Distocia de origine maternă: Cauze, simptome și management

Distocia la naștere, cunoscută și sub denumirea de travaliu distocic, reprezintă o complicație potențială a travaliului, în care fătul nu poate fi expulzat în condiții de siguranță, atât pentru el, cât și pentru mamă. Aceasta se poate manifesta prin coborârea limitată a fătului în canalul de naștere, înaintarea dificilă a acestuia sau prin travaliul care nu avansează, în ciuda existenței unor contracții uterine normale.

Istoric, distocia la naștere a constituit o cauză importantă de mortalitate maternă și perinatală. Cu toate acestea, progresele recente în medicină, monitorizare și, în special, în intervențiile chirurgicale, precum operația de cezariană, au contribuit la scăderea semnificativă a riscurilor asociate cu această afecțiune.

Distocia la naștere desemnează orice dificultate apărută în desfășurarea travaliului și expulzarea normală a fătului, care face ca nașterea să fie anormal de lungă, dificilă sau, în anumite cazuri, imposibilă fără intervenție chirurgicală, cum ar fi operația de cezariană.

Este important de subliniat că nu fiecare travaliu care durează mai mult decât media este considerat o distocie. Într-un travaliu normal, contractiile uterine sunt regulate, colul uterin se dilată progresiv, iar fătul coboară treptat prin canalul de naștere până la expulzarea completă. În cazul distociei, se observă o afectare a uneia sau mai multor etape specifice ale travaliului.

Printre situațiile clinice specifice distociei se numără cele în care contractiile uterine sunt prea slabe sau ineficiente, colul uterin nu se dilată corespunzător, iar pelvisul matern nu permite trecerea fătului. De asemenea, fătul poate adopta o poziție anormală, care îngreunează sau împiedică expulzia.

Pentru mamă, distocia implică prelungirea travaliului, cu epuizare fizică și psihică, un risc crescut de hemoragie postpartum, rupturi ale canalului de naștere, infecții și, în cazuri severe, complicații amenințătoare pentru viață. Pentru făt, riscurile pot include hipoxia (lipsa de oxigen), traumatisme obstetricale, leziuni neurologice, fracturi osoase (claviculă, humerus), pneumotorax și, în cazuri foarte severe, deces perinatal.

Tipuri de distocie și mecanismele afectate

Distocia poate fi clasificată în funcție de mecanismul afectat, existând două forme principale: distocii dinamice și distocii mecanice.

Distocia dinamică

Aceasta se referă la problemele asociate cu contracțiile uterine și efortul matern de a asigura expulzia fătului. Dacă uterul nu se contractă cu suficientă forță sau dacă contracțiile uterine sunt neregulate și ineficiente, travaliul nu progresează. Acest tip de distocie este caracterizat de:

  • Contracții uterine hipotonice: slabe, neregulate și ineficiente, ducând la o dilatare cervicală insuficientă și la o coborâre lentă a fătului.
  • Discinezii uterine: anomalii ale ritmului și coordonării contracțiilor uterine, care pot împiedica dilatarea colului și progresia travaliului.

Distocia mecanică

Distocia mecanică apare atunci când există un obstacol fizic între făt și canalul de naștere, chiar dacă contracțiile uterine sunt normale și eficiente. Această formă de distocie poate avea la bază mai mulți factori:

  • Anomalii ale pelvisului matern: Pelvisul îngust sau anormal format poate bloca trecerea capului fetal. Se evaluează dimensiunea, forma și structura bazinului osos.
  • Anomalii fetale: Caracteristicile fătului, cum ar fi dimensiunea (macrosomie fetală), poziția anormală (prezentații nefavorabile) sau malformațiile, pot constitui obstacole în calea nașterii.
  • Anomalii ale părților moi genitale: Deși mai rare, pot exista obstacole în canalul de naștere datorită unor tumori, cicatrici sau malformații ale colului uterin, vaginului sau perineului.

Un caz specific de distocie mecanică este cel legat de poziția fătului. Poziția ideală pentru naștere este cea în prezentație cefalică, cu fața spre spatele mamei și bărbia în piept. Anomalii frecvente ale poziției includ:

  • Prezentația pelviană: fătul este poziționat cu șezutul sau picioarele primele în canalul de naștere.
  • Prezentația occipitală posterioară: capul fătului este în jos, dar fața este orientată spre abdomenul mamei, nu spre coloana vertebrală.
  • Prezentația transversală: fătul este poziționat orizontal în uter.
  • Prezentația facială: capul fătului este în jos, dar gâtul este hiperextins.

