Scrierea cu majuscule a substantivului „bebe” și alte aspecte ale utilizării majusculelor în limba română

Limba română, o limbă de origine romanică, prezintă o evoluție bogată, influențată de-a lungul timpului de diverse culturi și limbi. În ciuda împrumuturilor lexicale, și-a păstrat caracterul romanic fundamental. Vocabularul său este compus dintr-un nucleu fundamental și o masă de cuvinte, din care arhaismele, regionalismele, argoul și jargonul reprezintă o pondere semnificativă. Limba este într-o continuă transformare, adaptându-se dezvoltării tehnologice și economice, un exemplu elocvent fiind influența limbii engleze, manifestată printr-un împrumut masiv de termeni anglo-americani, în special după al doilea război mondial.

Acest fenomen este explicabil prin progresul anumitor domenii tehnice și prin necesitatea de a desemna realități noi. Presa joacă un rol important în difuzarea inovațiilor lexicale, fiind un factor cultural-educativ semnificativ. Influenta engleză în limba română poate fi analizată din perspectiva normativă, luând în considerare norma socio-culturală și cea lingvistică. Norma socio-culturală reglementează motivația și funcția împrumuturilor în raport cu specificul stilistic.

Tipuri de împrumuturi din limba engleză

Împrumuturile se pot clasifica în:

• Împrumuturi necesare: Cuvinte, sintagme sau unități frazeologice care nu au un corespondent în limba română sau prezintă avantaje față de termenul autohton. Acestea oferă precizie, brevilocvență și circulație internațională, fiind motivate de noutatea referentului, dar și de motivații denotative și conotative.
• Anglicisme „de lux”: Împrumuturi inutile, determinate de tendința subiectivă a unor categorii sociale de a se individualiza lingvistic. Un exemplu este termenul „duty-free”, utilizat ca adjectiv pentru a descrie mărfuri cumpărate la prețuri mici, scutite de taxe, pe aeroporturi, nave sau în avion.

Tendința generală a limbii literare actuale este de a păstra împrumuturile din engleză într-o formă cât mai apropiată de cea din limba sursă. Revenirea la scrierea etimologică a unor împrumuturi vechi, perfect similare fonetic și grafic, poate fi considerată o manifestare de snobism. În presa actuală se observă și tendința de imitare a manierei anglo-americane de scriere cu majuscule în titluri, precum „Produse Lactate De Cea Mai Înaltă Calitate”.

Probleme de scriere apar frecvent în cazul compuselor englezești (cu sau fără cratimă) și în utilizarea cratimei în formele articulate enclitic, flexionate sau derivate. Definirea sensului împrumuturilor se face, de obicei, printr-un sinonim sau o expresie echivalentă românească. Anglicismul poate fi introdus după echivalentul românesc sau prin alternarea termenilor sinonimi.

În procesul de asimilare a anglicismelor pot apărea diverse capcane, precum „falși prieteni” (termeni străini cu formă identică sau apropiată, dar semnificație distinctă), construcții pleonastice sau termeni prost formați. Necunoașterea sensului, neatenția, graba sau neglijența contribuie la apariția acestor erori în presă. Se recomandă o atitudine critică față de avalanșa de termeni din limba engleză, evitând preluarea inutilă fără cercetare.

Reguli de scriere cu literă mică sau mare în limba română

Scrierea cu literă mică sau mare privește inițiala cuvintelor și, în cazul abrevierilor și simbolurilor, și celelalte poziții. Alegerea depinde de mai mulți factori:

• Poziția elementului în text: interiorul sau începutul unei comunicări, raportat la punctuație.
• Natura elementului: substantiv comun sau propriu, alte părți de vorbire, abrevieri, simboluri. Litera mică sau mare marchează caracterul de nume comun, respectiv propriu.
• Marcarea anumitor valori sau efecte stilistice: importanță, politețe sau, dimpotrivă, desconsiderare.
• Natura textului: obișnuit sau oficial, laic sau religios, poezie, corespondență, etichete, plăcuțe indicatoare, afișe, capete de tabel etc.

Există reguli obligatorii, dar și situații în care scrierea este facultativă. Scrierea ocazională a unor cuvinte contrar regulilor obișnuite nu este întotdeauna o greșeală. Probleme apar mai ales în cazurile în care același tip de cuvânt se scrie fie cu literă mică, fie cu literă mare, deosebit de dificilă fiind distincția între substantive comune și nume proprii, care se pot inversa în funcție de context.

