Situația avortului în România, unde legislația permite avortul la cerere până la 14 săptămâni, dar spitalele de stat refuză să ofere acest serviciu, poate părea un caz singular. Cu toate acestea, practica aceasta este răspândită și în alte state membre ale Uniunii Europene. Decizia Curții Supreme a Statelor Unite de a înlătura precedentul stabilit de cazul Roe v. Wade în iulie 2022 a generat discuții la nivel global cu privire la dreptul la avort.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind avortul
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) se regăsesc mai multe cazuri în care a fost tratat subiectul avortului. Aceste cazuri au stabilit principii importante referitoare la dreptul la viață privată, integritatea personală și obligațiile pozitive ale statelor în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate reproductivă.
Cazul Tysiąc v. Polonia
În cazul Tysiąc v. Polonia, CEDO a confirmat, la fel ca actualul amendament al Parlamentului European, că avortul intră sub sfera dreptului la integritate al unei persoane, pentru care statele au o obligație pozitivă. Această obligație se aplică, însă, doar în cazul avortului terapeutic, bazat pe motive medicale, și nu și pentru avortul la cerere. Curtea a considerat că statul polonez a încălcat Articolul 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din cauza unei proceduri ineficiente care a împiedicat reclamanta să își exercite dreptul la un avort legal.
Curtea a subliniat că, dacă un stat a reglementat cazuri în care avortul este permis, atunci are o obligație pozitivă de a avea o procedură care să permită unei persoane însărcinate să își exercite dreptul la un avort legal. De asemenea, referitor la refuzul medicilor de a efectua o întrerupere de sarcină din motive religioase sau morale, Curtea a statuat că acesta nu poate fi un obstacol în calea accesului pacientelor la acest serviciu.
Cazul R.R. v. Polonia
În cauza R.R. v. Polonia, CEDO a considerat că tergiversarea procesului de către personalul medical, timp de 6 săptămâni în care reclamanta a trăit cu frica că fătul ar putea avea o malformație, a reprezentat o încălcare a Articolului 3 CEDO (interzicerea torturii). Curtea a constatat că, deși reclamanta trebuia să aibă acces la testarea genetică recomandată de medici, întreaga perioadă a fost marcată de procrastinare, confuzie și lipsă de consiliere, reclamanta nefiind informată corespunzător.
Legislația internă prevedea obligația statului de a asigura accesul liber la informații prenatale și la teste, în special în cazurile de suspiciune de boală genetică sau de probleme de dezvoltare. Curtea a subliniat că reclamanta a fost într-o stare de mare vulnerabilitate și a trebuit să îndure săptămâni de incertitudine dureroase. Ca urmare, Curtea a constatat încălcarea Articolului 8 din Convenție.
În acest caz, Curtea a fost din nou chemată să se pronunţe asupra problemei sensibile a avortului. Polonia a fost condamnată pentru încălcarea articolelor 3 și 8 din Convenție, Curtea exprimând o poziție jurisprudențială paradoxală: deși și-a exprimat poziția în acordarea libertății statelor membre de a recunoaște sau nu dreptul la avort, ea a manifestat și voința crescândă de asigurare a acestui drept atunci când este protejat în plan intern.
Cazul A., B. şi C. împotriva Irlandei
În cauza A., B. şi C. împotriva Irlandei, Curtea a analizat restricțiile privind avortul în Irlanda. Conform legii irlandeze, avortul era legal doar dacă exista un risc real și substanțial pentru viața mamei, care putea fi înlăturat doar prin întreruperea sarcinii. Deși legile constituționale permiteau întreruperea sarcinii în străinătate sau obținerea de informații despre astfel de servicii, reclamantele au fost obligate să solicite efectuarea avortului în clinici private în Anglia, printr-o procedură descrisă ca fiind inutil de scumpă, complicată și traumatizantă.
Curtea a comunicat în privința art. 2 (a treia reclamantă) și în privința art. 3, art. 8, art. 13 și art. 14. Reclamantele s-au temut să ceară îngrijiri medicale în Irlanda după complicații, din cauza restricțiilor privind efectuarea avorturilor.
Situația actuală și perspective
În ciuda jurisprudenței CEDO și a rezoluțiilor Parlamentului European, nu există încă o protecție uniformă pentru dreptul la avort la nivelul UE sau la nivel european. Deși CEDO a indicat o serie de încălcări procedurale ale Art. 8 în cazul avortului terapeutic, acesta oferă doar un drept la informații, la contestări administrative și, în general, la o procedură eficientă acolo unde statele recunosc deja un drept la avort.
Având în vedere că drepturile fundamentale în formula prevăzută de Convenția CEDO reprezintă principii generale ale dreptului UE, Uniunea ar trebui să țină cont de indicațiile trasate până acum de CEDO și să prevadă ca statele să aibă o procedură eficientă pentru dreptul la avort, care să nu fie împiedicată de refuzul medicilor din motive religioase sau morale.
Drepturile sexuale şi reproductive - drepturi ale omului!
Cazul recent din Polonia
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Polonia pentru încălcarea dreptului la respectarea vieții private, după ce o femeie a fost împiedicată să facă avort în baza „existenței de anomalii fetale”, fătul fiind purtător al trisomiei 21 (sindrom Down). Statul polonez a fost obligat să îi plătească despăgubiri.
În 2020, Curtea Constituțională poloneză a decis că avortul în baza anomaliei fetale este incompatibil cu Constituția, decizia intrând în vigoare pe 27 ianuarie 2021. Tânăra femeie urma să avorteze a doua zi, programarea fiindu-i anulată, ea fiind nevoită să plece în străinătate pentru a avorta.
CEDO a subliniat că procedura de alegere a judecătorilor Curții Constituționale a Poloniei a fost marcată de grave nereguli și că această jurisdicție nu era un organ compatibil cu cerințele de preeminență a dreptului. Întreruperea de sarcină a femeii fiind decisă și demarată înainte ca decizia Curții Constituționale să intre în vigoare, anularea ei a privat-o pe solicitantă de garanții adecvate împotriva arbitrariului.
Polonia a fost condamnată pentru încălcarea „dreptului la respectarea vieții private”, garantat de articolul 8 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului. Polonia va trebui să plătească tinerei femei 15.000 de euro ca „prejudicii morale” și 1.004 euro ca „prejudicii materiale”.
Alături de Malta, legile poloneze anti-avort sunt printre cele mai restrictive din Europa. Sarcina poate fi întreruptă doar în cazurile de amenințare la adresa vieții sau sănătății mamei sau într-un caz de viol.