Etica avortului reprezintă o temă complexă și profund dezbătută, care a generat controverse încă de la apariția eticilor aplicate. Fenomenul avortului este înconjurat de aspecte juridice și teologice, necesitând o clarificare conceptuală din perspectivă filosofică.
Diferențe de abordare a temei avortului
Din punct de vedere filosofic, este esențială distincția între diversele niveluri ale discuției despre avort:
- Aspectul juridic: Reglementat de legislațiile naționale și internaționale.
- Aspectul teologic: Se referă la opiniile diferitelor confesiuni religioase.
- Aspectul filosofic: Abordează dimensiunea etică și conceptuală a temei.
Avortul a stârnit pasiuni intense între grupurile pro-viață și pro-alegere, motiv pentru care o clarificare conceptuală oferită de filosofie este întotdeauna binevenită.
Conceptul de personalitate în dezbaterea despre avort
Unul dintre conceptele centrale în discuțiile filosofice despre avort este cel de personalitate (personhood). Acesta se referă la proprietatea unei ființe umane de a fi persoană, cu toate atributele asociate, precum conștiința de sine, raționalitatea și caracterul relațional. Argumentul principal susține că oamenii au drepturi, inclusiv dreptul fundamental la viață, în virtutea personalității lor.
Din această perspectivă, tranșarea problemei avortului implică stabilirea dacă fătul este sau nu o persoană. Susținătorii avortului consideră că fătul nu îndeplinește toate caracteristicile necesare pentru a fi considerat persoană. În replică, autori precum Sidney Callahan argumentează că standardele de personalitate impuse de susținătorii pro-avort sunt prea ridicate, sugerând că „jumătate din rasa umană nu îndeplinește toate aceste criterii”.
M. Tooley duce argumentul personalității la consecințe extreme, punând la îndoială nu doar dreptul la viață al fetușilor umani, ci și al nou-născuților, deoarece ambelor categorii le-ar lipsi proprietățile definitorii ale personalității, inclusiv dreptul la viață. Adversarii avortului îl acuză pe Tooley de susținerea permisivității morale a infanticidului, argumentând că „Dacă fetusul nu are același drept la viață la fel ca o persoană, se pare că nici nou-născutul nu-l are, și viața unui copil nenăscut este mai puțin valoroasă pentru o persoană, pe cât viața unui porc, câine sau cimpanzeu este mai puțin valoroasă pentru un animal non-uman”.
Abordări filosofice alternative și critici
Un alt bioetician cunoscut pentru afirmațiile sale radicale este Peter Singer. Similar, Mary Anne Warren propune argumentul dobândirii progresive a drepturilor, considerând că dreptul la viață poate fi corelat cu măsura în care o entitate seamănă cu o persoană. Warren identifică următoarele trăsături definitorii ale personalității:
- Conștiința: Capacitatea de a percepe mediul extern și procesele interne, inclusiv capacitatea de a simți durerea.
- Gândirea rațională: Aptitudinea de a rezolva probleme noi și complexe.
- Capacitatea de a comunica: Prin orice mijloc.
- Conștiința de sine: Gândire abstractă care permite reprezentarea propriei persoane ca entitate distinctă.
- Capacitatea de a desfășura activități în mod voluntar.
Cu toate acestea, Mary Anne Warren este mai puțin radicală decât Tooley sau Singer, stipulând că momentul atribuirii caracterului de persoană are loc la naștere. Argumentul referitor la personalitate poate fi criticat din mai multe puncte de vedere: fie standardele de personalitate sunt alese arbitrar, fie sunt prea restrictive, fie sunt aplicate discriminatoriu (de exemplu, față de persoanele cu dizabilități).
Argumentul kantian și consecința viitorului pierdut
Unul dintre autorii clasici care pot fundamenta argumentarea anti-avort este Immanuel Kant. Postulând caracterul de scop ultim al persoanei umane, Kant critica orice încercare de a pune în discuție viața unei persoane și susținea universalitatea principiilor etice. Harry J. Gensler propune un argument kantian bazat pe teoria consecvenței: „dacă suntem de acord că avortul trebuie permis, înseamnă că suntem de acord ca cineva să ne fi avortat, când eram în starea de fetus. Dar nu putem fi de acord cu ideea că cineva ar fi avut dreptul să ne fi avortat. Prin urmare, nu putem considera că avortul trebuie permis”.
