Avortul este considerat un păcat înfricoșător, o ucidere deosebit de gravă, deoarece vizează prunci nebotezați. Există credința că, dacă o femeie alege să facă avort, ceilalți copii ai săi vor plăti prin boli sau accidente.
În ziua de azi, părinții care recurg la avorturi pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. Odinioară, dacă se năștea un copil bolnav, acesta era botezat și, chiar dacă murea, devenea un îngeruș, iar familia și ceilalți copii se bucurau de binecuvântarea divină. Acum, copiii sănătoși sunt uciși prin avorturi, în timp ce copiii bolnavi sunt ținuți în viață, iar aceștia, la rândul lor, pot da naștere unor noi generații de copii bolnavi.
Un alt argument adus împotriva avortului se referă la supragenerarea populației și la lipsa resurselor. Cu toate acestea, se subliniază existența unor suprafețe necultivate și a pădurilor care ar putea fi transformate în plantații, asigurând astfel resurse pentru toți. Se menționează paradoxul în care, în unele locuri, grâul arde, fructele sunt aruncate, iar în alte părți oamenii mor de foame.
Avortul este reiterat ca fiind o ucidere deosebit de gravă, mai ales din perspectiva pruncilor nebotezați. O înfricoșătoare vedenie din anul 1984, trăită într-o noapte de marțea din Săptămâna Luminată, a întărit această convingere.
În acea vedenie, autorul a văzut un ogor semănat cu grâu, care reprezenta cimitirul cu sufletele care vor învia. În contrast, o zonă sterpă, plină de stânci și prăpăstii, care vuia de vaiete sfâșietoare, era locul unde se aflau sufletele copiilor uciși prin avorturi. Experiența a provocat o mare durere și suferință.
Se consideră necesară o implicare a statului și a bisericii pentru a informa lumea despre consecințele scăderii natalității. Preoții ar trebui să explice că legea avorturilor contravine poruncilor evanghelice, iar medicii să vorbească despre pericolele avortului pentru sănătatea femeii. Se regretă pierderea fricii de Dumnezeu și transmiterea acestei lipse generațiilor următoare, ceea ce explică legiferarea avorturilor și a căsătoriilor civile.
Toate păcatele sunt considerate grave și "lucruri ale întunericului", conform Apostolului Pavel. Uciderea este un păcat împotriva Duhului Sfânt și strigător la cer, deoarece viața este cea mai scumpă. Chiar și cele mai mici vietăți își apără viața, cu atât mai mult omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Aspecte Teologice și Canonice
Au copiii avortați suflet?
Da, copiii avortați au suflet. Acesta este zidit din clipa zămislirii, conform cuvintelor proorocului Ieremia: "Doamne, Tu zidesti duhul omului întru zămislire." Sămânța bărbatului și a femeii este vie, iar în clipa împreunării s-au zidit atât sufletul, cât și trupul.
Ce se zidește întâi la om?
Întâi se zidește sufletul, apoi trupul ia forma după suflet.
Consecințele Avortului
Pentru un copil avortat, mama nu are voie să se împărtășească timp de 20 de ani. Considerând că pruncul este viu încă din clipa zămislirii, chiar și de la stadiul de sămânță, orice acțiune de a-l pierde este considerată ucidere de oameni.
Există iertare pentru acest păcat prin spovedanie și prin îndeplinirea canonului rânduit. Nu există păcat de neiertat, cu excepția celui nepocăit și nemărturisit.
Unde se află sufletele copiilor avortați?
Sufletele copiilor avortați se află într-un loc intermediar, unde nu este nici întuneric, nici lumină, unde nu se bucură, dar nici nu se chinuiesc. Aceștia strigă la Dumnezeu pentru că sunt lipsiți de bucuria feței Sale, neavând parte de lumina soarelui sau de frumusețile lumii, fără a fi comis vreun păcat. Glasul lor se înalță la Dumnezeu, iar El va cere sufletele din mâinile mamelor ucigașe. Părinții care au comis acest păcat și fac canon pot elibera copiii lor din acea stare.
Canon pentru cei care se feresc să nască copii
Cei care se păzesc să nu facă copii sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie timp de doi ani.
Situația femeilor care au pierdut copii fără voia lor
O femeie bolnavă care a pierdut un copil fără voia ei trebuie să se spovedească și să își facă canonul rânduit. Dacă nu face canonul în această lume, îl va suporta în lumea de dincolo. Canonul pentru cei care au pierdut copii fără voie este limitat la doi ani de la Sfintele Taine.
Se atrage atenția asupra mentalității greșite conform căreia avortul unui copil de o lună sau trei săptămâni ar fi mai puțin grav. Se subliniază că, din clipa zămislirii, copilul are atât trup, cât și suflet, chiar dacă forma sa este asemănătoare unei semințe de cânepă sau mai mică.
Recomandarea este ca cei care au căzut în acest păcat să se silească să se mărturisească și să-și facă canonul în această lume, pentru a evita canonul veșnic. Păcatul avortului s-a înmulțit și este strigător la cer, aducând osândă vremelnică și veșnică.
Responsabilitatea Morală și Socială
Femeile nu sunt singurele responsabile pentru conceperea unui copil; acesta este rodul unei iubiri, fie ea legitimă sau nu, binecuvântată sau nu. Biserica condamnă acest păcat și crimă, considerată o dublă crimă: suprimarea vieții prupului firav și uciderea premeditată a sufletului, lipsit de posibilitatea de a primi Lumina Botezului.