Regulile de scriere cu literă mică sau mare diferă de la o limbă la alta și au variat în timp în limba română. Scrierea unităților de măsură și a simbolurilor acestora, precum și a altor simboluri de specialitate, este reglementată de normele domeniilor respective, nu de cele ortografice.

Scrierea cu literă mică

Se scriu, de regulă, cu litere mici:

• Substantivele comune și asimilate acestora, precum și toate celelalte părți de vorbire folosite izolat sau în interiorul propozițiilor și frazelor.
• Anumite abrevieri și simboluri.

Detaliind, se scriu cu litera mică:

• Primul cuvânt dintr-o comunicare, inclusiv acesta fiind un cuvânt de declarație, dacă urmează unei comunicări în vorbire directă (ex: „A adormit!” zice cucoana.).
• După puncte de suspensie, când între comunicări există o legătură strânsă (ex: „Se mișcă fata... clipește din ochi...”); dacă legătura nu este strânsă, comunicarea următoare începe cu literă mare.
• După alte semne de punctuație finale, când comunicarea anterioară este prezentată ca neîncheiată (ex: „Ce-i? popă? negustor?”).
• După două puncte, în afară de cazurile în care acestea precedă vorbirea directă sau un citat (ex: „Poarta țarinii era deschisă: intră pe ea.”).
• Când cuvântul face parte dintr-un citat în ghilimele neprecedat de două puncte (ex: „Strecura printre dinții albi și mărunți câte un „ah!” care-i umplea pieptul.”).

Substantivele comune (chiar dacă provin din nume proprii) folosite izolat sau în interiorul unei comunicări, care denumesc:

• Tipuri omenești denumite după nume proprii de personaje (ex: un adonis, un apolo, un don juan, un harpagon, un mitică, un păcală).
• Obiecte denumite după creatorul lor sau locul de proveniență (ex: un marghiloman; hațegana, o havană, olandă) - *Numele proprii folosite numai ocazional pentru a desemna obiecte se scriu cu literă mare.*
• Ființe mitice multiple (ex: ciclop, elf, gigant, iele, muză, nimfă, parcă, rusalcă, satir, sirenă, titan, trol).
• Funcții și calități (ex: avocat, cancelar, deputat, domn „domnitor”, general, han, ministru, pașă, prefect, premier, președinte, primar, prim-ministru, principe, rege, secretar de stat, senator, sultan, șah, voievod, vodă); se scriu cu literă mică și numele domeniilor la care se referă funcțiile (ex: ministrul de externe), dar denumirile oficiale complete se scriu cu literă mare.
• Sisteme economico-sociale (capitalism, feudalism), epoci geologice (mezozoic), perioade istorice relativ slab individualizate (epoca modernă, paleolitic, perioada contemporană), războaie care nu au nume unice (războaiele balcanice, punice) - *Denumirile epocilor istorice de importanță majoră se scriu cu literă mare.*
• Varietăți de plante și de animale, soiuri de vin, produse alimentare etc. (ex: aligote, angora, astrahan, băbească, buldog, cabernet, camembert, caniș, cornul-caprei, ionatan, merinos, sponcă, tigaie, țurcană) - *Pe etichete, numele unor produse se scriu cu literă mare.*
• Substantivele cu sens generic care nu fac parte din numele propriu al entităților geografice și administrativ-teritoriale care le urmează (ex: aleea Nucșoara, balta Călărași, băile Govora, bulevardul Nicolae Bălcescu, calea Floreasca, comuna Tudor Vladimirescu, fluviul Dunărea, insula Sfânta Elena, intrarea Popa Nan, județul Bistrița-Năsăud, lacul Gâlcescu, munții Carpați, orașul Dr. Petru Groza, parcul Herăstrău, pasul Bran, peninsula Florida, piața 1 Mai, republica Ucraina, râul Olt, strada Cuțitul de Argint, strada Pictor Luchian, șoseaua Mihai Bravul, vârful Ciucaș) - *Pe tăblițele indicatoare, în indicarea adresei, pe hărți etc., aceste substantive se scriu cu literă mare.*
• Punctele cardinale (în afară de cazurile când desemnează o regiune sau fac parte din nume de locuri) (ex: est).
• Toate celelalte părți de vorbire din interiorul unei comunicări, inclusiv:
  • Adjectivele din sintagme care denumesc varietăți de plante și de animale (ex: măr crețesc, cireșe pietroase) - *Asemenea adjective se scriu însă cu literă mare când desemnează o rasă.*
  • Pronumele de politețe (ex: dumneata, dumneavoastră) - *În corespondență, pronumele de politețe maximă se scrie cu literă mare.*
  • Cuvintele ajutătoare din componența unor nume proprii (articole, particule, prepoziții, conjuncții) din nume de persoane, aștri, entități geografice, instituții, sărbători (ex: Ludovic al XIV-lea, Ad al-Rahman, Ștefan cel Mare, Leonardo da Vinci, Charles de Gaulle, Andrea del Sarto, Joachim du Bellay, Abd el-Kader, Jeanne la Papesse, Ludwig van Beethoven, Friedrich von Schiller; Scroafa-cu-Purcei, America de Nord, Oceanul Înghețat de Nord, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Consiliul de Miniștri al..., Adunarea Națională a Republicii Franceze, Ziua Internațională a Femeii). *În poezia modernă, primul cuvânt al fiecărui vers; în poezia clasică, cu literă mare.*
• Abrevierile cuvintelor scrise cu literă mică (ex: a.c. = anul curent, acad. = academician, -ă, art. = articol, d-ta = dumneata, l = lățime, lt. = locotenent, m = metru).

Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obișnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic (ex: ceaușescu, pcr) sau grafic (ex: univers enciclopedic pe unele publicații ale editurii în cauză). Nu se mai consideră necesară reluarea regulilor, încetățenite, potrivit cărora se scriu cu literă mică substantivele comune care denumesc popoare, zilele săptămânii și lunile anului și disciplinele de învățământ (care în unele limbi se scriu cu literă mare).

Scrierea cu literă mare

Scrierea cu literă mare, fiind limitată la anumite situații, are ca efect punerea în evidență a cuvintelor. Situațiile în care se scrie cu literă mare în limba română sunt mai numeroase decât în franceză, dar mai restrictive decât în engleză sau germană.

Se scriu, de regulă, cu literă mare la inițială:

• Primul cuvânt dintr-o comunicare (chiar dacă este substantiv comun sau altă parte de vorbire), fie că este propoziție sau nu (ex: notă de subsol, titlu de coloană dintr-un tabel).
• Numele proprii (și asimilate acestora) folosite izolat sau în propoziții și fraze.
• În cazul numelor proprii compuse, scrierea cu literă mare poate privi toate componentele sau numai primul.
• Anumite abrevieri.
• Locuțiunile pronominale de politețe.
• Primul cuvânt al fiecărui vers în poezia de tip clasic (în poezia modernă, uneori, primul cuvânt al fiecărui vers este scris cu literă mică).

Detaliind, se scriu cu litere mari:

