Limba maghiară (magyar nyelv ['mɒɟɒr 'ɲɛlv]) este o limbă fino-ugrică, aparținând ramurii ugrică a acestei familii lingvistice. Cele mai apropiate limbi de maghiară sunt hantî (tradițional numită ostiacă) și mansi (tradițional vogulă). Limba maghiară este vorbită de aproximativ 12,6 milioane de persoane, dintre care 9,8 milioane locuiesc în Ungaria.
Maghiara este limba oficială a Ungariei și, prin urmare, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. De asemenea, este o limbă de uz oficial în Serbia, alături de limba sârbă, în localitățile unde cel puțin 15% din locuitori aparțin minorității maghiare. Maghiara este recunoscută ca limbă minoritară în Austria, Croația, România, Slovacia, Slovenia și Ucraina.
Originea și istoria limbii maghiare
Istoria limbii maghiare începe acum aproximativ 3000 de ani, la est de munții Urali, în regiunea fluviului Obi. Pe parcursul migrației ungurilor spre sud-vest, limba lor a fost influențată de limbile turcice și iraniene.
În secolul al XVI-lea, limba maghiară a cunoscut o dezvoltare semnificativă datorită literaturii laice și, mai ales, primelor tipărituri în limba maghiară, care au inclus traduceri ale textelor biblice realizate de catolici și protestanți. În perioada dintre secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, în Principatul Transilvaniei, maghiara a devenit pentru prima dată limbă de stat.
Secolul al XIX-lea a marcat formarea limbii naționale unitare și fixarea normelor limbii standard. Acest proces a fost realizat prin activitatea cărturarilor, denumită „înnoirea limbii”, care a vizat eliminarea influențelor latine și germane, precum și prin lucrările normative ale Societății Științifice Maghiare.
Caracteristici lingvistice
Fonologie
Sistemul fonologic al limbii maghiare standard este alcătuit din șapte perechi de vocale, fiecare având o variantă scurtă și una lungă, și din 25 de consoane, fiecare cu o variantă scurtă și una lungă. În limba maghiară, accentul este tonic (de intensitate), similar cu cel din limba română. Cuvintele mai lungi pot prezenta mai multe accente, dintre care unul principal.
Morfologie și sintaxă
Maghiara este o limbă aglutinantă, o trăsătură distinctivă față de majoritatea limbilor indo-europene, dar care o apropie de limbile din propria familie și de limbi din alte familii, precum turca și japoneza. Lingviștii diferențiază sufixele în:
- Sufix lexical (képző)
- Sufixe gramaticale (jel și ragok):
- jel: indică pluralul și posesia.
- ragok: exprimă cazurile și persoana verbului (asemănătoare cu desinențele).
Gramaticile limbii maghiare iau în considerare următoarele categorii gramaticale ale verbului: diateza, modul, timpul, numărul (singular și plural) și persoana. Modurile verbale considerate sunt cele predicative sau personale. Modul indicativ are trei timpuri: prezent, trecut și viitor. Diferențele exprimate în română prin imperfect, perfect compus și mai mult ca perfect sunt redate în maghiară prin prefixe verbale și prin context.
Substantivul prezintă o paradigmă cazuală bogată, cuprinzând aproximativ 18 cazuri, cu un sistem bine dezvoltat pentru exprimarea raporturilor spațiale (locul unde are loc un proces, cel spre care se face o deplasare și cel de la care se face o deplasare).
Posesia se exprimă cu ajutorul sufixelor adăugate la obiectul posedat sau la posesor, maghiara neavând un adjectiv posesiv distinct.
Numeralul cardinal are, în general, două forme: una utilizată la numărare sau ca atribut, și alta ca denumire a cifrei sau numărului respectiv. Gramaticile maghiare includ și "numeralelor nehotărâte", precum sok (mult/mulți) și kevés (puțin/puțini).
Adverbele de loc prezintă un sistem triplu de exprimare a direcției (spre, unde, dinspre), similar cu cel al unor desinențe cazuale.
Pronumele personale au forme cazuale care nu se formează prin adăugarea unei desinențe la nominativ, ci prin utilizarea directă a desinențelor cazuale, la care se adaugă sufixe posesive. Spre deosebire de limba română, maghiara are doar pronume posesive, nu și adjective pronominale posesive.
Verbele auxiliare includ nu doar pe cele care formează timpuri verbale compuse, ci și pe cele aspectuale, modale și copulative. Există, de asemenea, verbe "cvasiauxiliare", cu un conținut noțional parțial.
Postpozițiile sunt cuvinte funcționale ce exprimă roluri sintactice similare complementelor indirecte și circumstanțiale din gramatica română. Singurul cuvânt asemănător unei prepoziții este mint, atunci când are sensul de "în calitate de".
Verbele maghiare sunt frecvent prevăzute cu prefixe cu o natură distinctă față de cele din limba română. Particula, în gramatica maghiară, este un cuvânt gramatical ce nu poate primi afixe și nu intră în raporturi morfologice sau sintactice cu alte cuvinte.