La polul opus perspectivei lui Mary Anne Warren, Don Marquis susține imoralitatea avortului în orice circumstanțe, prin abordarea sa pragmatică ce analizează consecințele avortului la nivel individual. Marquis consideră că, prin omorârea fătului, acestuia îi este răpit cel mai de preț bun: viața. El explică: „ceea ce face ca uciderea unui om să fie un lucru grav este faptul că persoana ucisă își pierde viitorul”. Acest argument, cunoscut sub numele de „argumentul viitorului la fel ca și al nostru” (future like ours argument), subliniază că persoana decedată este lipsită nu doar de ceea ce valorează în momentul respectiv, ci și de tot ceea ce ar fi putut să realizeze în viitor. Această abordare evită conceptele problematice precum „persoană/personalitate” și nu transferă discuția pe tărâm religios. Totuși, argumentului lui Marquis i se aduc critici, precum aceea că viețile valoroase potențiale nu sunt echivalente cu viețile valoroase actuale, iar dreptul la viață potențial este mai slab decât dreptul la viață actual.
Perspective moderate și drepturile femeii
Abordarea Judith Jarvis Thomson
Judith Jarvis Thomson, profesoară de filosofie și feministă, propune o versiune moderată asupra avortului, considerând anumite cazuri acceptabile și altele respinse. Ea contestă argumentele creștine privind caracterul de persoană al fătului încă din momentul concepției, afirmând că „într-un asemenea stadiu nu putem vorbi încă de o ființă umană”. Pentru a-și susține punctul de vedere, Thomson folosește exemplul unui violonist dependent de rinichii săi, conectat la o altă persoană fără consimțământul acesteia. Ea întreabă dacă este normal să acceptăm o astfel de situație, iar răspunsul este negativ, subliniind că „normal este ca eu să știu și să accept cuplarea rinichilor mei la o altă persoană și nu să mi se impună acest lucru”.
Regula de aur și argumentul consecințelor
O altă abordare moderată este cea a „regulei de aur”: „ar trebui să le facem celorlalți ceea ce dorim ca ei să ne facă nouă” sau, în termeni românești, „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. R.M. Hare rezumă acest tip de intuiție: „Avortul este în general greșit, în absența unor motive contrare suficient de puternice. Dar, de vreme ce greșeala constă numai în a împiedica nașterea unei persoane și nu într-un rău făcut fătului ca atare, astfel de motive contrare sunt ușor de găsit, în cele mai multe cazuri.”
Drepturile femeilor și autonomia reproductivă
Întrebarea privind dreptul de a recurge la avort este strâns legată de o problemă mai generală: drepturile femeilor. Susținătorii avortului și ai metodelor contraceptive consideră că acestea reprezintă un drept important pentru autonomia reproductivă minimă. Aceștia invocă posibilele repercusiuni ale interzicerii avortului, în special în contextul social și politic actual.
Istoric, femeile au plătit adesea cu prețul vieții din cauza lipsei metodelor contraceptive și de avort sigure și legale. La nivel societal, interzicerea avortului poate genera constrângeri semnificative legate de resurse (bunuri, servicii de sănătate), din cauza sarcinilor involuntare care sporesc sărăcia și rata mortalității infantile.
În statele dezvoltate, această problemă a fost atenuată prin utilizarea metodelor contraceptive, deși acestea nu sunt 100% eficace.
Argumente pentru legalitatea avortului
Statutul moral al fătului
Unul dintre principalele argumente pentru admiterea avortului este acela conform căruia produsul de concepție nu are viață în sensul valorii sociale fundamentale protejate de lege. Se consideră că fătul este doar un „proiect” de ființă umană, nu o ființă umană în sine, statutul de ființă umană devenind evident doar în momentul nașterii.
