Sectorul 1 al Bucureștiului se distinge prin prezența a opt maternități, dintre care patru de stat și patru private. Cu toate acestea, în ciuda acestei statistici pozitive, fenomenul abandonului în maternități a reprezentat o provocare morală și socială semnificativă de-a lungul timpului. Ca răspuns la numeroasele sesizări primite din partea spitalelor și maternităților, în anul 2006, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Sector 1 a fost înființat Biroul Prevenire și Intervenție în Situația Părăsirii Copilului în Maternități.
Structura a fost formată din asistenți sociali calificați în prevenirea abandonului, având ca obiectiv interacțiunea directă cu mamele aflate în situații de risc. Acestea includ mame care nu au înregistrat nașterea bebelușului, mame consumatoare de droguri, minore însărcinate sau mame minore. Rolul acestei echipe de asistenți sociali rămâne același și astăzi: colaborarea permanentă cu spitalele din Sectorul 1 pentru identificarea situațiilor critice și intervenția rapidă prin consiliere psiho-socială și monitorizare atentă a cazurilor. De asemenea, echipa oferă sprijin pentru obținerea actelor de identitate și ajută mamele să acceseze serviciile sociale disponibile.
Prin implicare, perseverență și colaborarea cu specialiști din unitățile sanitare, Poliție și Evidența Populației, s-a reușit diminuarea numărului copiilor părăsiți în maternități.
Statistici și Tendințe ale Abandonului Copiilor
În județul Buzău, anul trecut, 50 de copii au fost abandonați în maternități și secțiile de pediatrie. Angajații D.G.A.S.P.C. au intervenit în fiecare caz pentru evaluarea situației copiilor și familiilor acestora, oferind asistență psihologică și sprijin pentru rezolvarea favorabilă a situației. În 50 de cazuri, mamele nu au putut fi convinse să își păstreze copiii, aceștia fiind abandonați fie în maternitate imediat după naștere, fie în secțiile de pediatrie, unde fuseseră internați cu diferite afecțiuni. Dintre aceștia, 41 au fost abandonați în maternitate, iar 9 în secțiile de pediatrie. În prima lună a anului curent, alți cinci copii au fost abandonați, în timp ce în trei cazuri consilierii D.G.A.S.P.C. au reușit să convingă familiile să ia copiii acasă, oferind consiliere psihologică și monitorizare permanentă prin intermediul asistenților sociali de la primării.
Un raport din data de 7 septembrie 2009, prezentat la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Gh. Polizu”, a evidențiat o scădere a numărului de copii abandonați. Părintele Gheorghe Florin a menționat că, dacă în 1999 la Maternitatea „Gh. Polizu” abandonul se cifra la 30 de nou-născuți pe an, rata acestuia a scăzut la 10 copii abandonați anual. Părintele Ștefan Sava a subliniat că abandonul copilului reprezintă unul dintre cele mai grave fenomene sociale din România, dar că în ultimii ani au fost realizate progrese semnificative în protecția drepturilor copilului.
Situația actuală, conform datelor Euronews din 19 ianuarie 2023, indică o tendință favorabilă. Elena Tudor, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), a declarat că rata abandonului a ajuns la 0,2%, funcționând un sistem de colaborare între ANPDCA, spitale și primării pentru reducerea acestui număr.
În primele nouă luni ale anului 2022, nu mai puțin de 276 de nou-născuți au fost abandonați în maternități. Dintre aceștia, aproximativ 100 s-au întors la părinți, iar pentru restul se caută soluții de adopție. Statul român prioritizează întoarcerea copilului la familia care l-a abandonat, înainte de a apela la adopții.
Cauzele Abandonului în Maternitate
Medicul primar Vlad Dima, specialist în neonatologie, a explicat că majoritatea cazurilor de abandon provin de la mame minore, un fenomen îngrijorător. Aproximativ 45% din copiii abandonați de mame minore provin din România. Lipsa educației sexuale contribuie la sarcinile nedorite la minore, care, speriate și temătoare, ajung să abandoneze copiii, adesea din cauza statutului lor social precar.
Un alt factor determinant este sărăcia. Povara unui copil poate conduce la abandon în familiile cu venituri mici. Copiii abandonați pornesc cu un handicap psihic, se simt neglijați și pot manifesta tendințe agresive sau pot abandona școala.
Cele mai multe cazuri de abandon sunt întâlnite în familiile de etnie romă, un segment al populației marginalizat și care trăiește la limita subzistenței. Lipsa veniturilor, condițiile precare de locuire, nivelul scăzut de educație și calificarea, activitățile economice din zona gri și lipsa actelor de identitate contribuie la abandonul copiilor în cazul unei sarcini nedorite.
De asemenea, familiile numeroase și sărace din mediul urban și rural, precum și familiile dezorganizate sau monoparentale, conștiente de incapacitatea de a asigura resursele necesare unui nou-născut, recurg la abandon, considerând că instituțiile, familiile adoptive sau asistenții maternali pot oferi o îngrijire mai bună.
