În legislația internă a României, termenul de "copil" nu beneficiază de o terminologie unitară. Această lipsă de claritate a generat discuții în doctrină, unde a fost formulată o propunere de lege ferenda în sensul unificării terminologice. Scopul acestei propuneri este de a delimita clar domeniul de aplicare al autorității părintești și al protecției alternative. Această necesitate devine evidentă în contextul în care Codul civil, în reglementările sale referitoare la autoritatea părintească, conține norme care se aplică oricărui copil, indiferent de vârsta sau nivelul capacității sale de exercițiu, precum cele din art. 485 și art. 499 alin. (3) C. civ.
Interpretarea termenului "copil" în sens larg (lato sensu)
În sens larg (lato sensu), prin "copil" se înțelege persoana fizică, indiferent de vârsta și capacitatea sa de exercițiu, care este rudă în linie dreaptă descendentă de gradul unu cu o altă persoană. Această interpretare este susținută de dispozițiile art. 406 C. civ., care definesc rudenia în linie dreaptă ca fiind descendența unei persoane dintr-o altă persoană, putând fi ascendentă sau descendentă. Articolul menționat precizează că gradul de rudenie în linie dreaptă se stabilește după numărul nașterilor, astfel copiii și părinții fiind rude de gradul întâi. Deoarece art. 406 C. civ. nu face distincție sub aspectul vârstei și capacității de exercițiu, termenul "copil" se aplică oricărei persoane fizice, fie minoră sau majoră, cu capacitate de exercițiu restrânsă, deplină sau fără capacitate de exercițiu.
S-a apreciat că "legătura de rudenie în linie dreaptă descendentă de gradul unu" reprezintă un criteriu obiectiv pentru a determina dacă un text legal folosește termenul "copil" în acest sens. Un exemplu în acest sens este art. 975 alin. (1) C. civ., care stipulează că "descendenții sunt copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit". Termenul "copil", analizat lato sensu, se regăsește și în alte texte ale Codului civil, precum și în alte legi.
Interpretarea termenului "copil" în sens strict (stricto sensu)
Înțelesul strict (stricto sensu) al termenului "copil" este stabilit de art. 263 alin. (5) C. civ. și, în mod identic, de art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Conform acestor texte, "copil este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, potrivit legii". Legea la care fac trimitere aceste texte este Codul civil. Astfel, potrivit art. 38 alin. (2) C. civ., interpretat per a contrario, este minoră persoana fizică care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Cerințele prevăzute de art. 263 alin. (5) C. civ. și de art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 trebuie îndeplinite cumulativ. Aceste cerințe sunt reflectate și în art. 2 lit. g) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, dar într-o modalitate alternativă, prin utilizarea conjuncției cu rol alternativ "sau".
În acord cu opinia exprimată în doctrină, atât timp cât minoritatea este o cerință legală pentru ca o persoană fizică să fie considerată copil, expresia "copil minor" este considerată pleonastică. În această expresie, termenul "minor" este prevăzut atât explicit, cât și implicit, prin utilizarea termenului "copil". Prin urmare, într-o exprimare juridică corectă, stricto sensu, termenul "copil" trebuie utilizat singur, fără a i se atașa apelativul "minor".
Utilizarea în textele legale a termenului "minor" ca sinonim al termenului "copil" (analizat stricto sensu) poate genera dificultăți de interpretare și chiar poate conduce la soluții practice neunitare. În doctrină, s-a remarcat că, deși această interpretare este corectă, în anumite situații poate avea consecințe juridice contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă dispozițiile art. 105 C. civ., care stipulează că "sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire minorii și cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare". Prin aplicarea principiului de interpretare "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", referirea textului fără distincție la minori impune o interpretare extensivă, incluzând în sfera sa și minorii cu capacitate deplină de exercițiu. Practic, potrivit textului analizat, celelalte categorii de persoane, chiar dacă sunt capabile, beneficiază de măsuri speciale de protecție doar dacă sunt bătrâne, bolnave sau, din alte motive prevăzute de lege, nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare. Până la o eventuală intervenție legislativă, pentru a evita inconvenientele practice, s-a propus ca interpretarea normelor juridice care utilizează termenul "minor" ca sinonim al termenului "copil" (analizat stricto sensu) să se realizeze prin prisma criteriului protecției și promovării drepturilor copilului.
Definiția medicală a sugarului
Din punct de vedere medical, primul an de viață reprezintă o etapă crucială în dezvoltarea copilului, marcând achiziții motorii, cognitive și antropometrice unice. Copilul cu vârsta cuprinsă între 28 de zile și un an este definit medical ca sugar. Denumirea este sugestivă pentru modul inițial de alimentație, specific vârstei, prin supt, un act reflex. Alăptarea exclusivă este recomandată în primele 6 luni de viață ale bebelușului, cel puțin până la începerea diversificării alimentației. Oprirea alăptării poate avea loc oricând între 6 luni și vârsta de 2-3 ani.
Aspecte juridice și internaționale
În context internațional, definiția "copilului" este abordată și în diverse tratate și convenții. De exemplu, art. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului definește termenul "copil" pentru a fi în consens cu art. 26 par. 3 din Declarația universală a drepturilor omului și cu art. 24 par. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ambele referindu-se la copilul minor. De asemenea, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, prin art. 10 par. 3, menționează cumulativ copiii și adolescenții, iar adolescenții, ca persoane minore, implică implicit și copiii în această categorie.
Considerații practice și comportamentale legate de copii
Diverse aspecte legate de creșterea și dezvoltarea copiilor sunt frecvent abordate, de la probleme medicale precum alergiile, constipația sau tusea, la cele comportamentale. Tantrumurile, de exemplu, sunt definite ca stări de furie bruste, mai ales la copiii între 1 și 4 ani, fiind o parte normală a dezvoltării. Enurezisul nocturn, sau udarea patului în timpul somnului, este comun la copiii mici și, în general, dispare până la vârsta de 5-6 ani. În alte contexte, se discută despre suptul degetului ca un obicei natural la sugari și copii mici, masturbarea ca un comportament normal la copiii mici, și dezvoltarea psihosexuală a copilului.
Educația copilului implică atenție, afecțiune și explicații adecvate. Problemele de comportament, precum neascultarea, furia sau violența, sunt adesea influențate de factori de mediu și de stilul parental. Utilizarea rasplatei și a pedepsei joacă un rol important în modelarea morală și comportamentală.
Situații specifice, precum cele legate de divorț, influența partenerilor părinților, sau comportamente precum minciuna și furtul la adolescenți, necesită o abordare atentă. De asemenea, problemele emoționale, cum ar fi refuzul de a fi certat sau manifestări de anxietate, precum și depresia postpartum, necesită înțelegere și, uneori, intervenție specializată.
Înțelegerea narcisismului primar la bebeluși și a modului în care traumele timpurii pot afecta stima de sine este, de asemenea, importantă în contextul dezvoltării copilului.
„În mintea unui bebeluș” | Stella Lourenco | TEDxEmory
Înțelegerea complexă a termenului "copil", atât din punct de vedere legal, cât și medical și psihologic, este esențială pentru a asigura protecția și o dezvoltare armonioasă a acestuia.