O variantă a acestei teorii susține că nu există viață în făt până la momentul „quickening” (primele mișcări ale fătului simțite de mamă), situat în jurul săptămânii a 20-a de gestație. O altă opinie pro-avort este cea a teoriei viabilității, care stipulează că un făt poate fi îndepărtat din corpul mamei până în momentul în care devine viabil, adică capabil de supraviețuire independentă, în jurul săptămânilor 20-24 de gestație.
Unele state utilizează termenul de viabilitate pentru a stabili momentul în care copilul nenăscut dobândește dreptul fundamental la protecția vieții.
Autonomia corporală a femeii
Unul dintre argumentele pro-avort cu cel mai mare impact este cel al dreptului femeii asupra propriului corp. Conform acestei concepții, decizia de a întrerupe sarcina aparține exclusiv mamei. În 1973, Curtea Supremă a SUA, în celebrul caz Roe v. Wade, a statuat că fiecare femeie gravidă are dreptul constituțional de a dispune de produsul concepției. Curtea nu a afirmat explicit că viața nu începe la concepție, dar a considerat că termenul „persoană” nu include copilul nenăscut. În acest sistem de gândire, statele nu pot restricționa întreruperea sarcinii în primele trei luni (primul trimestru).
Violul și incestul
Violul sau incestul reprezintă un alt argument în favoarea admiterii întreruperii sarcinii. În aceste cazuri, sarcina nedorită, rezultată în urma unui abuz, creează viitoarei mame grave inconveniente sociale. Neexistând consimțământul femeii la actul sexual, nu există nici consimțământul la purtarea unei eventuale sarcini.
Motive medicale și de sănătate
Aproape toate statele lumii admit din punct de vedere legal avortul dacă este necesar pentru a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea mamei. În astfel de situații, prioritate are valoarea socială reprezentată de mamă, chiar dacă acest lucru implică sacrificiul vieții fătului. Această acțiune este considerată o reacție legitimă în fața unui pericol grav și iminent, lipsită de pericol social și vinovăție.
Codul Penal al României, deși pedepsește întreruperea cursului sarcinii fără consimțământul femeii însărcinate, prevede și excepții, precum situațiile în care femeia nu își poate exprima voința, iar avortul se impune din motive terapeutice.
Defecte fizice sau psihice majore ale fătului
Într-o altă opinie, întreruperea cursului sarcinii trebuie admisă dacă fătul prezintă defecte fizice sau psihice majore (eutanasie prenatală). Se pune problema dacă fătul are o structură fizică și psihică suficient de intactă pentru a se admite continuarea vieții sale în starea respectivă. Rațiuni de ordin social, legate de dificultățile crescute pentru copil și familie în cazul nașterii unui copil cu deficiențe majore, pot conduce la soluția întreruperii sarcinii.
Perspectiva religioasă asupra avortului
Religia joacă un rol esențial în formarea opiniilor despre avort. Tradițiile religioase, precum creștinismul, islamul și iudaismul, au interpretări diverse privind momentul începerii vieții și condițiile în care avortul poate fi justificat.
Creștinismul și avortul
Biserica Catolică condamnă avortul în mod absolut, considerându-l un păcat grav. În creștinismul ortodox, familia este prezentată ca nucleul vieții sociale și mediul propice dezvoltării umane. Sfintele Taine ale Cununiei includ rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar canoanele condamnă avortul ca o abatere de la porunca divină.
Tertulian, un misionar creștin, s-a ridicat energic împotriva avortului, calificându-l drept crimă. La fel, Lactanțiu și Sfântul Vasile cel Mare au considerat vinovate femeile care suprimă fătul. Canonul 36 al Sfântului Ioan Gură de Aur prevede pedepse severe pentru femeile care, prin neglijență, avortează.
Fiind un act direct împotriva vieții umane, avortul și practicile asociate sunt interzise prin Porunca a VI-a a Decalogului: „Să nu ucizi”. Se consideră că fătul este o existență umană deplină și autonomă încă de la început, iar dependența sa de mediul matern nu îi conferă mamei dreptul de a dispune de el. Legea civilă nu trebuie să contrazică legea morală naturală care interzice uciderea.