• Primul cuvânt dintr-o comunicare:
  • Când este izolată sau prima comunicare dintr-un text (ex: „Stau câteodată și-mi aduc aminte [...]”).
  • Când urmează după o alta, și anume: totdeauna când comunicarea precedentă se încheie cu punct final (ex: „Săniile porniră iar încet. Frigul creștea odată cu lumina.”).
  • De regulă, când comunicarea precedentă se încheie cu unul din celelalte semne de punctuație finale: semnul întrebării (ex: „Ce să facă? La mușteriu cu cioburi de sticlă nu putea merge.”), semnul exclamării (ex: „Patria mă cheamă! Nu mai pot sta un moment!”), puncte de suspensie, când între comunicări nu este o legătură strânsă (ex: „Aici nu-i nevoie de baba Anița... Noroc să deie Dumnezeu!”). Când între comunicări este o legătură strânsă, după aceste semne de punctuație se poate scrie și cu literă mică.
• La începutul unei comunicări în vorbire directă precedată de două puncte (și de linie de dialog sau de ghilimele) (ex: „Dl. Goe este foarte impacient și, cu ton de comandă, zice încruntat: - Mam-mare, de ce nu mai vine?”).
• La începutul unui citat precedat de două puncte (și încadrat, de regulă, între ghilimele) (ex: „Astfel se-ncheia proclamația..., cu acest frumos motto: „Evenimentele mari fac totdeauna să tacă micile pasiuni!””). *Un citat neprecedat de două puncte începe cu literă mică.*
• În corespondență, cereri etc., cuvântul cu care începe prima comunicare după formula de adresare urmată de virgulă (ex: „Domnule Director, Subsemnatul,... vă rog să binevoiți...” sau „Domnule Director, Vă rog să binevoiți...” ).
• Toate componentele (cu excepția, de regulă, a cuvintelor ajutătoare) numelor proprii (inclusiv ale unor unități lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează:
  • Persoane (prenume, patronime, nume de familie, supranume, pseudonime - inclusiv componentele lor provenite din nume de funcții, ranguri etc.) (ex: Ali-Pașa, Avădanei, Costapetru, Delavrancea, Elvira Popescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Hagichirea, Hagi-Tudose, Lev Nicolaievici Tolstoi, Mihai-Vodă, Moșandrei, Nababul, Păstorel, Rousseau, Vameșul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș). În unele nume de familie străine se scriu cu literă mare și articolul sau particulele din componența lor (ex: Gabriele D'Annunzio, Vittorio De Sica, Luca Della Robbia, Du Cange, Ibn Saud, Jean de La Fontaine, Le Corbusier, J.-L. Mac Adam, Eugene O'Neill, Vincent Van Gogh); *Substantivele care denumesc funcții, ranguri etc. și nu fac parte din numele propriu, precum și cuvintele ajutătoare din componența altor nume de persoană se scriu cu literă mică.*
  • Personaje religioase, mitologice, folclorice, literare (ex: Alah, Atotputernicul, Barbă-Albastră, Cenușăreasa, Don Juan, Dumnezeu, Făt-Frumos, Greuceanul, Harpagon, Isus Hristos, Mântuitorul, Mama-Pădurii, Păcală, Ra, Scaraoțchi, Sfarmă-Piatră, Sfânta Fecioară, Sfânta Măria, Sfânta Treime, Sfântul Constantin, Sfântul Duh, Tatăl „Dumnezeu”, Venus, Zeus); *Se scriu cu litere mari și alte realități cu caracter religios, ca Sfânta Scriptură, Sfântul Mormânt, Sfântul Munte, iar în textele bisericești și alte substantive (Atotștiitorul, Domnul nostru Isus Hristos, Părinte), precum și pronumele și adjectivele pronominale referitoare la Dumnezeu sau la Isus Hristos (ne rugăm Ție, Doamne; mare mila Ta).* *Substantivele comune provenite din nume proprii care denumesc tipuri omenești și cele care desemnează personaje mitologice multiple se scriu cu literă mică.*
  • Animale (ex: Azor, Bubico, Duman, Grivei, Joiana, Murgu, Plăvan, Zefir).
  • Entități geografice sau administrativ-teritoriale (ex: Africa Centrală, America de Nord, Băile Herculane, Bolintin-Deal (localitate), Craiova, Franța, Govora-Băi, Himalaia, Marea Britanie, Orientul Mijlociu, Popești-Leordeni, Susai, Țara Românească „Muntenia”), inclusiv numele punctelor cardinale care constituie al doilea element al unui toponim compus (ex: București-Nord (gară), Devcea-Vest (localitate), Europa Centrală, Europa de Est, Polul Sud), precum și prepozițiile, numeralele ș.a. aflate pe primul loc (ex: După Deal (sat), Între Gârle (stradă), La Om (vârf de munte), Trei Brazi (cabană)). *Termenii generici care nu sunt incluși în denumirea geografică propriu-zisă se scriu cu literă mică, la fel, de regulă, sintagma țările române, care nu a fost niciodată numele propriu al unei unități.*
  • Aștri și constelații (ex: Cornul-Caprei, Marte, Saturn, Ursa-Mare, inclusiv Luna, Pământul, Soarele în terminologia astronomică).
  • Marile epoci istorice (chiar dacă nu reprezintă evenimente) și evenimentele istorice majore (ex: Antichitatea, Evul Mediu, Renașterea; Comuna (din Paris), Reconquista, Reforma, Risorgimento, Unirea Principatelor), inclusiv războaiele de anvergură (ex: Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial) sau cu nume unic (ex: Războiul celor Două Roze, Războiul de Independență, Războiul de Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani), precum și manifestări științifice, culturale, artistice, politice (ex: Conferința Națională a Partidului X). *Denumirile epocilor geologice și istorice mai slab individualizate, precum și ale războaielor care nu au nume proprii se scriu cu literă mică.*
  • Sărbători laice (naționale și internaționale) sau religioase (indiferent de cult) (ex: Anul Nou, Crăciun(ul), 1 Decembrie, Duminica Tomei, Înălțarea, Întâi Mai, Înviere(a), Paște(le), Patruzeci de Sfinți, Purim, Ramadan, Schimbar).

Probleme contemporane în utilizarea majusculelor

Astăzi, limba română scrisă pare guvernată de un anumit haos în privința utilizării majusculelor. Deși scrierea lor este normată de lingviști, există două probleme semnificative: echivocul (apariția majusculei din considerente stilistice sau în cazul denumirilor de instituții) și lipsa de vigilență a specialiștilor sau vocea lor prea slabă în contextul actual.