Abandonul copiilor este adesea o modalitate rudimentară de gestionare a nașterilor nedorite sau neacceptate din cauze culturale și/sau economice. Începând cu anul 1967, România a înregistrat o creștere bruscă a numărului de copii abandonați, îndeosebi la naștere, ca urmare a politicii demografice pronataliste decretate în noiembrie 1966.
Impactul neglijării emoționale timpurii
Rolul Asistenței Sociale și al Prevenirii
Prezența preotului și a asistentului social alături de mamă poate preveni abandonul prin analiza pertinentă a fiecărei situații și prin prezentarea ofertelor de asistență socială specializată. Acestea pot facilita copilului beneficierea de propria familie sau pot evita instituționalizarea prin oferirea unor alternative familiale.
Este esențială o comunicare eficientă la un nivel profesional ridicat între asistentul social și clienți, adaptată optim pentru rezolvarea nevoilor și problemelor persoanelor aflate în dificultate. Rezolvarea problemelor comunităților, indiferent de naționalitate, sex, religie, orientare politică sau statut social, necesită o abordare individuală, profesionalism și umanism.
Intervenția asistentului social, prin cunoștințele sale și colaborarea cu alte instituții, cadre medicale și asistenți sociali, poate contribui la prevenirea abandonului. Colaborarea cu familia extinsă a mamei, cu partenerul și cu instituțiile relevante este, de asemenea, crucială.
Rolul asistentului social în prevenirea abandonului nou-născuților este complex, dar benefic atât pentru mamă, cât și pentru copil. Promovarea asistenței sociale la nivel național și integrarea acesteia în politicile de acțiune socială și umanitară sunt imperios necesare pentru prevenirea și rezolvarea cazurilor de abandon în maternități.
Conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, unitățile sanitare cu secții de nou-născuți și/sau pediatrie au obligația de a angaja un asistent social sau de a desemna o persoană cu atribuții de asistență socială. Asistentul social din spital și celelalte instituții implicate efectuează demersurile necesare conform legii.
Lipsa asistenței sociale în peste 3.000 de localități reprezintă un obstacol în calea prevenirii abandonului. Sarcinile nedorite apar frecvent pe fondul lipsei de educație și a asistenței sociale, iar multe mame gravide au nevoie de suport.
Prevenirea este esențială, iar procedurile de prevenire a abandonului sunt prevăzute în legislație. Cu toate acestea, lipsa asistenței sociale la nivel local limitează eficacitatea acestor măsuri.
În ciuda progreselor realizate în domeniul protecției drepturilor copilului și a creării unor noi structuri instituționale, România continuă să se confrunte cu problema abandonului copiilor, fenomen acutizat cu mult înainte de 1990. Lipsa serviciilor comunitare pentru prevenirea abandonului permite ca astfel de evenimente să apară la o scară care le definește ca fenomen.
Separarea copilului de mamă imediat după naștere sau la o vârstă fragedă, într-o unitate sanitară, îl expune pe perioade lungi la o existență în care nevoile sale de dezvoltare sunt ignorate.
Motto: „Trebuie să dăruiți timp semenilor voștri.”
Această lucrare abordează tema abandonului copiilor în spitale, un fenomen în creștere, ce lasă micuții fără ocrotire și iubirea de mamă. Se analizează ce se poate face pentru a soluționa aceste situații, având în vedere numărul tot mai mare al acestora.
Cele mai multe cazuri de abandon sunt întâlnite în familiile de romi, un segment marginalizat și care trăiește la limita subzistenței, unde procrearea nu este proporțională cu responsabilitățile parentale. De asemenea, familiile numeroase și sărace din mediul urban și rural, familiile dezorganizate și monoparentale, conștiente de incapacitatea de a mai îngriji un nou-născut, recurg la abandon, crezând că instituțiile sau asistenții maternali îi vor oferi o viață mai bună. Aceste cazuri sunt traumatizante, dar o dată comise, trebuie găsite soluții rapide și favorabile.
Este crucială o bună comunicare profesională între asistentul social și clienți, adaptată rezolvării nevoilor persoanelor aflate în dificultate. Fiecare caz, indiferent de naționalitate, sex, religie, orientare politică sau statut social, trebuie rezolvat individual, cu profesionalism și umanism.
Intervenția asistentului social, prin colaborarea cu alte instituții și specialiști, poate preveni abandonul, prin colaborarea cu familia extinsă, partenerul și instituțiile relevante.
Cauze frecvente ale abandonului includ:
- Mame tinere care au avut o sarcină nedorită.
- Nou-născuți lipsiți de apărare, care au nevoie de ocrotire și iubire, responsabilitatea fiind a adulților.
Rolul asistentului social în prevenirea abandonului nou-născuților este benefic, atât pentru mamă, cât și pentru copil. Promovarea asistenței sociale la nivel național și la nivel de politici de acțiune socială și umanitară este necesară pentru prevenirea și rezolvarea cazurilor de abandon în maternități, a femeilor însărcinate aflate în dificultate, a copiilor care suferă în familii dezorganizate din cauza abuzurilor și violenței, precum și a tuturor persoanelor care necesită ajutor.
tags: #abandonul #copiilor #in #maternitate #referat