Cartea „Mântuirea păcătoșilor” aprofundează cuprinsul Poruncii a VI-a, incluzând uciderea sufletească și trupească, precum și sfătuirea, însoțirea sau ajutarea la comiterea unui păcat.
Creștinismul nu contestă importanța legăturii trupești în căsătorie, dar accentuează și rolul transfigurării unirii trupești și al nașterii de prunci. Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că, deși căsătoria are și rolul reglementării sexualității, procrearea este un scop secundar, mai ales atunci când lipsa copiilor nu este voită. Lipsa copiilor sau evitarea nașterii pot duce la o sărăcire spirituală a soților și a societății.
Preoții au datoria de a arăta credincioșilor că avortul echivalează cu o crimă și este un păcat „strigător la cer”, deoarece rezultatul acestor metode este luarea vieții unei ființe umane.
Consecințele avortului în perspectiva ortodoxă
Din perspectivă creștină, avortul nu rămâne fără urmări, efectele transmiterii păcatului extinzându-se asupra părinților și chiar asupra ramurilor colaterale ale arborelui genealogic. Canoanele prevăd pedepse aspre pentru femeile care comit avort, dar Biserica le consideră și victime, oferindu-le iertare și sprijin dacă se căiesc.
Problema pomenirii copiilor născuți morți, morți înainte de botez sau avortați ridică întrebări dificile. Biserica Ortodoxă, în general, săvârșește slujbe doar pentru membrii săi, încorporați în Trupul lui Hristos prin Sfintele Taine. Copiii morți nebotezați nu sunt membri ai Bisericii, chiar dacă s-au născut din părinți creștini. Există o hotărâre sinodală din 1908 care permite săvârșirea slujbei pentru copiii născuți morți sau morți nebotezați, dar aceasta nu se aplică practic.
În slujba înmormântării pruncilor se face referire la botezul acestora. Canoanele prevăd pedepse pentru părinții ai căror copii mor nebotezați, deoarece nu se mai poate ruga pentru ei în cultul Bisericii.
În cazul copiilor avortați, perspectiva creștină consideră că persoana există din momentul procreării. Cu toate acestea, Biserica o consideră pe femeia în cauză, pe soțul ei și pe medicii implicați nu doar vinovați, ci și victime. Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla cu sufletele acestor copii. Aprinderea lumânărilor sau aducerea de prescuri nu contribuie la iertarea acestui păcat.
Inovațiile în pomenirea celor adormiți denotă o grijă exagerată a celor vii. Mântuirea se realizează prin comuniune cu Dumnezeu și semenii, prin iubire și rugăciune. Sinodul VI Ecumenic, în canonul 83, afirmă că morții nu pot fi botezați sau împărtășiți. Copiii avortați, născuți prematur, pierduți fără voia lor sau care mor imediat după naștere fără botez, nu pot fi botezați post-mortem, deoarece nu mai sunt vii. De asemenea, nu pot fi pomeniți la biserică pentru că nu sunt botezați și nu au nume.
Copiii care mor nebotezați din motive independente de voința părinților sau a preoților pot fi considerați părtași la botezul dorinței, similar drepților Vechiului Testament sau prin analogie cu vindecările făcute de Iisus Hristos la rugăciunile celor apropiați. Dumnezeu nu pedepsește pe cel nevinovat, ci creează omul spre fericire. Părinții acestor copii se vor spovedi, iar canonul va fi stabilit în funcție de grija sau nepăsarea lor.
Conform Pravilei Bisericești, nu există învățătură clară despre copiii avortați și morți nebotezați. Viața oamenilor este în mâna lui Dumnezeu, care nu poate fi obligat să descopere toată iconomia providenței Sale muritorilor. Dumnezeu nu pedepsește pe cei ce nu cunosc legile, mai ales pe copiii nebotezați, ci îi fericește pentru existența lor.