Normarea folosirii majusculei se regăsește în lucrări de referință precum Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM). La data apariției DOOM 2 (2005), asaltul majusculei nu era atât de intens. Acesta s-a intensificat treptat din două cauze principale: paralele improprii cu limba engleză și limbajul juridico-administrativ internațional. La momentul respectiv, anumite greșeli nu erau frecvente, deci nu necesitau precizări suplimentare.

Lucrările normative prevăd situațiile în care se folosesc literele mari, dar nu corectează contextele de utilizare eronată. Oricum, ar fi dificil ca un dicționar să țină pasul cu semnalarea tuturor greșelilor. O lucrare normativă stabilește cadrul de referință, iar sancționarea greșelilor se face prin articole, studii sau intervenții mediatice. Din păcate, presa și televiziunile sunt adesea cele care propagă greșelile, prin titluri sau subtitrări.

Există și situații echivoce, cu dublete grafice (literă mică-literă mare). Astfel, este permisă folosirea literei mari atunci când vrem să accentuăm o idee (ex: „E important să rămâi Om”, „El este îndrăgostit de Frumosul din artă”, „Acesta a fost Bunicul meu”).

Atenția trebuie sporită în privința numelor de instituții, unde apar, de asemenea, dublete grafice. Substantivul comun, generic, este grafiat cu minusculă (ex: „Mergem la muzeul Antipa”). Dar atunci când denumirea este oficială și completă, substantivul devine parte a unui nume propriu compus (ex: „Mergem la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa””). Substantivul „guvern” se scrie cu literă mare doar în denumirea oficială și completă: Guvernul României. Există și situația când substantivul comun s-a integrat efectiv în denumire și se scrie tot timpul cu literă mare (ex: Muzeul Satului).

În cazul denumirilor geografice, un substantiv comun devine propriu (grafiat cu majusculă) dacă face parte dintr-un substantiv propriu compus (ex: Lacul Roșu (dar lacul Vidraru), Râul Doamnei (dar râul Argeș), Munții Aninei (dar munții Carpați)).

În afara acestor dublete, reglementările sunt clare. Este inexplicabil, așadar, de ce se folosesc eronat majuscule pentru nume de luni, zile ale săptămânii (ex: „Azi e Vineri, 24 Septembrie?!”), nume de popoare, discipline școlare etc. Aceste obiceiuri sunt simple anglicisme.

Un alt domeniu asaltat de majuscule este cel juridico-administrativ. Denumiri de organizații, instituții, legi și regulamente fundamentale folosesc majuscule (ex: Vânzător, Cumpărător, Contract, Proprietate, Preţ, Avans, Garanţie, Forţă Majoră, Clauză Compromisorie, Client, Furnizor, Acord). Chiar și în învățământ se observă folosirea abuzivă a majusculei pentru substantive comune precum: școală, cancelarie, director, proces-verbal (corect: Am redactat un proces-verbal), raport de activitate, consiliu profesoral (corect: S-a întrunit consiliul profesoral).

Explicația acestei tendințe poate fi frica de a nu fi acuzați de scrierea cu literă mică, considerată uneori o greșeală mai gravă, sau hipercorectitudinea, care poate fi o formă de snobism intelectual. De asemenea, frica de administrația birocratică determină utilizarea majusculei pentru a evita acuzații de lipsă de politețe (ex: „Dumneavoastră”). Totuși, DOOM2 precizează că se scrie „dumneavoastră, dvs, dv”, iar majuscula apare pentru locuțiunile pronominale de politețe (ex: Alteța Sa, Măria Sa).

Practic, mergând în jos pe ierarhia unei structuri, se observă o creștere a utilizării majusculelor. Se întâlnesc cazuri în care consilieri scriu chiar și în mesaje de telefon „domnul Deputat X”, deși „deputat” este un simplu substantiv comun.

Greșelile specifice limbii vorbite, ținând de context, emoție sau fluxul vorbirii, sunt scuzabile. De asemenea, unele greșeli de scriere sau pronunție regională sunt pardonabile. Cu toate acestea, asaltul majusculelor, nestingherit, primejduiește efectiv peisajul limbii scrise, dând impresia unei concurențe cu limba germană.

Ar fi de dorit o vigilență publică în chestiunea majusculelor. Similar modului în care mulți corectează un „mi-ar place” sau o lipsă a lui „pe (care)”, ar fi benefic să semnalăm, cu politețe, lipsa de justificare pentru multe majuscule folosite astăzi. Rolul principal revine specialiștilor, care ar trebui să continue să informeze publicul prin studii și intervenții mediatice despre cum să vorbim și să scriem corect.

tags: #mentioneaza #scrierea #cu #majuscule #a #subastantivuli