Cuvântul propoziție de interacțiune este folosit pentru a stabili o legătură cu destinatarul comunicării și include formule de salut, cuvinte afirmative, negative și injonctive. Cuvântul modalizator caracterizează atitudinea vorbitorului față de conținutul enunțului.
Sintaxa limbii maghiare utilizează terminologia specifică tradusă în română. Propozițiile coordonate pot fi legate prin juxtapunere sau conjuncții.
Statutul limbii maghiare în România și în lume
În România, limba maghiară este vorbită de aproximativ 1.259.914 persoane, conform datelor recensământului. Maghiara poate fi utilizată în administrația locală în localitățile unde populația de naționalitate maghiară depășește 20% din total. Aproape 160.000 de elevi învață în limba maghiară în România.
Studiile indică o tendință ca, la grădiniță, procentajul copiilor înscriși în instituții maghiare să fie mai mare decât ponderea populației maghiare din localitate. Cu toate acestea, pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, mulți etnici maghiari aleg școli în limba română, în special la nivel de liceu, datorită rezultatelor mai bune la examenele naționale. În același timp, crește numărul celor care aleg să studieze în Ungaria.
Există o dezbatere privind performanța elevilor maghiari la examenele de limba română. Datele arată că un procent semnificativ dintre aceștia obțin note sub 5 la Evaluarea Națională. Această situație a determinat inițiative de sprijinire a învățării limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv prin proiecte finanțate de Uniunea Europeană.
În Serbia, maghiara are statut de limbă de folosință oficială în localitățile unde minimum 15% din populație este de etnie maghiară.
În Slovenia, limba maghiară este oficială în localitățile unde există "comunități naționale" maghiare.
Pe lângă țările vecine cu Ungaria, unde maghiarii au statut de minoritate națională, există numeroși vorbitori de limbă maghiară și în emigrație, cele mai mari comunități fiind în Statele Unite ale Americii.
Împrumuturi lingvistice și influențe
Limba maghiară a înregistrat numeroase împrumuturi lingvistice, cele mai multe provenind din limbile slave (27%), urmate de cele latine (25%), germane (17%) și turcice (16%). De asemenea, există influențe din limbi iraniene, romanice (italiană, franceză, română) și din limba engleză.
Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului sunt cele mai importante, incluzând crearea spontană de cuvinte (interjecții, onomatopee), formarea prin derivare și compunere, precum și crearea conștientă prin aceleași metode.
Termeni precum száz (100) și ezer (1000) sunt de origine iraniană. Cuvinte comune precum medve (ursul) sau barát (tovarăș, călugăr, din slavonul brat) sunt împrumuturi slave. Zilele săptămânii și cuvântul munka (muncă) sunt, de asemenea, de origine slavă.
Se observă o anumită asemănare între limba maghiară și limbile fino-ugrice, precum finlandeza și estona, în special pe plan fonetic (armonia vocalelor) și morfologic (posibilități de derivare și îmbogățire a vocabularului). Ambele limbi posedă un sistem bogat de cazuri, deși există și diferențe notabile, cum ar fi lipsa partitivului în maghiară.
Un exemplu de cuvânt asemănător între finlandeză și maghiară este propoziția "Peștele înoată pe sub apă":
- Finlandeză: Kala ui veden alla.
- Maghiară: A hal úszik a víz alatt.
Originile maghiarilor
Mituri și teorii despre originea limbii maghiare
Asocierea cu hunii: Această teorie, populară în secolul al XIX-lea, presupune o rudenie genetică între limba maghiară și limba hunilor. Cu toate acestea, nu există dovezi lingvistice concrete pentru a susține această legătură, deoarece limba hunilor este în mare parte necunoscută. Numele "Attila" nu oferă, de asemenea, indicii clare despre originea lingvistică.
Teoria fino-ugrică: Aceasta este teoria predominantă predată în școli, care plasează maghiara în familia limbilor fino-ugrice, parte a familiei limbilor uralice. Deși există asemănări, diferențele dintre maghiară și alte limbi fino-ugrice sunt semnificative.
Teorii despre influențe multiple: Unii lingviști sugerează că limba maghiară ar putea fi o limbă hibridă, influențată semnificativ de limbile turcice, iraniene și slave, datorită migrațiilor și contactelor istorice. De exemplu, numeroase cuvinte din domenii precum numeralele, numele de animale sau termeni uzuali sunt de origine iraniană sau slavă.
Teoria areală: Această perspectivă consideră că limba maghiară, la fel ca alte limbi din regiune, a fost influențată de contactele cu limbile vecine, ducând la similitudini structurale și lexicale fără a implica o rudenie genetică directă.
Articolul hotărât: Un aspect interesant al limbii maghiare este prezența unui articol hotărât (a/az), o trăsătură comună cu limbile indo-europene (precum germana der/die/das sau engleza the), dar rară în alte limbi aglutinante sau din alte familii.
Cazurile gramaticale: Bogăția sistemului de cazuri din limba maghiară, cu aproximativ 18 cazuri, permite o exprimare nuanțată a raporturilor gramaticale, în special a celor spațiale.