Un exemplu de clasificare a distociei, conform ICD-10, este O33 - Ingrijiri acordate mamei pentru o disproportie feto-pelviana cunoscuta sau suspectata, care include subcategorii precum O33.1 (disproportie datorita bazinului matern ingust) și O33.5 (disproportie datorita fatului anormal de mare).

Ilustrație schematică a diferitelor prezentări fetale în timpul travaliului: prezentare cefalică, pelviană, transversală, facială.

Diagnosticul distociei la naștere

Stabilirea diagnosticului de distocie se bazează pe monitorizarea atentă a travaliului. Medicul specialist va evalua:

  • Dilatarea colului uterin: Progresia dilatarii este esențială pentru a detecta o eventuală stagnare.
  • Coborârea fătului: Urmărirea mișcării fătului prin pelvis.
  • Eficiența contracțiilor uterine: Frecvența, intensitatea și durata contracțiilor.

În acest scop, se utilizează partograma, un grafic special care înregistrează evoluția travaliului și permite detectarea timpurie a abaterilor de la norma. Partograma urmărește parametrii cheie precum dilatarea cervicală, stația fătului, frecvența contracțiilor uterine și parametrii vitali materni și fetali.

O parte din clasificarea ICD-10 relevantă pentru distocie include coduri precum O32 (Ingrijiri acordate mamei pentru o prezentatie anormala a fatului) și O33 (Ingrijiri acordate mamei pentru o disproportie feto-pelviana).

Managementul și tratamentul distociei

Distocia la naștere poate fi gestionată eficient în prezent. Opțiunile de management depind de cauza și severitatea distociei:

Intervenții medicale

  • Stimularea travaliului: Dacă problema este reprezentată de lipsa sau ineficiența contracțiilor, se poate administra oxitocină sau se pot utiliza alte metode de stimulare a travaliului.
  • Manevre obstetricale: În cazul obstacolelor mecanice sau fetale, se pot efectua manevre pentru deblocarea canalului de naștere. Acestea pot include:
    • Rotația bebelușului.
    • Aplicarea presiunii în zona pelvină.
    • Modificarea poziției mamei (de exemplu, ridicarea picioarelor și apăsarea coapselor pe abdomen).
    • Epiziotomia (incizia perineului) pentru a lărgi deschiderea vaginală și a facilita nașterea.
    Este important de menționat că manevrele obstetricale pot crește riscul de fractură de claviculă și de humerus la nou-născut.
  • Nașterea asistată: În cazul unui travaliu prelungit, medicul poate utiliza instrumente precum forcepsul (asemănător unui clește) sau vacuumul (o ventuză) pentru a extrage parțial fătul din canalul de naștere. Aceste instrumente prezintă însă anumite contraindicații.
  • Operația de cezariană: Atunci când manevrele obstetricale nu au succes sau când există un risc iminent pentru mamă sau făt, cezariana de urgență devine cea mai sigură soluție.

La Maternitatea SANADOR, pacientele beneficiază de servicii medicale de înaltă calitate, inclusiv posibilitatea intervenției chirurgicale prin operație de cezariană în caz de complicații, precum și de o secție de Anestezie și Terapie Intensivă performantă.

Livrare cu forceps

Prevenția distociei la naștere

Deși nu există metode care să garanteze prevenția completă a distociei la naștere, anumite măsuri pot contribui la reducerea riscului:

  • Monitorizarea sarcinii: Evaluarea corectă a factorilor de risc încă din timpul sarcinii, prin ecografii pentru estimarea greutății fetale și examen clinic pentru aprecierea dimensiunilor pelvisului matern.
  • Menținerea unei greutăți normale: O dietă echilibrată și mișcarea zilnică pot preveni un câștig ponderal excesiv, care poate contribui la macrosomia fetală și la dificultăți în travaliu.
  • Managementul travaliului: În anumite cazuri, poate fi considerată administrarea de oxitocină pentru inducerea contracțiilor uterine și a dilatației cervicale, contribuind astfel la prevenirea distociei.
  • Suportul pacientei: Încurajarea și susținerea activă a pacientei de către echipa medicală pe parcursul travaliului sunt esențiale. Implicarea activă a mamei, mai ales în prima parte a travaliului, poate fi benefică.

La Maternitatea SANADOR, pacienții beneficiază de tehnologie medicală de top pentru diagnostic avansat și tratament eficient, asigurând cele mai bune îngrijiri medicale, inclusiv pentru nou-născuții prematuri sau cu nașteri dificile.

tags: #distocii #de #origine #materna