Un exemplu recent este Canonul de rugăciune pentru copii avortați, tipărit de parohia Câmpu Mare, Vâlcea. După 1989, a apărut și lucrarea lui Kenneth McAll, „Healing the family tree”, care susține că păcatul avortului are urmări grave asupra urmașilor, multe boli, în special psihice, datorându-se acestor „pruncucideri”. Autorul organiza „Liturghii” pentru vindecarea arborelui genealogic, uneori fără cunoștința sau consimțământul persoanelor respective.
Învățătura ortodoxă consideră că vindecarea arborelui genealogic se face prin Sfântul Botez, care șterge păcatul strămoșesc. Înclinațiile și tarele ereditare pot fi modelate și vindecate.
Aspecte juridice și sociale ale avortului
Reglementări legale și controverse
Avortul cunoaște diverse reglementări legale în lume, fiind subordonat condiționărilor legale (realizare de către medici obstetricieni, condiții de igienă și siguranță, limită de vârstă a sarcinii, motive recunoscute de legislație etc.).
Deși numai femeile pot face avorturi, implicarea bărbaților (în calitate de membri ai cuplului), a familiei lărgite, a comunității, a statului (prin politici demografice) și la nivel global este semnificativă.
Opoziția față de avort vine adesea din partea organizațiilor religioase, o astfel de opoziție putând fi controversată într-un stat secular. Argumentele demografice, prin care se presează femeile să facă copii împotriva voinței lor, sunt, de asemenea, controversate.
Impactul socio-economic și accesul la contracepție
Controlul asupra capacității reproductive proprii necesită informare și acces la contracepție pentru a evita sarcinile nedorite și, implicit, avortul. Scăderea ratei avorturilor se realizează prin promovarea planificării familiale voluntare și a educației pentru viața de cuplu.
Rata avortului este influențată de factorii socio-economici (sărăcia favorizează avortul, mai ales în țările slab dezvoltate și familiile sărace) și cultural-religioși. Un alt factor important este lipsa practicilor și responsabilității parteneriale, responsabilitatea creșterii copiilor revenind adesea preponderent mamei.
Experiența României
În România, cazul interzicerii avortului din 1966, ca măsură de creștere demografică (Decretul nr. 770), a condus la o creștere pe termen scurt a natalității („generația decrețeilor”). Avortul era permis doar în situații excepționale (risc pentru viața mamei, boli grave, vârsta mamei peste 45 de ani, sarcină rezultată din viol sau incest). Aplicarea decretului a avut consecințe psihologice profunde asupra multor femei.
Rata mortalității materne în România era, în 1988, cea mai mare din Europa. Legalizarea avortului s-a făcut la sfârșitul anului 1989. Accesul la mijloace moderne de planificare familială a dus la scăderea numărului de avorturi.
Conform legislației actuale (noul Cod Penal din 2014), avortul este permis în condițiile stabilite de lege.
Avortul provocat și implicațiile sale
Avortul provocat, sau artificial, se realizează prin intervenție chirurgicală specializată sau prin mijloace medicamentoase, conform legislației fiecărei țări. Avortul „la cerere” este un subiect de controverse morale.
Se pune în discuție relația dintre dreptul femeii asupra propriului corp și dreptul fătului la viață, avansându-se ideea că mama nu este doar un simplu recipient. J.J. Thomson pledează pentru drepturile asupra propriului corp ca premisă a libertății, analizând situații de sarcină involuntară prin analogii.
Studiul realizat de Carol Gilligan pe 29 de femei a arătat că acestea iau decizii morale ținând cont de relațiile interumane și de dorința de a nu-i răni pe ceilalți.
Cum e să faci avort? 4 femei își împărtășesc poveștile
Concluzii intermediare
Avortul rămâne una dintre cele mai controversate teme din sfera eticii și moralității. Fiecare poziție este influențată de o multitudine de factori, de la religie și valori culturale, până la considerente legale și medicale. Avortul reprezintă întreruperea unei sarcini înainte ca fătul să fie capabil să supraviețuiască în afara uterului.