Accesul la avort variază semnificativ în Europa, de la țări cu legislații extrem de restrictive, unde femeile se confruntă cu pedepse penale severe, până la cele care permit întreruperea sarcinii la cerere. Aproximativ jumătate dintre țările lumii permit avortul în cazuri de viol, incest sau anomalii fetale grave. Cu toate acestea, în anumite națiuni, avortul rămâne un subiect tabu.
Situația Avortului în Uniunea Europeană și în Europa
În majoritatea țărilor europene, avortul este permis atunci când viața mamei este în pericol. Totuși, există excepții notabile:
- Malta este singura țară europeană unde avortul este complet interzis. Un sondaj recent indică o rezistență puternică a populației față de liberalizarea avortului, chiar și în primele 12 săptămâni de sarcină.
- În Regatul Unit, cu excepția Irlandei de Nord, femeile pot obține un avort în mod liber până la 24 de săptămâni de sarcină. După acest termen, procedurile sunt permise doar în circumstanțe excepționale, precum salvarea vieții mamei sau în cazul unor anomalii fetale severe.
- Canada se distinge ca singura țară occidentală unde avortul la cerere este permis pe parcursul întregii sarcini, deși solicitările în trimestrul al treilea sunt rare.
Situația din România, deși legislația permite avortul la cerere până la 14 săptămâni, se confruntă cu refuzul multor spitale de stat de a oferi acest serviciu. Această practică nu este un caz singular, ci se regăsește și în alte state membre ale Uniunii Europene.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abordat subiectul avortului în mai multe cazuri:
- În cazul Tysiąc v. Polonia, CEDO a confirmat că avortul terapeutic, motivat medical, intră sub incidența dreptului la integritate personală, pentru care statele au o obligație pozitivă. Cu toate acestea, avortul la cerere nu este acoperit în acest context. Curtea a considerat că Art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) a fost încălcat atunci când nu a existat o procedură eficientă pentru exercitarea dreptului la un avort legal, în special când refuzul medicilor, din motive religioase sau morale, a împiedicat accesul pacientei la servicii.
- În cazul R.R. v. Polonia, tergiversarea procesului de către personalul medical a fost considerată o încălcare a Art. 3 CEDO (interzicerea torturii), din cauza stresului cauzat reclamantei. CEDO a statuat că, dacă un stat reglementează avortul, are obligația pozitivă de a asigura o procedură eficientă pentru exercitarea acestui drept.
În ciuda jurisprudenței CEDO și a rezoluțiilor Parlamentului European, nu există încă o protecție explicită a dreptului la avort la nivelul UE. CEDO oferă protecție procedurală și dreptul la informații în cazurile unde statele recunosc deja dreptul la avort.
Inițiativa Europeană "Vocea mea, alegerea mea"
Parlamentul European a votat o inițiativă cetățenească ce solicită garantarea dreptului la avort în toate țările UE. Această inițiativă, intitulată „Vocea mea, alegerea mea”, a adunat un număr semnificativ de semnături, inclusiv 70.000 în România, și solicită instituirea unui mecanism european de finanțare pentru serviciile de avort. Ideea este de a permite femeilor din țări cu legislație restrictivă să beneficieze de avort gratuit în alte state membre.
Inițiatorii susțin că lipsa avortului sigur și legal în Carta Drepturilor Fundamentale a UE, combinată cu legislațiile restrictive din unele state, împiedică aproximativ 20 de milioane de femei din UE să aibă acces la aceste servicii.
Comisia Europeană urmează să ofere un răspuns la această inițiativă, fie prin proiecte legislative, fie prin recomandări către statele membre. Inițiativa a primit sprijin din partea europarlamentarilor români din diverse partide.