Mântuitorul Hristos face distincție între persecutorii pământești și diavol, marele persecutor al sufletelor. Păcatul avortului este o crimă totală, a trupului și a sufletului, pentru care este necesară pocăința și plângerea până la moarte, chiar și după spovedanie și canon.
Se subliniază că, în multe cazuri, bărbatul este autorul moral al crimei. Femeile, prin natura lor, se împlinesc prin naștere și vocația de izvorâtoare de viață. Atunci când sunt singure, speriate de consecințe, sau lipsite de suport moral, femeile pot fi conduse la avort. Bărbații, prin gestul lor, scapă de responsabilitate, folosind eufemisme precum "întrerupere", în loc de "omor".
Femeia este adesea lăsată pradă disperării, iar lipsa suportului familial și social o poate condamna la ucidere. Se menționează că părinții pot acuza și stigmatiza o fată însărcinată, contribuind la decizia de avort.
Canoanele Bisericii Ortodoxe față de crima intrauterină sunt justificate și necesare, impunând un canon aspru de pocăință, rugăciune și milostenie. Acest canon ar trebui extins și la cei care au sfătuit, poruncit sau forțat femeia să avorteze. Accentul trebuie pus pe susținerea vieții, nu doar pe interdicția avortului.
În contextul actual, se discută despre Drepturile Omului, dar dreptul copilului de a fi născut nu este specificat în legislația internațională sau promovată de Organizația Mondială a Sănătății. Legalizarea avortului, ca în cazul Irlandei sau New York-ului, este văzută ca o victorie a liberalismului progresist, dar aceasta este considerată inutilă și inconsistentă.
Biologia confirmă faptul că embrionul este un organism viu, cu un cod genetic complet. Chiar și o persoană pro-avort, dacă este întrebată dacă își dorește un copil, va răspunde afirmativ. Se propune un exercițiu de imaginație: prezentarea copilului nenăscut ca pe un "neant", un "glob de carne" fără valoare etică sau morală, pentru a demonstra absurditatea argumentelor pro-avort.
S-a constatat că, în Polonia și Irlanda, legalizarea avortului a generat o euforie nejustificată. Susținerea vieții este considerată o alegere naturală, deoarece omul este "setat" să iubească viața. Astfel, pentru pruncul nenăscut, neputincios și neapărat, ar trebui aleasă viața.
Contextul Românesc și Perspectiva Pastorală
În România, avortul nu este tratat cu seriozitatea necesară, iar implicațiile sale dramatice nu sunt pe deplin analizate. Termenul "avort" este considerat prea elegant, în contrast cu "pruncucidere" sau "sfâșierea pruncului". Se anticipează acuzații de "hate-speech", dar se insistă pe realitățile cu care ne confruntăm.
Mulți preoți, ca păstori duhovnici, consideră că există multe femei care trec prin situații dramatice. O sarcină neprevăzută la o femeie necăsătorită este adesea considerată o rușine, mai ales în mediul rural. O fată care avortează, fără ca nimeni să știe, este considerată mai de cinste decât o femeie necăsătorită care decide să aducă pe lume pruncul, aceasta din urmă fiind supusă oprobiului comunității.
Se consideră că femeia care decide să nască este bineplăcută lui Dumnezeu, iar copilul este un dar. Înțelegând situațiile de criză ale femeilor singure, se sugerează apelul la preot pentru sfat. Deși femeia se poate aștepta la propunerea de a nu avorta, un preot ar putea oferi suport, angajându-se să ajute la creșterea copilului.
Mărturii și Conștientizarea Păcatului
O mărturie zguduitoare descrie experiența unei femei care a ales avortul, considerându-l o simplă "îndepărtare a unei bucăți de carne" și o piedică în calea comodității. Ea și-a împietrit inima și mintea pentru a nu simți nimic, negând realitatea faptei sale.
După șase ani, a rămas însărcinată extrasuterin, iar durerea pentru copilul pierdut involuntar a adus-o la conștientizarea propriei crime. Chinurile iadului i s-au părut blânde în comparație cu grozăvia faptei sale. Ea regretă că le-a ucis nu doar trupurile, ci și sufletele copiilor săi, lipsiți de mormânt și nume.
Toate mărturiile mamelor care și-au ucis pruncii în pântece au în comun realizarea gravitații păcatului abia după comiterea crimei. Viața curmată nu poate fi înlocuită. Înainte de avort, femeile își anestează conștiința, considerând darul vieții o masă amorfă de celule. Argumentele aduse, precum lipsa responsabilității sau căutarea plăcerii, se întemeiază, în realitate, pe lipsa credinței în Dumnezeu.
Mărturiile și imaginile legate de avort, deși cutremurătoare, nu schimbă realitatea cumplită a uciderii celor mai nevinovate ființe. În spitalele din România, "sângele nevinovat nu contenește să curgă". Medicii, preocupați de "afacerea" numită avort, neglijază protejarea vieții.
Legile din România sunt considerate împotriva vieții, iar Legea Divină nu mai prezintă interes. Școala și familia promovează ideologia conform căreia femeia este stăpână pe propriul corp, având drept de viață și de moarte asupra copilului. Societatea, prin diverse mijloace (filme, reclame, educație sexuală), îndeamnă la desfrânare.
După două decenii de la revoluție, în care au fost curmate peste 22 de milioane de vieți, se ridică întrebarea despre cum poate arăta o societate formată majoritar din "ucigași ai copiilor". Se reiterează apelul: să apărăm copiii nenăscuți! Să-i lăsăm să se nască! Ei sunt salvarea și binecuvântarea neamului, viitorul nostru, prin care Dumnezeu își întinde mâna mântuitoare.
