai aparține sieși.
Nașterea copiilor în afara căsătoriei este considerată în mod tradițional stânjenitoare și dezonorantă. Cercetările au demonstrat că nașterea în afara căsătoriei este asociată cu riscuri importante pentru bebeluș. Copiii născuți din părinți necăsătoriți și adoptați au șanse mai bune de dezvoltare.
Președintele James E. Faust a observat o schimbare în atitudinea față de scopul căsătoriei și o scădere a prețuirii copiilor. Avortul este un semn clar al refuzului de a avea copii, afectând mai mulți oameni decât se crede. Aducerea copiilor pe lume implică sacrificii, dar binecuvântările care vin din păstrarea poruncii Domnului de a crește copii sunt printre cele mai dulci.
Porunca de a ne înmulți și a umple pământul trebuie demonstrată numai în cadrul relațiilor de căsătorie. Suprapopularea nu este principala problemă, ci mai degrabă modul în care folosim resursele. "Inamicul fericirii umane", a spus elder Henry B. Eyring, "precum și cauza sărăciei și înfometării nu este nașterea copiilor."