Situația Avortului în România: O Contrastă între Legalitate și Accesibilitate
Deși avortul la cerere este legal în România în primele 14 săptămâni de sarcină, iar după acest termen este permis din motive medicale, accesul efectiv la servicii este limitat. Această situație este rezultatul unei istorii complexe:
- Perioada Comunismului: Politica agresivă de creștere a natalității a dus la interzicerea avorturilor sub amenințarea cu închisoarea, dispariția contraceptivelor din farmacii și anchetarea femeilor chiar și în caz de avort spontan. Această politică a avut consecințe devastatoare, inclusiv un număr mare de decese materne și copii abandonați.
- Post-Revoluție: După 1989, avortul a fost legalizat, dar, în lipsa educației sexuale și a metodelor de planificare familială, a fost adesea folosit ca metodă contraceptivă, ajungând la peste 1 milion de întreruperi anual la începutul anilor '90.
Situația actuală în România:
- Costuri ridicate: Avortul, fie medicamentos, fie chirurgical, este cu plată atât în sistemul public, cât și în cel privat. Prețurile pot ajunge la 1.800 lei pentru avortul medicamentos și până la 4.800 lei (sau chiar 6.000 lei) pentru cel chirurgical, sume adesea prohibitive. Statul nu decontează intervenția nici în cazuri de viol sau incest.
- Refuzul spitalelor de stat: Un procent semnificativ de spitale de stat (aproximativ 63%, conform unei cercetări a Asociației Moașelor din România) nu efectuează avorturi la cerere. Motivele invocate includ lipsa circuitelor necesare, avize de la DSP sau chiar obiecții morale și religioase ale personalului medical.
- Clauza de conștiință: Medicii au dreptul să refuze efectuarea avortului invocând clauza de conștiință, ceea ce limitează și mai mult accesul.
- Pandemia: În timpul pandemiei de COVID-19, avortul la cerere a fost scos din lista procedurilor esențiale în spitale, contribuind la o și mai mare dificultate de acces.
- Avorturi în condiții improprii: Din cauza barierelor financiare și logistice, un număr de femei recurg la avorturi acasă, în condiții nesigure, similar situației din perioada comunistă.
- Lipsa educației sexuale și a contraceptivelor: Deși există strategii naționale pentru contracepție, finanțarea și implementarea acestora au fost deficitare, iar educația sexuală în școli lipsește, ceea ce perpetuează sarcini nedorite.
Adevăruri despre trecut: Emanciparea femeii în perioada comunistă
Reacții și Soluții Propuse
Biserica Ortodoxă Română (BOR) susține respectarea dreptului fundamental la viață al copiilor nenăscuți, considerând avortul o crimă. Cu toate acestea, BOR afirmă că nu interzice nimănui personal și pledează pentru sprijinirea femeilor aflate în dificultate.
Organizațiile neguvernamentale, precum Asociația Moașelor Independente și Filia, depun eforturi pentru a ajuta femeile prin consiliere, recomandări de clinici, suport financiar pentru procedură și transport, și chiar îngrijire pentru copiii rămași acasă. Aceste organizații militează și pentru decontarea avortului la cerere de către stat.
Cabinetele de planificare familială, deși subfinanțate și puține la număr, joacă un rol important în educația reproductivă și accesul la servicii. Există planuri de reabilitare și echipare a acestor cabinete prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, sugerează că statele membre pot utiliza fonduri europene existente, precum Fondul Social European Plus, pentru a sprijini accesul la servicii de avort sigure și legale, dacă legislația națională permite.
Situația în Alte Țări Europene
Germania: Avortul este, în principiu, interzis conform Codului Penal (paragraful 218), dar nu este pedepsit în primele trei luni de sarcină dacă femeia a beneficiat de consiliere. Există dezbateri politice și sociale privind relaxarea legislației și transformarea recomandărilor în proiecte de lege.
Franța: A introdus o legislație deosebit de liberală, garantând libertatea totală în ceea ce privește avortul.
Irlanda: În 2018, majoritatea populației a votat în favoarea legalizării avortului.
Polonia: Premierul liberal Donald Tusk a câștigat alegerile pe promisiunea relaxării legii privind avorturile.
